Cazul fostei angajate de la Protecția Copilului din Tulcea, prinsă cu banii în lenjeria intimă, s-ar putea rejudeca!




Se cere rejudecarea cazului fostei angajate de la Protecției Copilului din Tulcea, prinsă cu banii în lenjeria intimă, și condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Solicitarea de rejudecare se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Amintim că anul trecut, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis condamnarea definitivă a fostei angajate a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Tulcea.
 
Inculpata a fost suspectată că ar fi primit suma de 3000 lei pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu referitoare la eliberarea biletele de transport acordate gratuit persoanelor cu handicap în temeiul Legii nr.448/2006.
 
Judecătorii Curții de Apel Constanța au decis condamnarea inculpatei la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
De precizat că în primă instanță, femeia fusese condamnată la cinci ani de închisoare cu executare.
 
Tot în prezenta cauză, judecătorii Curții de Apel au mai decis condamnarea unei alte femei (intermediar) la trei ani de închisoare, tot cu suspendare.

 
Inculpata a fost suspectată de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și dare de mită în formă continuată.
 

Conform magistraților, inculpata se ocupa de ridicarea biletelor de călătorie de la funcționarii D.G.A.S.P.C. Tulcea și de transmiterea lor către firma de transport. Și ea fusese condamnată în primă instanță la închisoare cu executare (trei ani).
 
Date din anchetă
 
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 25 martie 2013, în urma activităților specifice desfășurate, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la nivelul județului Tulcea, începând cu anul 2009, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Tulcea, au loc acțiuni de sustragere și valorificare de bilete de călătorie acordate cu titlu gratuit persoanelor deținătoare de certificate de încadrare în grad de handicap grav sau handicap accentuat conform Legii nr.448/2006.
 
Potrivit anchetatorilor, ca urmare a activității infracționale, în cursul anului 2012 ar fi fost sustrase și valorificate aproximativ 300 de bilete de călătorie, fiind astfel înregistrat un câștig de o firmă de profil de 562.961 lei.
 
Percheziție domiciliară
 
În baza Autorizației nr.3 din 10.04.2013 emisă de Tribunalul Tulcea a fost efectuată o percheziție la locuința angajatei Protecției Copilului, ocazie cu care într-un dressing situat în primul hol în spatele ușii de acces în locuință au fost găsite mai multe bibliorafturi conținând documente, respectiv legitimații transport rutier interurban pentru persoane cu handicap, atât completate și ștampilate, dar și în alb, bilete speciale de călătorie gratuită auto dus – întors emise în contul Consiliului Județean Tulcea completate și ștampilate, adeverințe medicale, evaluări psihologice, copii ale unor acte de identitate, formulare tip (cereri) pentru acordarea biletelor de transport interurban, formulare tip (scrisoare medicală) necompletate.
 
Ulterior, în baza Autorizației nr.5/10.04.2013 emisă de Tribunalul Tulcea a fost efectuată o percheziție la biroul inculpatei, situat la sediul D.G.A.S.P.C. Tulcea.
 
Control corporal
 
„Deoarece existau indicii că sus-numita ascunde probe sau valori ce au legătură cu cauza, i s-a pus în vedere acesteia că urmează să fie supusă unui control corporal amănunțit. Inculpata a afirmat că nu este de acord și va opune rezistență, context în care i s-a comunicat că activitatea respectivă se va desfășura împotriva voinței ei. În continuare a fost solicitat sprijinul unui lucrător de poliție de sex feminin, procedeul probatoriu derulându-se în prezența martorului asistent (...). În momentul în care inculpata a fost rugată să-și descheie bluza, aceasta s-a deplasat într-un colț al camerei, insinuând că i s-a făcut rău, moment în care lucrătorii de poliție au observat că aceasta umblă în bluză, în zona pieptului“, potrivit motivării.
 
„La controlul corporal a fost găsit un teanc de bilete speciale de călătorie gratuite auto dus-întors și o legitimație pentru persoane cu handicap, în zona pieptului. Văzând că percheziția se realizează și împotriva voinței sale, inculpata (...) a scos din chiloți, din zona feselor, un teanc de bancnote (suma de 3000 lei). După efectuarea percheziției inculpata a afirmat că suma de bani descoperită «provine de la fiul său, care i-a adus-o înaintea sosirii organele de poliție». La controlul genții personale a inculpatei au fost găsite două legitimații de transport pentru persoane cu handicap și un teanc de bilete“, se mai arată la dosarul cauzei.
 
În final, anul trecut, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis condamnarea inculpatei la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Acum, judecătorii Curții de Apel Constanța au fost investiți cu o cerere de rejudecare a cauzei.  
 
Rămâne de văzut care va fi decizia magistraților.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citeşte şi
 
Dosar Colectiv
Cristian Popescu Piedone va fi eliberat! Fostul primar al Sectorului 5, achitat definitiv

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 440

Declarații de avere Maria Arnăutu, șef serviciu la SPIT Constanța. Soțul, asociat unic și administrator al Mihailidis & CO LTD SRL, cu contracte publice (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 1180

Licitații Tulcea P.G.H. Construct-Com SRL, contract de peste un milion de euro cu Protecția Copilului Tulcea (DOCUMENT)

18 Sep 2023 899

Licitații Tulcea Construct Still 2002 SRL Galați va reabilita Centrul de zi Baia și locuințele protejate din Panduru ale DGASPC Tulcea (DOCUMENT)

06 Sep 2023 1311

Licitații Tulcea Trei firme vor furniza produse lactate către DGASPC (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1408

Protecția Copilului din Tulcea cumpără legume și fructe! (DOCUMENT)

25 Oct 2022 1066

Trei firme au semnat un acord cadru cu DGASPC Tulcea pentru livrarea de alimente. Despre cine este vorba (DOCUMENT)

04 Oct 2022 1412

Protecția Copilului Tulcea, acord-cadru pe 36 de luni pentru benzină fără plumb cu Rompetrol Downstream

01 Oct 2022 1285

De la ce brand cunoscut cumpără preparate din carne DGAPSC Tulcea pentru centrele instituției (DOCUMENTE)

16 Jul 2022 1896

Inculpatele „au suferit oprobriul comunităţii din care fac parte“ Motivarea judecătorilor în cazul fostei angajate de la Protecția Copilului prinsă cu banii în lenjeria intimă!

06 Jun 2022 2906

Angajată a Protecției Copilului din Tulcea, prinsă cu banii în lenjeria intimă. Condamnare definitivă

25 May 2022 4051

Protecția Copilului Tulcea cumpără microbuz. Cine îl livrează (DOCUMENT)

24 May 2022 2675

Posturi libere la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea. Ești interesat?

22 Mar 2022 2184

DGASPC Tulcea cumpără produse de îngrijire personală. Ce firme și-au adjudecat contractele (DOCUMENT)

14 Mar 2022 3063

DGASPC Constanța - Acorduri cadru de furnizare produse farmaceutice. Ce societate a câștigat? (DOCUMENT)

06 Dec 2021 3681