Cocaină în cluburile din Mamaia! Oficial de la DIICOT




Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța  au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada aprilie- iulie 2023, inculpații au comercializat în mod repetat, droguri de  mare risc  (cocaină), inclusiv în cluburile din stațiunea Mamaia, în schimbul unor sume cuprinse între 400 și 6.000 lei.

Au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, fiind identificate și ridicate, cantități de cocaină și canabis, sumele de aproximativ 7.000 lei și 100 euro, un cântar electronic de precizie, mai multe telefoane mobile și alte mijloace de probă.

În cursul acestei zile, a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de  arestare preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța– Serviciul Antidrog.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Române.


Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Constanța. Trei ani cu executare pentru trei flacoane de șampon Head & Shoulders
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 569

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 472

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 688

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 601

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 663

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 645

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 862

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1024

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 577

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1444

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1469

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1997

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 666

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5669

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3054