Justitie

Condamnare definitivă într-un dosar al DNA Constanța!

  • Bărbatul ar fi prezentat la APIA mai multe documente false.

Condamnare definitivă într-un dosar al Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa! Este vorba despre cauza în care procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a unui cetățean, Iulian Ion pe numele său, acesta fiind acuzat de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.


Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea inculpatului la peeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:


În perioada 2014-2015, inculpatul Ion Iulian a depus cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.


Prin aceste demersuri, inculpatul Ion Iulian a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 7.933 lei pentru suprafața de 11,30 ha solicitată pentru plată în campania 2014 și 7.319 lei pentru suprafața de 9,4 ha determinată pentru plată în campania 2015. A.P.I.A. a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 13.150 lei reprezentând suma plătită inculpatului în campaniile 2014 și 2015, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui teren ce aparține inculpatului.


Citește și

DNA Ofițer de poliție, reținut pentru luare de mită și trafic de influență

Oficial despre condamnarea definitivă a lui Dragoș Ioan Popescu, fostul șef al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Tulcea

Eugen Teodorovici, audiat la DNA


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Supraviețuitorii! Cine pleacă la București?Lupta pentru locurile eligibile pentru Parlament s-a lăsat cu demisii în PSD Constanța

22 Oct 2020 1911

Adio, Parlament! Decebal Făgădău demisionează din PSD. Primele declarații ale fostului primar

21 Oct 2020 3547

Judecata privind retrocedarea celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu - Constanța s-a terminat! Când se va pronunța instanța

20 Oct 2020 1151

Directori din CJC și oameni de afaceri, condamnați definitiv. S-a cerut rejudecarea dosarului! Care este răspunsul judecătorilor de la Înalta Curte

20 Oct 2020 1983

Dosar cu un prejudiciu imens! Ce se va întâmpla azi la Tribunalul Constanța

13 Oct 2020 1074

„Procurorul șef birou” trimis în judecată de DNA Constanța a luat cu executare

11 Oct 2020 1524

Președintele unei asociații de fermieri, trimis în judecată de DNA Constanța

07 Oct 2020 1093

Santaj la Eforie! Ce spun procurorii Anticorupție și care este ultima decizie a judecătorilor

06 Oct 2020 1427

Fals procuror, trimis în judecată de DNA. S-a stabilit primul termen

03 Oct 2020 917

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, în atenția magistraților din București

30 Sep 2020 1484

Dosarul foștilor primari Ion Soare şi Gheorghe Popescu se va rejudeca

24 Sep 2020 886

DNA Constanța anunță finalizarea unui dosar cu fonduri nerambursabile

22 Sep 2020 919

Foști directori din Autoritatea Navală Română, achitați definitiv

21 Sep 2020 640

Prejudiciu, aproximativ cinci milioane de euro Afaceriști trimiși în judecată de DNA Constanța, condamnați definitiv la ani grei de închisoare

19 Sep 2020 1391

Dosarul din Constanța cu un prejudiciu de 31 de milioane de euro care nu mai apucă să se fie judecat

17 Sep 2020 1096