Dosarul în care Consiliul Local Constanța și-a anulat o hotărâre proprie, ajuns la Curtea Supremă!

  • Cazul va fi analizat de Curtea Supremă pe 25 septembrie 2023, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
  • Hotărârea fusese adoptată de CLC în 2020, iar doi ani mai târziu, Tribunalul a decis să admită cererea consilierilor locali de anulare a HCL.
  • Curtea de Apel Constanța a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Judecătorii Curții Supreme de Justiție a României au primit dosarul în care au fost sesizați pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând procesul pentru anularea unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Constanța, anularea fiind cerută - și obținută, în primă instanță – tot de Consiliul Local Constanța.
 
Hotărârea fusese adoptată de CLC în 2020, iar doi ani mai târziu, Tribunalul a decis să admită cererea consilierilor locali de anulare a HCL.
 
Acum, cazul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție după ce Curtea de Apel Constanța a concluzionat că se impune dezlegarea unor chestiuni de drept.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 4899/118/2021, cauză care are ca obiect anularea HCL Constanța 183/30.03.2020, iar părți Consiliul Local Constanța, în calitate de reclamant, și, respectiv, compania Seaview Media, deținută de omul de afaceri constănțean Sorin Ionuț Barbu, în calitate de pârât.
 
Hotărârea în cauză, contestată în instanță chiar de către Consiliul Local și anulată de judecătorii de la Tribunal vizează „acordarea unor facilități fiscale operatorilor economici și persoanelor fizice din municipiul Constanța, în contextul crizei generate de SARS-CoV-2“.
 
În primă instanță, Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate parţială a Hotărârii Consiliul Local Constanţa nr. 457/28.12.2020 în ceea ce priveşte art. 3, dar şi excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Constanţa nr. 174/18.05.2021.
 
Totodată, Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Local Al Municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Seaview Media S.R.L.
 
Mai departe, judecătorii de la Tribunal au dispus „anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local nr. 183/30.06.2020, respectiv în ceea ce priveşte art. 6 al hotărârii. Dispune anularea în parte a Procedurii privind acordarea unor facilităţi fiscale operatorilor economici şi persoanelor fizice din Municipiul Constanţa, respectiv în ceea ce priveşte Cap. II Facilităţi fiscale constând în reducerea/scutirea taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice – art. 1 alin.2 în referire la taxa prevăzută la art. 6 din actul menţionat“.
 

Mai mult, Tribunalul „dispune anularea Deciziilor nr. 161723/21.10.2020, 161283/21.10.2020, 161284/21.10.2020, 161660/21.10.2020, 161661/21.10.2020, 161663/21.10.2020, 175849/17.11.2020 şi 185999/07.12.2020 privind acordarea unor facilităţi fiscale pârâtei constând în scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice la nivelul municipiului Constanţa pentru lunile mai-octombrie 2020“.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța a fost atacată la Curtea de Apel, societatea Seaview Media declarând recurs.

 
În judecarea recursului, Curtea de Apel a decis sesizarea Înaltei Curți de Casasție și Justiție a României, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept.
 
Iată Încheierea din 20 aprilie 2023 din dosarul 4899/118/2021:
 
„Încheiere - Constată admisibilă sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. în baza art. 519 C.pr.civ. dispune sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ poate solicita instanţei anularea acestuia?“ Dispune înaintarea prezentei încheieri către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispune suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 520 alin. 2 C.pr.civ., până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Fără cale de atac“
 
Astfel, Curtea Supremă trebuie acum să pronunțe o hotărâre prealabilă vizând articolul 1 alineatul 6 din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004.
 
Textul de lege vizat prevede faptul că „autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului“.
 
Articolul 6 din hotărârea Consiliului Local Constanța anulată de prima instanță, prevede următoarele:
 
„(1) Se aprobă, pentru perioada 15.03.2020 – 31.12.2020, scutirea de la plata taxei datorate pentru utilizarea temporară a locurilor publice, taxă prevăzută la art. 5 alin. (1) punctele 19 și 20, și art. 6 alin. (1) punctele 19 și 20 din Anexa nr. 9 la HCLM nr. 138/2019“.
 
Alineatul (2) al aceluiași articol prevede faptul că „în cazul taxei prevăzute la art. 5 alin. (1) punctul 20 și art. 6 alin. (1) punctul 20 din Anexa nr. 9 la HCLM nr. 138/2019, scutirea prevăzută la alin. (1) se aplică doar în cazul panourilor inscripționate cu afișe publicitare pentru alte scopuri decât cele comerciale sau electorale“.
 
Procedura, ce poate părea atipică, prin care Consiliul Local se adresează instanței pentru a obținute anularea (parțială) a unei hotărâri pe care chiar el, ca instituție, a adoptat-o, este prevăzută de art. 1 alin. (6) al Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ.
 
Curtea Supremă urmează să răspundă întrebării Curții de Apel Constanța vizând acest text de lege.
 
Până la pronunțarea soluției privind dezlegarea chestiunii de drept de către Curtea Supremă, procesul va rămâne suspendat la Constanța.
 
Cazul va fi analizat de Curtea Supremă pe 25 septembrie 2023, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Definitiv!
Inspectorii de integritate obțin la Constanța anularea unei hotărâri de consiliu local, pe fondul unui conflict de interese (MINUTA)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Seaview Media SRL, deținută de afaceristul Ionuț Barbu, învinge în instanță Consiliul Local Constanța! Curtea de Apel explică de ce (MOTIVARE)

08 Apr 2024 645

Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)

01 Mar 2024 876

Parcări noi pe bulevardul Tomis?! O cunoscută companie din oraș, proces cu CL Constanța pentru două viitoare blocuri! Decizia Tribunalului (MINUTA)

22 Feb 2024 953

Primăria Constanța, proces cu una dintre companiile omului de afaceri Ionuț Barbu! Decizia Curții de Apel

18 Feb 2024 722

Primarul Constanței, cot la cot cu City Managerul, învingători la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Jan 2024 1017

Seaview Media SRL vrea să construiască două blocuri supraetajate pe bulevardul Tomis! S-a stabilit primul termen în rejudecare

10 Jan 2024 866

Companie din Constanța, dată în judecată de municipalitate pentru un milion de lei! Ce s-a întâmplat în proces

10 Nov 2023 813

Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu firma unui important afacerist din oraș. Dosarul, azi, pe masa judecătorilor

10 Nov 2023 946

Proces pe un „munte“ de bani Municipiul Constanța, proces cu firma unui cunoscut afacerist din oraș! Două judecătoare de la Curtea de Apel s-au abținut

06 Oct 2023 8468

Primarul Constanței și City Managerul, dați în judecată de o companie din Constanța pentru „reparație morală a prejudiciilor de imagine suferite“. Procesul, amânat

29 Sep 2023 7643

„Poveste fără sfârșit“ pe bulevardul Tomis! Ultima decizie a Curții de Apel Constanța (MINUTA)

27 Sep 2023 2390

PUZ-ul Seaview Media pentru imobilele de pe bulevardul Tomis, analizat de Curtea de Apel Constanța

11 Sep 2023 780

Știri justiție Constanța Seaview Media SRL se judecă în toamnă cu Consiliul Local

06 Aug 2023 1241

Știri Constanța azi Primarul Constanței și City Managerul, dați în judecată de Seaview Media. Când se judecă recursul

30 Jul 2023 1845

Seaview Media, două imobile supraetajate, cu parcări, pe bulevardul Tomis! Curtea de Apel deschide mâine dosarul

21 May 2023 1334