Dosarul Vasile Balaican - Răzvan Dimoftache a ajuns la Înalta Curte

Dosarul în care Vasile Balaican, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de influenţă, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Tot în prezenta cauză, Răzvan Dimoftache a fost condamnat, tot în primă instanţă, la trei ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă.
 
Totodată, prima instanţă a dispus faţă de acesta revocarea suspendării sub supraveghere a „pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 178/01.04.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1630/118/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din data de 17.12.2008“. De asemenea, a dispus executarea în întregime a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare, alăturat pedepsei de trei ani de închisoare, aplicată în prezenta cauză. În final, inculpatul Dimoftache Răzvan execută pedeapsa rezultantă de şase ani şi şase luni de închisoare, în regim de detenţie“, potrivit minutei judecătoreşti.

Cauza se află în procedură de cameră preliminară la Înalta Curte. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la datele de 10 februarie 2012 şi 5 martie 2012, inculpatul Balaican Vasile a primit de la inculpatul Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranşe, de 200 de euro şi, respectiv, 300 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, dosar în care inculpatul Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, promiţându-i că îl va influenţa pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună faţă de Dimoftache Răzvan o soluţie favorabilă“.
 
Într-o altă cauză, Răzvan Dimoftache a fost trimis în judecată în dosarul cărnii aparent alterate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soluţie finală în cazul procurorului constănţean Vasile Balaican. Iată ce au decis magistraţii!

22 Jun 2019 4189

Condamnarea unui magistrat! Cum s-a ales un procuror cu doi ani de închisoare cu suspendare

04 Aug 2018 2559

Unul dintre dosarele instrumentate de către DNA Constanţa merge la Înalta Curte

10 Mar 2018 2264

Hotărârea nu este definitivă Procurorul Vasile Balaican a fost condamnat azi la doi ani de închisoare cu supraveghere. Răzvan Dimoftache a primit şase ani şi şase luni de închisoare

23 Feb 2018 3421

O înregistrare video realizată în DNA Constanța, solicitată de judecători

28 Oct 2017 6260

Fostul procuror Vasile Balaican rămâne sub control judiciar

27 Sep 2017 2053

Fostul procuror Vasile Balaican nu scapă de controlul judiciar

13 Sep 2017 1964

Din procuror, inculpat Vasile Balaican rămâne sub control judiciar

03 Aug 2017 2384

Un fost procuror din Constanţa, sub control judiciar

14 Jun 2017 2652

Fostul procuror Vasile Balaican rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

21 Mar 2017 2645

Şeful DNA Constanţa, Sorin Constantinescu, recuzat în instanţă de fostul procuror Vasile Balaican (rechizitoriu)

18 Mar 2017 4268

Vasile Balaican, față în față cu judecătoarea Maria Uzună

17 Mar 2017 2627

„Lucrat“ de şeful DNA Constanţa Fostul procuror Vasile Balaican rămâne sub control judiciar

23 Jan 2017 3947

Fostul procuror Vasile Balaican şi Răzvan Dimoftache vor fi judecaţi la Constanţa! Cine a luat decizia (rechizitoriu)

29 Oct 2016 3206

Un procuror constănţean a ajuns inculpat Fostul magistrat rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

05 Oct 2016 2565