Evaluator trimis în judecată! Un teren din Constanța ar fi fost estimat cu 162% mai mult decât valoarea de piață

 
  • Mihail Dunăreanu, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, nu ar fi estimat corect valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța. 
 
Mihail Dunăreanu, fost evaluator desemnat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), a fost trimis în judecată de DNA!
 
Dunăreanu este suspectat de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 10 februarie - 20 aprilie 2011, inculpatul Dunăreanu Mihail, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să estimeze valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța, și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară și ar fi stabilit o valoare a terenului-subiect de 15.668.460 lei – cu 162% mai mare decât valoarea de piață estimată legal, provocând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.714.022 lei.
 
Pentru a supraevalua terenul, inculpatul Dunăreanu Mihail ar fi folosit o metodă de evaluare nerecunoscută de Standardele Internaționale de Evaluare, o informație comparabilă inadecvată și valori de calcul nefundamentate, nu ar fi analizat terenul-subiect sub aspectul caracteristicilor fizice și tehnice, al celei mai bune utilizări și al pieței specifice și nu ar fi folosit metode de evaluare specifice abordării prin comparația vânzărilor, deși erau disponibile suficiente informații de piață.
 
Ulterior, la data de 26 mai 2011, pe baza raportului de evaluare depus de inculpat, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat acordarea unei despăgubiri de 15.668.460 lei.
 
Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă, iar în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de mai multe persoane, cesionari ai drepturilor de despăgubire.

 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 

Într-un alt dosar penal, prin decizia penală nr. 3078 din 10.10.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a hotărât, potrivit site-ului DNA, „condamnarea Mihail Dunăreanu, practician în insolvență în cadrul REVITAL I.P.U.R.L, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la fals material în înscrisuri oficiale“.
 
„De asemenea, instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după executarea pedepselor, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Obligă inculpatul la restituirea către denunțător a sumei de 41.500 lei, actualizată în raport cu rata inflației, la data plății efective“.
 
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Constanța retrocedată! Curtea Supremă menține sechestrul în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 634

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 522

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 467

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 806

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 539

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 862

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 565

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1198

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 488

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 387

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 1040

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 508

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 646

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 731

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 497