Examenul de grad al anchetatorilor. Cum s-a descurcat procurorul general al Constanţei


Examen greu pentru promovarea în grad a procurorilor. Din cei 12 magistraţi constănţeni înscrişi în concursul pentru a obţine gradul profesional următor, doar trei au luat examenul.
Printre cei ce nu şi-au regăsit numele pe listele candidaţilor admişi se află procurorul general al Constanţei, magistratul Gigi Valentin Ștefan, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Tulcea, Dan Stepanencu, dar şi Gabriela Rugea, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Mangalia.


Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au publicat listele finale cu procurorii declaraţi admişi la examenul pentru promovarea în grad pe loc a magistraţilor. Astfel, pentru gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost scoase la concurs 50 de locuri, pentru cel de procuror al Parchetului de pe lângă Curte de Apel au fost scoase 103 locuri, iar pentru gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal au fost puse la bătaie 70 de posturi.
Pe lista celor 50 de magistraţi ce au fost declaraţi admişi se regăseşte numele procurorului constănţean Venera Graţiela Lăzureanu, din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, ce a obţinut media 9,40.


Printre procurorii dobrogeni înscrişi în concurs şi care nu şi-au regăsit numele pe lista admişilor pentru acest grad profesional se află procurorul general al Constanţei, magistratul Gigi Valentin Ștefan, magistratul Daniela Bocăneală, din cadrul Parchetului Tribunalului Tulcea, dar şi procurorii Constantin Micu şi Violeta Julieta Păun, de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.


În ce priveşte gradul de procuror al Parchetului Curţii de Apel, acesta a fost obţinut de procurorul constănţean Cristian Corneliu Bordeianu, din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, ce a obţinut media 9,30 la concurs. Pe lista admişilor nu se regăsesc ceilalţi colegi ai magistratului ce se înscriseseră iniţial în concurs, respectiv procurorii Dana Belciug şi Camelia Maria Conortos, de la Parchetul Tribunalului Constanţa, şi nici prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Tulcea, Dan Stepanencu.


Nu în ultimul rând, gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal a fost obţinut de prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanţa, magistratul Camelia Andrei, cu media 8,65. Pe lista admişilor pentru acest grad profesional nu se regăsesc însă ceilalţi procurori dobrogeni înscrişi în concurs, anume, procurorul Laura Angela Cornea, de la Parchetul Judecătoriei Mangalia, şi nici Gabiela Rugea, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Mangalia.

Examenul a fost organizat la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii şi s-a desfăşurat în perioada septembrie – noiembrie 2019.


Citeşte şi:

Procurorii dobrogeni, aşteptaţi duminică la examenul de grad
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 449

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

25 Apr 2024 428

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 280

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 346

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 451

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 365

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 669

Știri justiție Tulcea Angela Bianca Ispas, șefa Parchetului Judecătoriei Săliște, propusă șef în continuare în Parchetul Tribunalului Tulcea

22 Apr 2024 318

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 482

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 774

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 485

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4315

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 791