Exclusiv! Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, achitat! (MINUTĂ)



Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a fost achitat! Edilul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în 2020.
 
Decizia a fost luată joi, 7 septembrie 2023, potrivit datelor noastre, de magistratul Corll Cătălina Geană, președintele Secției penale din Judecătoria Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Tot în prezenta cauză, instanța a mai decis achitarea atât a lui Florian Cojea, cât și a Vioricăi Greceanu. 
 
Oficial!
 
 

În baza art. 52 alin. 1 și 2 C.pr.pen. corob. cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Eforie nr. 229/23.12.2016, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
 
În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., achită inculpatul Ș.R.N (), sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art.297 alin.1 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
 
În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., achită inculpata G V(), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 rap la art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr.78/2000;
 


În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., achită inculpatul C F(), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 rap la art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
 
În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.pr.pen. rap. la art. 249 C.pr.pen., dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispuse prin ordonanţa procurorului nr. 747/P/2018 din data de 20.12.2019 asupra imobilului teren extravilan în suprafaţă de 1.500 mp cu număr de carte funciară 101713/Agigea, proprietatea inculpatului ș R-N, de la momentul și condiționat de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

 
În baza art. 256 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea privind desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2019, autentificat sub nr.197 la Biroul Notarial Boicu Claudia, formulată de reprezentantul Ministerului Public. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, pentru av. Ungureanu Anca, suma de 313 lei, cf. delegației seria AV nr. 1366/24.02.2020, din bugetul statului în favoarea Baroului Constanța. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanța. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 07.09.2023.


 Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Așa cum arătam și mai sus, edilul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Iată comunicatul procurorilor - ianuarie 2020.

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în cursul lunii decembrie, în stare de libertate, a inculpaţilor:
 
Şerban Robert Nicolae, primar al oraşului Eforie atât la data săvârşirii faptei cât şi în prezent, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art.297 alin.1 C.p. rap. la art.13² din Legea nr.78/2000,
Greceanu Viorica, secretarul oraşului Eforie la data săvârşirii faptei, în prezent administrator public al oraşului Eforie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art.48 alin.1 rap la art.297 alin.1 C.p. rap. la art.13² din Legea nr.78/2000,
Cojea Florian, consilier local în cadrul Consiliului Local Eforie la data săvârşirii faptei, în prezent administrator al S.C. EFO URBAN S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art.48 alin.1 rap la art.297 alin.1 C.p. rap. la art.13² din Legea nr.78/2000.

Inculpatul Şerban Robert Nicolae, în calitate de primar al oraşului Eforie, cu intenţie, a efectuat demersuri, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în vederea vânzării imobilului teren în suprafaţă de 3.150 mp, ce împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L., societate care administra restaurantul de mai sus, şi în care viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat, şi a încheiat, prin semnătură delegată, contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2019, în schimbul preţului de 189.000 euro, asigurând astfel un folos necuvenit S.C. Briza Mării Negre S.R.L., respectiv suprafaţa de teren ce a trecut, în mod nelegal, în patrimoniul S.C. Briza Mării Negre S.R.L.

  Vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor art.36 alin.5 lit.b rap. la art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, care prevede că hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie.
În concret, Hotărârea Consiliului Local Eforie nr.223/23.12.2016, prin care s-a decis vânzarea imobilului-teren sus-menţionat către S.C. Briza Mării Negre S.R.L. a fost votată de 11 consilieri dintre cei 17 în funcţie, însă două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie este 11, 33 (3), astfel că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea hotărârii.
În subsidiar, vânzarea-cumpărarea a avut loc şi cu încălcarea dispoziţiilor art.123 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, respectiv fără organizarea licitaţiei publice, aşa cum în mod imperativ prevede actul normativ amintit, şi, prin invocarea, în mod simulat, a aparentei excepţii de la obligativitatea organizării licitaţiei prevăzute de la alin.3, respectiv că vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor, ipoteză ce nu se aplica în cazul vânzării imobilului-teren în suprafaţă de 3.150 mp, ce împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie, către S.C. Briza Mării Negre S.R.L.
Inculpata Greceanu Viorica, în calitate de secretar oraş, cu intenţie, cu ocazia şedinţei de consiliul local din data de 23.12.2016, a facilitat adoptarea unei hotărâri de consiliu local care în realitate nu fusese adoptată, prin aceea că a contrasemnat pentru legalitate, Hotărârea de Consiliul Local Eforie nr.229/23.12.2016, act administrativ ce a intrat în circuitul juridic şi ulterior a constituit temei pentru încheierea de către inculpatul Şerban Robert Nicolae, prin semnătură delegată, a contactului de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2019, pentru suprafaţa de 3.150 mp.
Inculpatul Cojea Florian, în calitate de preşedinte şedinţă al Consiliului Local Eforie, cu ocazia şedinţei de consiliul local din data de 23.12.2016, cu intenţie, a facilitat adoptarea unei hotărâri de consiliu local care în realitate nu fusese adoptată, prin aceea că a semnat Hotărârea de Consiliul Local Eforie nr.229/23.12.2016, act administrativ ce a intrat în circuitul juridic şi ulterior a constituit temei pentru încheierea de către inculpatul Şerban Robert Nicolae a contactului de vânzare-cumpărare sus-menţionat.
Inculpaţii (indiferent de formele de participaţie), în exercitarea atribuţiilor de serviciu (primar, secretar oraş, consilier local), cu încălcarea art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, au produs o vătămare a intereselor legitime ale unităţii administrativ-teritoriale Eforie, prin aceea că, fără acordul consiliului local, for învestit de lege să-şi exprime acordul, au scos, chiar şi contra cost, din patrimoniul său, terenul de 3.150 mp în beneficiul S.C. Briza Mării Negre S.R.L.
Consiliul local este singurul îndrituit de lege să aprobe, prin vot, vânzarea unor bunuri din patrimoniul UAT-ului, iar scoaterea – prin mijlocirea de către cei trei inculpaţi – a imobilului din respectivul patrimoniul, prin încălcarea unei legi organice, este de natură să afecteze buna funcţionare a administraţiei publice locale.
Cei trei inculpaţi au exercitat de facto, sub pretextul interpretării, însă în realitate contra legem, atribuţiile unui consiliu local, deşi legea prevede în mod expres partajarea atribuţiilor executive de cele deliberative, şi stabileşte în sarcina fiecăreia dintre instituţiile indicate atribuţii exprese şi distincte.   
Relevantă în cauză este şi împrejurarea că prin trei adrese diferite, trei prefecţi diferiţi au atenţionat cu privire al nelegalitatea procedurii de adoptare a hotărârilor de consiliu local cu un număr de voturi inferior cotei de 2/3 din numărul de consilieri; aceştia au indicat în cuprinsul adreselor care este soluţia juridică în cazul în care cota sus-menţionată nu este un număr întreg.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Şerban Robert Nicolae acesta cunoştea tot parcursul de adoptare a HCL Eforie nr.229/23.12.2016, a fost implicat activ în adoptarea acesteia, şi, deşi fusese în mod succesiv învederat de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa că procedura de adoptare a HCL Eforie nr.229/23.12.2016 fusese nelegală, a pus-o în executare, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.  
Viciul ce afecta HCL Eforie nr.229/23.12.2016 consta nu într-o simplă nelegalitate, ci afecta însăşi existenţa hotărârii de consiliu local.
Cu privire la inculpatul Şerban Robert Nicolae, există şi un element subsidiar de nelegalitate, respectiv vânzarea imobilului cu încălcarea legii privind organizarea, în mod obligatoriu, a licitaţiei publice.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unui imobil-teren aparţinând inculpatului Şerban Robert Nicolae.

Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Conducere Parchet Tribunal Constanța
 
Prim-procuror Teliceanu Viorel-Gabriel
 
Prim-procuror adjunct Vasile Andra
 
Procuror șef secție penală Micu Anca-Ramona
 
Componenţa Colegiului De Conducere
 
Prim-procuror Teliceanu Viorel-Gabriel
 
Prim-procuror adjunct  Vasile Andra
 
Procuror Sadîc Zafer
 
Procuror  Belciug Dana
 
Procuror  Dragomir Matei


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

UPDATE. Oficial de la Parchet Robert Nicolae Șerban, primarul orașului Eforie, trimis în judecată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Apelul, amânat pentru luna mai 2024

08 Mar 2024 579

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 721

Primăria Constanța, aviz negativ pentru investiția societății Gral Medical pe strada Unirii

06 Mar 2024 781

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

17 Jan 2024 1154

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Dosarul, în apel, amânat pentru luna martie 2024 (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 912

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat, în primă instanță! Azi, primul termen în apel (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 1018

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat la prima instanță! S-a fixat primul termen în apel (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 975

Nemulțumiri după achitarea lui Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

15 Sep 2023 1068

Iată de ce a fost achitat Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

11 Sep 2023 2047

Ce „spune“ legea despre achitarea primarului din Eforie, Robert Șerban! „Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“

07 Sep 2023 1178

​Declarații de Avere Constanța Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, deține două bărci (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1919

Curs de arbitraj Level 1 în formatul World Rugby la Năvodari

12 Jan 2022 2418

Proces cu 120 de polițiști locali din Constanța! Care le sunt nemulțumirile și ce speră să obțină

19 Jul 2021 6496

Decizia nu este definitivă! Cei peste 120 de angajați ai Primăriei Constanța, care și-au căutat dreptatea la Tribunal, au pierdut procesul

19 Mar 2021 6310

Robert Nicolae Șerban, primarul ales al orașului Eforie, declarație de avere

08 Oct 2020 5612