Fapta s-a prescris! Un inculpat care i-a spus „zdreanță“ unui procuror de şedinţă a scăpat de acuzații!



 
Dosar atipic soluționat printr-o decizie la care puțini se așteptau!
 
Un individ, din Târgu Mureş, care a întrebuinţat cuvinte jignitoare şi obscene la adresa unui procuror de şedinţă a scăpat de acuzații, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Decizia are la bază efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, referitoare la prescripție.
 
Dosarul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş.
 
Pe scurt, inculpatul este acuzat că a întrebuinţat cuvinte jignitoare şi obscene la adresa procurorului de şedinţă, acestea fiind de natură să perturbe activitatea instanţei.
 
„Tu ești o zdreanță, locul tău este pe centură, nu în sala de judecată“, i-a spus inculpatul procurorului de şedinţă, conform portal jurisprudență.
 
Recent,  Judecătoria Târgu Mureş a încetat procesul penal privind pe inculpat, încarcerat în Penitenciarul Gherla, cetăţean român, cu antecedente penale, cu stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, pentru săvârşirea infracțiunii de încălcarea solemnității ședinței, prevăzută de art. 278 Cod penal cu aplicarea art. 44 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

 
Decizia a fost luată în temeiul art. 396 alin. 1 și alin. 6 Cod procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. e) Cod penal și art.5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin.1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr.297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate de dispozițiilor art.155 alin. 1 Cod penal și nr.358 din 22 mai 2022
 

Decizia Judecătoriei Târgu Mureş a fost contestată.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 626

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 864

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1369

Sentință definitivă în dosarul în care doi procurori din DNA Constanța ar fi fost amenințați! Judecătorii au decis achitarea (MINUTA)

18 Dec 2023 1343

Județul Constanța Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a atacat o persoană cu o macetă. Iată ce s-a întâmplat

06 Oct 2023 824

Procurorii acuză - ultraj în Arestul IPJ Constanța! S-a lăsat cu o trimitere în judecată

14 Sep 2023 4908

„Vă dezbrac de uniforma de polițiști“ „Comandant de navă“, condamnat definitiv la Constanța, pentru ultraj!

05 Aug 2023 17240

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2281

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1245

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1621

Jandarm mușcat în timpul unor percheziții DIICOT

14 Jun 2023 1253

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2348

Constanța. Polițiști amenințați cu un cuțit de 21,5 cm. Judecătorii au încetat procesul penal

15 May 2023 2131

Scene șocante pe un drum din Constanța! Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Pronunțare amânată

13 May 2023 2298

„Valentino“ a fost plasat în arest la domiciliu! Bărbatul i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale VIDEO

04 May 2023 2580