Fost vicepreședinte al Consiliului Județean, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Direcția Națională Anticorupție. Foto: facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CREȚU SILVIU-CRISTINEL, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente.

„Aceste demersuri ar fi avut loc in contextul unor neînțelegeri intre autoritatea județeană Suceava beneficiara proiectului si asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava.
      
Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, ar i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte“ - au precizat procurorii DNA.

      
Ulterior, la data de  29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiți de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.

„În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de inculpat.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au precizat procurorii DNA.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 314

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 349

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 644

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 530

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 360

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 550

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 473

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 432

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 909

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 460

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 744

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 586

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 933

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 768

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 577