Hotărârea Tribunalului Constanța privind luarea măsurii arestării preventive față de directorul ARSVOM Daniel Manole și a altor cinci inculpați

 
În ceastă dimineață pe portalul Tribunalul Constanța a fost publicată soluția pe scurt în dosarul cu numărul 4971/118/2021 înregistrat la data de 30 iunie având ca obiect „luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP)”.
 
În acest sens Completul DL/F7 din cadrul Secției Penală a Tribunalului Constanța a dispus față de inculpații Manole Daniel, Ogrinji Petru, Antohi Petru, Iorga Valeriu și Macovei Ion,

Solutia pe scurt:

Admite, în parte, propunerea formulată la data de 30.06.2021 de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa.

În baza art.227 alin.1 C.p.p.: Respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Manole Daniel, Ogrinji Petru şi Antohi Critian.

În baza art.227 alin.2 C.p.p.: Ia faţă de inculpaţii Manole Daniel, Ogrinji Petru şi Antohi Critian măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 30.06.2021 până la 29.07.2021.

În baza art. 221 alin.1 C.p.p.:


- impune inculpatului Manole Daniel obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din mun. Constanţa
 - impune inculpatului Ogrinji Petru obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din mun. Constanţa.


- impune inculpatului Antohi Cristian obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din mun. Constanţa.


Admite propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Iorga Valeriu şi Macovei Ion.

În baza art.219 C.p.p.: Ia faţă de inculpaţii Iorga Valeriu şi Macovei Ion măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 30.06.2021 până la 29.07.2021.

În baza art. 221 alin.1 C.p.p.:
- impune inculpatului Iorga Valeriu obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din mun.Constanţa.

- Respinge, ca nefiind formulată şi motivată în condiţiile art.221 alin.6 C.p.p., cererea inculpatului Iorga Valeriu de părăsire a imobilului de executare a măsurii arestului la domiciliu.

- impune inculpatului Macovei Ion obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul situat în mun. Bucureşti.

În baza art. 221 alin.2 C.p.p. pe durata arestului la domiciliu, fiecare inculpat are următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei ori de câte ori este chemt;

b) să nu comunice direct ori indirect cu coinculpaţii, cu martorii audiaţi în prezenta cauză (ale căror date de identificare vor fi comunicate organelor de supraveghere a inculpaţilor de către procuror în cel mai scurt timp ) ori cu membrii familiilor acestora.

În baza art. 221alin.4 C.p.p.: Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează organ de supraveghere a inculpatului Macovei Ion Poliţia Sector 1 Bucureşti, Secţia 2.

Desemnează I.P.J. Constanţa, Biroul Supravegheri Judiciare organ de supraveghere a celorlalţi patru inculpaţi.

Atrage atenţia organelor de poliţie desemnate cu supravegherea inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.221 alin.9 C.p.p..

Dispune comunicarea prezentei încheieri în conformitate cu art.221 alin.8 C.p.p.

Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpaţilor Manole Daniel, Ogrinji Petru, Antohi Cristian, Iorga Valeriu de sub puterea ordonanţelor de reţinere şi plasarea în arest la domiciliu, dacă nu sunt reţinuţi ori arestaţi în alte cauze - dispoziţie executorie de la data pronunţării prezentei încheieri.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 30.06.2021.
Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de UP)  89/2021  30.06.2021.

Reamintim că ieri Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a inculpaților:
 
MANOLE DANIEL, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- luare de mită.
 
Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.
 
În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.

De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.
 
Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.
 
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 30 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Generale Anticorupție și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Iorga Valeriu, din dosarul ARSVOM

28 Dec 2023 1016

Surse DNA Constanța îl trimite în judecată pe Cristian Antohi, fostul administrator al Tehnorex International SA

10 Dec 2023 1814

Decizie „bombă“ la București! DNA Constanța a întors în instanță dosarul unui important director din Ministerul Transporturilor! Începe procesul

04 Oct 2023 2193

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 septembrie 2023

13 Sep 2023 1419

Iorga Valeriu, acord la DNA Constanța! Dosarul „a picat“ în instanță (MINUTĂ)

11 Aug 2023 2288

Judecătorii au respins un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA Constanța

07 Apr 2023 1432

LIVE TEXT Cu ocazia Zilei Dobrogei, Flacăra "Spiritul dobrogean" se va aprinde la Prefectură. Va ajunge și la Liceul Teoretic "Traian" (FOTO+VIDEO)

16 Nov 2022 2944

Tribunalul Constanța a respins azi acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Valeriu Iorga cu DNA Constanța

27 Sep 2022 1907

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 august 2022

17 Aug 2022 2989

DNA Constanța nu renunță la acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Cristian Antohi

19 Jul 2022 1574

Tribunalul Constanța a respins un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA. Cine este vizat

30 Jun 2022 2406

Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA Constanța! Când se va pronunța instanța

06 Jun 2022 1529

Valeriu Iorga, din dosarul ARSVOM, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! Când se va pronunța instanța

30 May 2022 2446

Dosarul care a cutremurat Ministerul Transporturilor. Cine a bătut palma cu DNA Constanța!

11 May 2022 7284

Un inculpat din dosarul care a cutremurat Ministerul Transporturilor a recunoscut tot la DNA Constanța

30 Apr 2022 3699