I s-au confiscat roba și insigna! O avocată din București, condamnată la Constanța! A recunoscut tot la Parchet! (document)

 
 
  • Judecătoria Constanța a dispus confiscarea specială a robei de avocat de culoare neagră, ştampilă rotundă avocat , insignă avocat cu inscripţia Uniunea Naţională a Barourilor din România.
 
  • Judecătoria Constanța i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea a amenzii de 1350 lei la care se va adăuga un spor de 1/3 din pedeapsa amenzii de 900 lei, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1.650 lei.
 
O avocată din București a fost condamnată, la Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, dar și pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, prevăzută de art. 60 al. 6 din Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
 
Vineri, 22 octombrie 2021, Judecătoria Constanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 15.02.2021, întocmit în dosarul penal nr.2245/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Ca atare, instanța a decis condamnarea inculpatei L.G., la 90 de zile-amendă cu un cuantum de 10 lei pentru fiecare zi-amendă, în cuantum total de 900 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (...) și la 135 de zile-amendă cu un cuantum de 10 lei pentru fiecare zi-amendă, în cuantum total de 1.350 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat (...), privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
 
În continuare, Judecătoria Constanța i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea a amenzii de 1350 lei la care se va adăuga un spor de 1/3 din pedeapsa amenzii de 900 lei, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1.650 lei.
 
„Se atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 alin.1 Cod penal, respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare“, se mai arată în decizia magistraților.
 
De asemenea, Judecătoria Constanța a dispus confiscarea specială a robei de avocat de culoare neagră, ştampilă rotundă avocat G.L., insignă avocat cu inscripţia Uniunea Naţională a Barourilor din România.
 
„Dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: carnetului de identitate pentru avocat L.G.cu seria (...), carnetelor cu împuterniciri avocaţiale cu antet Uniunea Naţională a Barourilor din România (...), carnet contracte de asistenţă judiciară cu antet, Uniunea Naţională a Barourilor din România/Baroul Bucureşti (...)“, potrivit minutei judecătorești.
 

Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă.
 
Întreaga decizie a primei instanțe poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal
.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Militar condamnat pentru trafic de droguri! Procesul a debutat la Constanța cu o amânare
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4771

Avocat din baroul Argeș, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

18 Jan 2024 852

Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump condamnat să plătească 148 de milioane de dolari pentru defăimarea a doi agenţi electorali

16 Dec 2023 591

Avocat din Tulcea, condamnat cu suspendare, la Constanța, pentru pornografie infantilă

07 Nov 2023 1850

Decizie finală în cazul unui „avocat“ din Dobrogea, condamnat în primă instanță la aproape 9 ani! A intervenit prescripţia răspunderii penale

24 Jan 2023 2251

Oficial! Avocat condamnat! DNA Constanța l-a trimis în judecată

29 Nov 2022 3149

Condamnare record pentru un „avocat“ din Dobrogea! Aproape nouă ani de închisoare în primă instanță

29 Mar 2022 3449

Motivare în cazul avocatului condamnat la Constanța pentru trafic de droguri de risc și mare risc

30 Oct 2021 2378

Oficial! Avocat condamnat la Constanța pentru trafic de droguri de risc și mare risc (document)

27 Oct 2021 7164

Militar condamnat pentru trafic de droguri! Procesul a debutat la Constanța cu o amânare

12 Sep 2021 2299

Victima, avocatul Adrian Gheorghiță Un polițist din IPJ Constanța, condamnat definitiv pentru purtare abuzivă

23 Jul 2021 2651

Cererea de extrădare, respinsă Omul de afaceri Sorin Strutinsky a început executarea efectivă într-un penitenciar din Italia

06 Jul 2021 2534

Oficial! Avocatul Tiberiu Bogdan Ionescu, din Baroul Constanţa, condamnat definitiv!

24 Jun 2021 3883

Dosar furat din Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanța. Avocat condamnat în primă instanță. Ce a decis Înalta Curte

26 Apr 2021 2243

Radu Mazăre se află în Penitenciarul Jilava. Ce spune avocatul său, Mihai Hotca

07 Apr 2021 4307