Înalta Curte Dosarele privind dezlegarea unor chestiuni de drept și recursurile în interesul legii, soluționate prin videoconferință


În contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, ședințele de astăzi, 30.03.2020, ale completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au desfășurat în condiții de videoconferință, din locații aflate în ambele sedii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu normele interne stabilite prin Hotărârea Colegiului de conducere nr.36/27.03.2020 și Instrucțiunile emise în baza acestora prin Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.100/27.03.2020.

Sistemul a fost implementat de către specialiștii IT din cadrul instanței supreme și a funcționat fără a se întâmpina probleme tehnice. Această modalitate a luat în considerare numărul mare de judecători care intră în compunerea completului pentru soluționarea recursului în interesul legii (25 de judecători, în conformitate cu prevederile art.516 C.proc.civ. și art.473 alin.1 C.proc.pen.), respectiv a completului pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept (13 judecători în ipoteza prevăzută de art.520 alin.6 C.proc.civ, respectiv 19 judecători în ipoteza prevăzută de art.520 alin.8 C.proc.civ.) la care se adaugă magistratul-asistent și reprezentantul Ministerului Public (în cazul recursului în interesul legii), situație care era susceptibilă a crea o situație de risc în contextul măsurilor luate pentru reducerea riscului de răspândire a COVID-19.

Este de menționat faptul că, la 30 martie 2020, s-au aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție următoarele dosare, la soluționarea cărora au participat, după caz, președintele Înaltei Curți, președinții de secție și un număr total de 67 de judecători, membri ai diferitelor completuri de judecată, la care se adaugă magistrații-asistenți și reprezentantul Ministerului Public:
- 2 dosare de recurs în interesul legii (dosarele nr.51/2/2020 și nr.68/1/2020);
- 1 dosar având ca obiect o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (dosarul nr.166/1/2020), care interesa celei trei secții nonpenale ale Înaltei Curți;
- 3 dosare având ca obiect sesizări pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (dosarele nr.3163/1/2019, nr.3199/1/2019 și nr.3393/1/2019), care interesau numai Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, se cuvine a fi menționat faptul că, pentru soluționarea cauzelor, și-au adus aportul grefieri și specialiști IT, care au asigurat realizarea operațiunilor tehnice și au adus la îndeplinire măsurile adiacente de pregătire și ulterioare desfășurării ședințelor propriu-zise. Soluțiile pronunțate în cauzele menționate au fost publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Unificarea practicii judiciare rămâne un element cheie pentru asigurarea calității actului de justiție, asigurând nu numai rezolvarea uniformă a litigiilor pendinte, dar și prevenirea stărilor litigioase din societate, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unui mod de interpretare a legii clar și previzibil. Atingerea acestui obiectiv este cu atât mai importantă în condițiile restrângerii activității judiciare și a dificultăților generate în domeniul socio-economic de răspândirea COVID-19. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1446

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 830

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6340

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 629

Adrian Glugă, printre ei Iată cine sunt noii judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție! Lista

29 Mar 2024 908

Iată cine sunt cei 7 judecători de la Înalta Curte care vor face parte din Biroul Electoral Central 2024

15 Mar 2024 774

Eleni-Cristina Marcu, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, rămâne președinte al Secției penale din Înalta Curte

07 Mar 2024 606

Fost vice al Curții de Apel Constanța Eleni Cristina Marcu, propusă șef în continuare în Curtea Supremă

04 Mar 2024 619

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1112

DNA Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte! Este vizat dosarul lui Mihai Octavian Gabur, fost director al companiei Navrom

04 Feb 2024 947

Curtea de Apel Constanța, verdict în așteptare pentru Gianina Ionela Topolov

29 Jan 2024 906

Sancțiuni CSM, anulate! Curtea Supremă motivează decizia definitivă din procesul fără precedent pentru justiția din Constanța!

26 Jan 2024 1236

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a depus o plângere penală pentru o tentativă „deep fake”, prin care se încearcă păcălirea românilor

22 Jan 2024 638

Consiliul Superior al Magistraturii Peste o mie de posturi de judecător și aproape 950 de posturi de procuror, vacante la instanțele și parchetele din țară

19 Jan 2024 796

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, primă victorie la Curtea Supremă! S-a admis în principiu cererea prin care solicită rejudecarea dosarului penal

17 Jan 2024 4390