Inculpatul, de sărbători, în arest la domiciliu! Ultima decizie a judecătorilor în dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

  • Noul termen în acest proces va avea loc la data de 23 februarie 2021.
  • Andrei a decedat la data de 12 martie 2020.
  • Recent, Tribunalul Constanța a decis să menţină măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, un tânăr de 15 ani, tot din Mangalia.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanța au finalizat pentru acest an cercetările specifice în dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia.
 
Magistrații au stabilit ca noul termen în acest proces să aibă loc la data de 23 februarie 2021.
 
Între timp, cel acuzat de moartea lui Andrei, Daniel S., un tânăr de 15 ani, tot din Mangalia, rămâne în arest la domiciliu.
 
Tribunalul Constanța a decis să menţină măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, urmând a fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei până la data de 23 ianuarie 2021.
 
Decizia Tribunalului nu este definitivă. Ea poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Oficial

 
Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au reținut în sarcina inculpatului de 15 ani că, la data de 01 februarie, orele 13.30, în timp ce se afla pe bulevardul1 Decembrie din municipiul Mangalia, pe fondul unei stări tensionate preexistente, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore, de 13 ani, cu pumnii și picioarele, producându-i leziuni care i-au provocat în final decesul, iar agresiunea a stârnit revolta persoanelor prezente, care au intervenit de îndată pentru prinderea autorului agresiunii, acordarea primului ajutor și sesizarea organelor de poliție.
 

Rechizitoriul pe larg

 
Detaliat, în actul de sesizare a instanței, procurorii arată că, la data de 01 februarie 2020, la ora 15.00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizate prin serviciul 112 că o persoană se află căzută pe strada 1 Decembrie 1918 din Mangalia.
 
Un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului unde au identifica o persoană de sex masculin, în persoana victimei, Andrei, întinsă pe jos în timp ce o altă persoană îi făcea un masaj cardiac. La locul în care se afla căzut Andrei a sosit un echipaj medical care a preluat victima și transportat-o la spital în Mangalia și în final a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

 
Tot la fața locului a fost identificat și Daniel, de 15 ani, care a declarat organelor de poliție că el a lovit victima, pe fondul unor discuții. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că între inculpatul minor și persoana vătămată minoră a exista o stare tensionată preexistentă ce a pornit inițial de la o fată.
 

În rechizitoriu se mai arată că cei doi au purtat discuții telefonice, și, anterior datei de 01 februarie, au existat mesaje de provocare fără însă a se petrece vreun eveniment concret.
 
 
La data de 01 februarie, inculpatul a mers la mers la sala de forță, împreună
cu doi prieteni, unde au stat aproximativ 20 de minute.
 
 
Anchetatorii mai arată că pentru a lămuri situația tensionată, inculpatul, care
fusese la sala de forță, s-ar fi deplasat împreună cu prietenii săi prin Mangalia pentru a-l identifica pe Andrei.
 
 
În jurul orelor 13.30, în timp ce se aflau pe bulevardul 1 Decembrie din Mangalia, în dreptul Băncii Comerciale Române, inculpatul l-a observat pe Andrei, care sosise dintr-o excursie, și a traversat strada către acesta.
 
 
Procurorii mai susțin că ancheta lor că victima s-a întors și l-a văzut pe inculpat îndreptându-se spre el, însă contrar spuselor inculpatului, nu ar fi luat poziție de bătaie.
 
 
Mai mult chiar, în urma vizualizării imaginilor video surprinde de camerele de supraveghere din zonă, rezultă, conform rechizitoriului, că victima era chiar relaxată, fără a se aștepta ca între cei doi să existe vreun episod de violență fizică,
ceea ce duce la concluzia că Andrei ar fi fost luat prin surprindere de loviturile primite.
 
 
Inculpatul i-ar fi aplicat victimei lovituri puternice cu pumnii ceea ce a făcut victima să se dezechilibreze și să cadă. În cădere, inculpatul ar fi continuat să-l
lovească cu pumnii și picioare, până când a rămas inconștientă la pământ.
 
 
Imediat persoanele prezente în zonă au intervenit inclusiv pentru acordarea primului ajutor victimei și au anunțat telefonic organele de poliție care s-au deplasat de urgență la fața locului unde l-au identificat și pe agresor.
 
 
Victima a fost dusă la spital.
 
Ulterior, la data de 12 martie a intervenit decesul minorului.
 
 
Reamintim că Judecătoria Mangalia a admis, pe data de 2 februarie, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de băiatul de 15 ani, pe o durată de 30 de zile, de la data de 02.02.2020 până la data de 02.03.2020 inclusiv.
 
Ulterior, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
 
La data de 13 februarie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de vătămare corporală și tulburarea ordinea și tulburarea ordinii și liniștii publice, în infracțiunile de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice și au formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv, față de inculpat.
 
La data de 17 februarie 2020 , judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis cererea procurorului și a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv față de inculpatul minor, pe o perioadă de 30 de zile.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată de inculpatul minor la Curtea de Apel Constanța, instanță care a respins cererea procurorilor de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv.
 
Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă.
 
Citește și
 
Principalul suspect al crimei de la Oltina cere să fie eliberat din arest. Doar cuvinte de laudă la adresa victimei

Crimă la Oltina! Victima, o femeie
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Românii au talent Tânăr din Mangalia cu patru de DA! I-a făcut pe jurați să danseze pe ritmurile piesei „Bensonhurst Blues”

06 Apr 2021 5626

120 de ani de la cel mai puternic cutremur din Dobrogea. Un tsunami a distrus Mangalia și sate întregi. Au fost replici mulți ani

31 Mar 2021 12143

Tribunalul Constanța, decizie în dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

11 Mar 2021 3770

UPDATE. Oficial de la IPJ Constanța Accident rutier grav în Stațiunea Olimp. Un biciclist decedat

26 Feb 2021 3675

Copil băgat în spital de un tânăr care ar face kickboxing. Similitudini cu cazul lui Andrei din Mangalia. Ce spune un antrenor de arte marțiale

22 Feb 2021 2205

Minorul, de 15 ani, din Mangalia, acuzat de moartea lui Andrei, de 13 ani, menținut în arest la domiciliu

09 Feb 2021 568

Senatorul PSD de Constanța Stroe Felix referitor la vaccinare „Cei vinovați trebuie să răspundă. Vom lua atitudine”

27 Jan 2021 2322

Porturi maritime și căi navigabile închise din cauza condițiilor meteo. Vânt de forța 7 pe scara Beaufort

26 Jan 2021 858

Pronunțare amânată în dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia. Anunțul judecătorilor

16 Jan 2021 2958

Constanța Nouă persoane infectate cu COVID-19, decedate

11 Jan 2021 1567

Constanța Începe faza 1 de vaccinare a personalului medical. Lista centrelor unde vor fi vaccinați

03 Jan 2021 2274

Coronavirus Începe faza 1 de vaccinare a personalului medical, în județul Constanța

30 Dec 2020 1166

Nicușor Constantinescu chemat, iar, la DNA Constanța. Ultima oară a fost acum câteva zile

22 Dec 2020 1515

Supărările lui Nicușor Constantinescu. Este chemat, azi, la DNA Constanța. Iată în ce dosar

16 Dec 2020 1344

Cine încălzește Spitalul Județean de Urgență Constanța, pentru circa 293.000 de euro

10 Dec 2020 2208