Judecătoria Constanța validează dosarul motorinei de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu! (MINUTĂ)

  • Conform procurorilor, „s-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada mai – iulie 2021, primii trei inculpaţi, având calitatea de angajaţi în cadrul S.C. E.E. S.R.L. au dezvoltat un mod de operare, în sensul sustragerii de cantităţi de motorină aparţinând acestei societăţi, raportând totodată superiorilor din cadrul societăţii că respectivele cantităţi ar fi fost livrate Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, în scopul alimentării generatoarelor, conform contractelor încheiate cu K.B.R., această din urmă societate fiind înfiinţată de guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru a asigura logistica bazelor americane de pe teritoriul României“.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.


Judecătorii de la Judecătoria Constanța au validat în primă instanță dosarul privind motorina de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, cauză instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în care au fost deferiți justiției şase inculpați, doi dintre aceştia, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, unul, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare, iar ceilalţi trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată.


Conform portalului instanțelor de judecată, https://portal.just.ro/212/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21200000000634753&id_inst=212 cei trimiși în judecată sunt: „Iacob Bogdan Cristian, Lantzky Karoly, Szabo Zoltan, Batarlau Florin, Boef Andrei Robert“ și „Meca Alina“, care este, potrivit datelor noastre, consilier local în Poarta Albă.


Asta în timp ce, tot potrivit portalului instanțelor de judecată, SC Euro Ecologic SRL are calitatea de parte vătămată.


Recent, Judecătoria Constanța – instanță investită cu soluționarea cauzei – a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunaul Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecință, judecătoria a dispus începerea judecăţii cauzei.


Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Tribunalul Constanța.


https://portal.just.ro/118/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21200000000634753&id_inst=118


MINUTĂ

Solutia pe scurt: Dosar nr. 16334/212/2023/a1 ÎNCH. 27.03.2024 Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii I.B.C. şi B.F.. În baza art.346 alin.(2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2568/P/2022 din 30.05.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunaul Constanţa, privind pe inculpaţii: 1. I.B.-C. (...,) pentru săvârşirea infracţiunilor de: - delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. rap. la art. 308 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (3 acte materiale, din 03.05.2021, 14.05.2021 şi 20.05.2021). 2. L.K. (...), pentru săvârşirea infracţiunilor de: - delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. rap. la art. 308 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (7 acte materiale, din 03.05.2021, 14.05.2021, 20.05.2021, 03.06.2021, 05.06.2021, 12.06.2021 şi 01.07.2021). - conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 2 C. Pen. (faptă din data de 29.06.2021); ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. 3. S.Z. (...), pentru săvârşirea infracţiunii de: - complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 295 alin. 1 C. pen. rap. la art. 308 alin. 1 C. pen., (1 act material, din 03.06.2021) 4. B.F.(...) pentru săvârşirea infracţiunii de: - tăinuire în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., (2 acte materiale, din 05.06.2021 şi 12.06.2021) 5. M.A.(...) pentru săvârşirea infracţiunii de: - tăinuire în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., (3 acte materiale, din 05.06.2021, 12.06.2021 şi 01.07.2021) 6. B.A.-R. (...), pentru săvârşirea infracţiunii de: - tăinuire în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., (2 acte materiale, din 20.05.2021 şi 10.06.2021) a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii I.B.-C., L.K., S.Z., B.F., M.A. şi B.A.-R.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 27.03.2024. Judecător de cameră preliminară.


Conform unei informări oficiale, http://ptconstanta.mpublic.ro/presa/2023/Comunicat_22iun2023.html „s-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada mai – iulie 2021, primii trei inculpaţi, având calitatea de angajaţi în cadrul S.C. E.E. S.R.L. au dezvoltat un mod de operare, în sensul sustragerii de cantităţi de motorină aparţinând acestei societăţi, raportând totodată superiorilor din cadrul societăţii că respectivele cantităţi ar fi fost livrate Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, în scopul alimentării generatoarelor, conform contractelor încheiate cu K.B.R., această din urmă societate fiind înfiinţată de guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru a asigura logistica bazelor americane de pe teritoriul României“.


„În concret, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că primii trei inculpaţi ar fi alimentat generatoarele din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu cu cantităţi de motorină inferioare celor consemnate în documentele interne ale S.C. E.E. S.R.L., obținând astfel diferite surplusuri de motorină, pe care şi le-au însuşit. Ulterior, combustibilul sustras, în cantitate totală de aproximativ 5.000 litri, ar fi fost pus în vânzare către diverse persoane interesate, la un preţ reprezentând aproximativ jumătate comparativ cu cel practicat de comercianţii autorizaţi“, se mai arată în ancheta procurorilor.

Trei dintre inculpați au fost cercetați iniţial sub control judiciar, în prezent nemaifiind supuşi vreunei măsuri preventive.

Totodată, în cauză a fost instituită şi ulterior menţinută măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumei de aproximativ 2.000 euro, ridicată de la unul dintre inculpaţi.

Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 935

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 861

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

16 Apr 2024 581

Ceremonie de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

05 Apr 2024 570

Escadrila 572 Elicoptere și scafandrii de luptă. Activități de instruire în Portul Maritim Constanța (FOTO)

03 Apr 2024 506

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 768

Baza 57 Aeriană continuă campania de recrutare la Constanța

17 Feb 2024 2065

Ceremonie de înmânare de armă la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (FOTO)

08 Feb 2024 929

Afaceri Constanța O firmă deținută de un cetățean sârb deschide puncte de lucru în Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

02 Feb 2024 914

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 940

O nouă generație de soldați profesioniști își începe cariera la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (FOTO)

29 Dec 2023 731

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1211

VIDEO+FOTO Opt militari români de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, trimiși în judecată pentru presupus furt de motorină

08 Nov 2023 2911

Începe procesul motorinei din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu!

02 Sep 2023 1287

Județul Constanța Ceremonie dedicată încheierii misiunii Forțelor Aeriene Italiene în România, la Mihail Kogălniceanu

02 Aug 2023 800