Matei Vlad Pascu, suspectul principal din tragedia de la 2 Mai, cere eliberarea, la Tribunalul Constanța

  • Contestația lui Vlad Pascu vine după ce, nu mai departe de săptămâna trecută, pe 22 februarie 2024, Tribunalul a decis ca tânărul să rămână în stare de arest preventiv, respingând o contestație a acestuia împotriva unei alte decizii a Judecătoriei Mangalia, de la începutul lunii februarie.
Matei Vlad Pascu, trimis în judecată pentru accidentul de la 2 Mai, solicită eliberarea din arestul preventiv, cererea sa urmând să fie analizată mâine, 27 februarie 2024, de Tribunalul Constanța.
 
În cauză, este vorba despre contestația formulată de Pascu împotriva deciziei inițiale a Judecătoriei Mangalia, din 20 februarie 2024, prin care instanța a constatat legalitatea și temeinicia arestării sale preventive.
 
Prin aceeași decizie atacată acum la Tribunal, Judecătoria Mangalia a respins cererile formulate de avocații apărării de revocare a măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă.
 
Potrivit datelor oficiale, dosarul care vizează contestația lui Matei Vlad Pascu este programat să se desfășoare de la ora 9.00, la Secția Penală a Tribunalului Constanța.
 
Contestația lui Pascu vine după ce, nu mai departe de săptămâna trecută, pe 22 februarie 2024, Tribunalul a decis ca tânărul să rămână în stare de arest preventiv, respingând o contestație a acestuia împotriva unei alte decizii a Judecătoriei Mangalia, de la începutul lunii februarie.
 
Oricare va fi decizia de mâine a Tribunalului Constanța ea va fi definitivă.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
 
„În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.
    

În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.
    
Menţionăm că inculpatul P.M.V. a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar, prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii preventive dispusă în cauză.

    
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se mai arată într-o informare oficială a procurorilor.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1338

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 356

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 835

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 480

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 567

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 375

Noi membri în plenul consiliului concurenței

23 Apr 2024 320

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 659

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 973

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1389

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1208

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 590

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 644

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

18 Apr 2024 479

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1325