Municipiul Constanța cere în instanță 40 de milioane de euro! Când i-ar putea primi

Vergil Chitac, primarul municipiului Constanța  
  • Prin decizia de condamnare/achitare, Curtea Supremă a lăsat mesoluționată acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa.
 
Municipiul Constanța prin Primar solicită în instanță 40 de milioane de euro! Cererea municipalității se află pe rolul Tribunalului Constanța. Recent, instanța a stabilit și daca la care s-ar putea lua o primă decizie în dosar 1512/118/2022, respecitv 06 septembrie 2022.
 
Municipiul Constanța prin Primar are sediul ales la av. Georgiana Raluca Trandafir.
 
Dosarul 1512/118/2022 vizează acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa în dosarul Polaris, procedură lăsată nesoluționată de Înalta Curte la momentul pronunțării deciziei penale. 
 
Conform portalului instanțelor de judecată, în dosarul 1512/118/2022 Municipiul Constanța prin Primar, cu sediul ales la av.Georgiana Raluca Trandafir, are calitatea de reclamant, în timp ce pârâți sunt: SC Polaris M. Holding SRL, Radu Ștefan Mazăre, Eduard Stelian Martin, Tudorița Tolea, Doru Aurelian Harpalete și Sorina Laura Oprea.
 
Amintim că în dosarul penal, Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, și omul de afaceri Sorin Strutinsky au fost condamnați definitiv la câte cinci ani de închisoare cu executare.
 
Restul inculpaților din dosar, respectiv Eduard Stelian Martin, SC Polaris M Holding SRL, Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura și Mutalâp Ghiulnihal, au fost achitați definitiv.
 
Gabi Stan, fostul viceprimar al municipiului Constanța, fusese achitat încă de la prima instanță, respectiv Curtea de Apel București.
 
De menționat că prin decizia de condamnare/achitare, Curtea Supremă a lăsat mesoluționată acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Care este ordinea de zi
Creditorii Ideea Contrast SRL, convocați în adunare! Asociați, Constantinescu, Mazăre, Strutinsky și Săvulescu (DOCUMENT)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 955

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 696

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6229

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 519

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1618

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 591

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1409

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4035

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 721

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 689

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 685

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 936

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 917

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 690

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 907