Opt ani de închisoare pentru un fost polițist din Constanța!

 

Curtea de Apel Constanța a decis azi, 9 martie 2023, condamnarea definitivă a unui polițist din Constanța la opt ani de închisoare.

Decizia este definitivă!
 
Instanța a dedus din pedeapsa închisorii aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu executate de la 03.02.2016 la 24.05.2016 și a confiscat suma de 860 lei şi 50 euro.
 
Tot în acest dosar, un fost polițist local din Ovidiu a luat 3 ani cu suspendare.
 
Alți doi inculpați din dosar (civili) au luat 6 ani și respectiv 4 ani de închisoare.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
Oficial!
 

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constan?a împotriva sentinţei penale nr. 527/23.12.2020 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 4055/118/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:



I. 1. În baza art. art. 289 alin. 1 CP cu aplicarea art. 7 lit. c din L. nr. 78/2000, art. 35 alin. 1 CP şi art. 396 al. 1 şi al. 2 CP, condamnă pe inculpatul Babalîc Elvid Daniel la pedeapsa închisorii de 8 ani.

În baza art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g, lit. k CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k CP pe o perioadă de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, şi face aplicarea dispoziţiilor art. 65 CP în referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k CP pe durata executării pedepsei principale. Face aplicarea dispoziţiilor art. 60 CP. În baza art. 72 CP, deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu executate de la 03.02.2016 la 24.05.2016. În baza art. 289 al. 3 CP şi art. 112 alin. 1 lit. e CP, confisca de la inculpatul Babalîc Elvid Daniel suma de 860 lei şi 50 euro. I.2. În baza art. 396 alin 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a Cod procedură penală coroborat cu art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal raportat la art. 155 alin. 1 Cod penal cu referire la Decizia CCR nr.358/2022, cu aplicarea art. 5 Cod penal, încetează procesul penal pornit faţă de inculpatul Babalîc Elvid Daniel sub aspectul săvârşirii infrac?iunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, și falsul intelectual, prev. de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale. Conform art. 275 alin. 1 pct. 3 lit. b CPP, obligă pe inculpatul Babalîc Elvid Daniel către stat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în primă instanţă,. I.3. În baza art. 275 al. 1 pct. 2 lit. d şi alin. 4 CPP, obligă pe inculpatul Babalîc Elvid Daniel şi persoana vătămată I.P.J. Constanţa către stat la plata a câte 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
  
II. În baza art.48 CP şi art. 289 alin. 1 CP cu aplicarea art. 396 al. 1 şi al. 2 CP, condamnă pe inculpatul Vladu Ilie la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g, lit. k CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k CP pe o perioadă de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, şi face aplicarea dispoziţiilor art. 65 CP în referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k CP pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 CP – art. 93 CP şi art. 404, alin. 2 CPP, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 3 ani pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, timp în care inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, În baza art. 93, alin. 2 şi alin. 3 CP şi art. 404, alin. 2 CPP, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; b)să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 404, alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod Penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă şi în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile. În baza art. 65, alin. 3 CPP, pe durata termenului de supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii.
  
III. În baza art. 290 CP cu aplicarea art. 41 CP şi art. 396 al. 1 şi al. 2 CP, condamnă pe inculpatul Rusu Petrică la pedeapsa închisorii de 2 ani. În baza art. 38 – 39 al. 1 lit. b CP, art. 43 al. 2 CP, Deciziei HP nr. 22/2020, constată că fapta în prezenta cauză judecată – 19.12.2015 – este concurentă cu infracţiunea judecată prin sent. pen. 380/2018 a Tribunalului Constanţa şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni dispusă prin sent. pen. 306/2013 a Tribunalului Constanţa. Constată că infracţiunea judecată prin sent. pen. 380/2018 (faptă din 2012) este concurentă cu infracţiunile judecate prin s.p.nr. 306/2013 şi cu prezenta faptă. Conform art. 97 al. 1 CP, anulează beneficiul suspendării executării pedepsei închisorii de 3 ani dispus prin prin sent. nr. 380/2018 şi va contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni dispusă prin sent. pen. 306/2013 (primul termen al recidivei), conform Deciziei HP nr. 22/2020, aplică pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni la care adaugă un spor de 1 an (1/3 din cealaltă pedeapsă), rezultând în final pedeapsa închisorii de 4 ani şi 3 luni, conform art. 38 – art. 39 alin. 1 lit. b CP. Adaugă pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani şi 3 luni la pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. 2 CP şi Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul Rusu Petrică urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 6 ani şi 3 luni. Face aplicarea dispoziţiilor art. 60 CP. În baza art. 45 alin. 2 CP, interzice pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art.66 alin. 1 lit a, b CP pe o perioadă de 1 an şi 3 luni şi dreptul prevăzut de art. 66 al. 1 lit. g CP pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. Interzice aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 CP şi art. 40 al. 3 CP, deduce din pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 3 luni durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată de la 08.03.2013 la 21.04.2015. Anulează formele de executare emise în baza sent. pen. 306/2013 şi sent. pen. 380/2018 şi dispune emiterea unor noi forme de executare. În baza art. 290 al. 5 CP şi art. 112 alin. 1 lit. d CP, confiscă de la inculpatul Rusu Petrică suma de 200 lei.
  
IV. În baza art. 290 CP cu aplicarea art. 41 CP şi art. 396 al. 1 şi al. 2 CP, condamnă pe inculpatul Pisciali Denis la pedeapsa închisorii de 2 ani. În baza art. 38 – 39 al. 1 lit. b CP, art. 43 al. 2 CP, Deciziei HP nr. 22/2020, constată că fapta din prezenta cauză – 23.12.2015 – a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni dispusă prin sent.pen. nr. 229/2015 şi în concurs cu infracţiunea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017. Constată că prin sent. pen. nr. 2115/2017 a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere acordat prin sentinţa penală nr. 229/2015. Constată că prezenta faptă este concurentă cu cea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017. În baza art. 97 al. 1 CP, anulează beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare acordat prin sentinţa penală nr. 115/2017 şi repune pedepsele componente în individualitatea lor. Descontopeste pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni aplicată prin sent.pen. nr. 229/2015 în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate (6 luni, 1 an şi 4 luni şi 9 luni închisoare) şi le contopeşte cu pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni dispusă prin sent. pen. nr. 115/2017, aplicând pedeapsa mai grea de 1 an şi 4 luni pe care o sporeşte cu 10 luni, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare. Alătură matematic pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni pedepsei închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. 2 CP şi Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul Pisciali Denis urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 2 luni. Face aplicarea dispoziţiilor art. 60 CP. În baza art. 45 alin. 2 CP, interzice pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art.66 alin. 1 lit a, b, 1 CP pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară. Interzice aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. Anulează formele de executare emise în baza sent. pen. 115/2017 şi sent. pen. 229/2015 şi dispune emiterea unor noi forme de executare. În baza art. 290 al. 5 CP şi art. 112 alin. 1 lit. d CP, confiscă de la inculpatul Pisciali Denis sumele de 50 euro şi 60 lei.
  
V. Va obliga inculpaţii la plata către stat a câte 3000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare pentru avansate pentru judecata în primă instanţă, conform art. 274 al. 1-2 CPP. Va menţine dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii penale.

VI. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia judecării apelului rămân în sarcina acestuia.

VII. În baza art. 272 CPP, sumele de 220 lei (av. Munteanu Eugenia Adriana), 220 lei (av.Constantin Luana), 220 lei (av. Neagu Anca Valentina) şi 220 lei (av. Pîslaru Viorel Laurenţiu) se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
 
 Definitivă.

 
Pronunţată azi, 09.03.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părților, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
 
În primă instanţă, cei mai sus precizați fuseseră achitați!
 
 Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că în prezenta cauză, un fost poliţist local din Ovidiu a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă la doi ani şi trei luni de închiosare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi complicitate la înşelăciune.
 
În primă instanţă, fostul poliţist local luase trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză, mai mulţi şoferi din Constanţa au fost trimişi în judecată şi condamnaţi la pedeapsa de câte un an şi patru luni de închisoare fiecare, cu suspendare sub supraveghere, pentru infracţiunea de dare de mită.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițistul constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită, achitat. Dosarul, în apel

01 Feb 2021 2426

Procurorii, nemulțumiți de achitarea polițistului constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită

30 Dec 2020 2655

Polițistul constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită, achitat

23 Dec 2020 2338

Mai mulţi şoferi din Constanţa au fost condamnaţi definitiv pentru dare de mită

18 Jan 2018 3585

Mai mulţi şoferi din Constanţa au fost condamnaţi şi puşi să muncească în folosul comunităţii. Iată ce au făcut!

21 Jun 2017 7349

Ce au decis judecătorii Poliţistul Elvid Daniel Babalîc a scăpat de arestul la domiciliu

26 May 2016 2548

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc rămâne în arest la domiciliu

27 Apr 2016 1946

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, din IPJ Constanţa, rămâne în arest la domiciliu

29 Mar 2016 2310

Polițistul Elvid Daniel Babalîc, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

04 Mar 2016 2375

Percheziţie la Poliţie Poliţistul Elvid Daniel Babalîc rămâne în arest la domiciliu

13 Feb 2016 2876

Procurorii au cerut, pentru a doua oară, arestarea poliţistului Elvid Daniel Babalîc

10 Feb 2016 2583

Parchetul îl vrea în arest preventiv Poliţistul Elvid Daniel Babalîc vrea să scape de arestul la domiciliu

09 Feb 2016 2549

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, în arest la domiciliu Ar fi primit bani pentru a-i „ierta“ pe şoferii care încalcă legea

05 Feb 2016 2540

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, arestat la domiciliu

04 Feb 2016 2486

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, judecat şi achitat într-un mega-dosar, din nou în atenţia procurorilor

04 Feb 2016 2880