Percheziții Tineri reținuți într-un dosar de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal



foto cu rol ilustrativ La data de 14 septembrie 2023 polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Prahova, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 25 august 2023, în jurul orei 19.30, Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns în apartamentul vecin și ar fi agresat fizic un bărbat, apoi i-ar fi sustras o sumă de bani, transmite Direcţia Generală de Poliţie A Municipiului Bucureşti.

Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale - Sector 1, iar în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, la data de 25 august 2023, în intervalul orar 18.30 – 19.15, cei patru ar fi pătruns în apartamentul unei femei, situat în Sectorul 1, unde l-ar fi atras pe bărbat, folosind telefonul acesteia, iar după ce l-ar fi introdus cu forța în interior, bănuiții l-ar fi agresat fizic aproximativ 40 de minute, cu scopul de a obține bani și i-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător.

Totodată, bănuiții i-ar fi sustras persoanei vătămate telefonul mobil și un portofel cu bani și documente.

Ulterior, în momentul în care bărbatul agresat a încercat să își asigure scăparea, doi dintre bănuiți ar fi exercitat din nou violențe asupra lui, apoi l-ar fi condus cu forța în două scări de bloc, iar în momentul în care acesta a fost a introdus în lift, a reușit să fugă.

În urma agresiunilor exercitate de către cei patru asupra bărbatului, aceștia i-au provocat leziuni traumatice ce necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 14 septembrie 2023, în urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și mai multe substanțe, susceptibile de a avea efect psihoactiv.

De asemenea, cei patru bărbați au fost depistați și conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.


Cu privire la substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv, a fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, a mai punctat sursa citată. 


Citește și:

Percheziții la o persoană bănuită de trafic de droguri (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri! Unul dintre suspecți a aruncat pe geam o geantă plină cu bani (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2023 379

Percheziții la persoane bănuite de braconaj cinegetic! (FOTO)

05 Dec 2023 393

Cum a destructurat Poliția o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigări (FOTO)

03 Dec 2023 416

Poliția Română Percheziții și dosare penale pentru investigarea infracțiunilor economice

02 Dec 2023 730

Au început perchezițiile în Baia Mare, după fuga primarului Cherecheș

30 Nov 2023 541

Trei persoane cercetate pentru fals și abuz în serviciu la Constanța! Prejudicul, aproximativ 3 milioane de lei

29 Nov 2023 483

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri! Patru suspecți, cercetați de procurorii DIICOT

29 Nov 2023 465

56 percheziții, în județele Maramureș și Cluj. Cauza-constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri

28 Nov 2023 566

Percheziții DNA în București într-un dosar care vizează fraude cu terenuri

28 Nov 2023 451

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de trafic de droguri! Mai mulți suspecți, reținuți (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 897

Trei persoane arestate pentru trafic de cocaină, în Ilfov. Percheziții în Brașov și Dâmbovița

25 Nov 2023 647

Percheziții în dosarul furtului de motoare de barcă din Hârșova, județul Constanța (FOTO)

25 Nov 2023 658

Acțiuni de amploare ale Poliției și DIICOT pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de persoane și de migranți, criminalitate informatică, trafic și consum de droguri

25 Nov 2023 532

IGPR Peste 80 de percheziții, la o grupare care acționa la nivel național și internațional. Iată ce făceau aceștia (FOTO)

24 Nov 2023 524

Percheziții la Constanța! Sunt vizate contracte de consultanță în domeniul fondurilor europene

24 Nov 2023 695