Polițist de frontieră din Constanța, cu averea la verificat, în instanță. Curtea Supremă a stabilit primul termen în recurs

  • Curtea Supremă a stabilit că va judeca recursul în dosarul 183/36/2018* pe 20 februarie 2024, cazul aflându-se pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme.
  • Oricare va fi decizia Curții Supreme acum în dosar, ea va fi definitivă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit data la care va fi analizat recursul declarat de un fost polițist de frontieră din Constanța în procesul în care Agenția Națională de Integritate cere verificarea averii sale.
 
Este vorba despre fostul polițist de frontieră Gabriel Antip, din cadrul Gărzii de Coastă, dosarul său ajungând pe masa Curții Supreme în urma recursului pe care acesta l-a declarat împotriva hotărârii inițiale a Curții de Apel Constanța.
 
Curtea Supremă a stabilit că va judeca recursul în dosarul 183/36/2018* pe 20 februarie 2024, cazul aflându-se pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme.
 
În iunie 2022, Curtea de Apel Constanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de Agenția Națională de Integritate, în dosarul 183/36/2018*.
 
În minuta Hotărârii 124/2022 se arată că instanța „respinge excepţiile invocate de pârâtul Antip Gabriel ca nefondate. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordonanţa nr.1/16.02.2018 emisă de Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa“.
 
În continuare, Curtea „dispune trimiterea dosarului Comisiei de Verificare a Averilor în vederea reevaluării şi sesizării instanţei de judecată – Curtea de Apel Constanţa“.
 
Anterior acestei decizii, în același dosar, Curtea Supremă hotărâse, în luna februarie 2022, să caseze prima hotărâre pronunțată în cauză de Curtea de Apel Constanța, hotărâre prin care fusese respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de ANI.
 
ANI solicitase Curții de Apel Constanța să anuleze ordonanța Comisiei de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța în legătură cu averea lui Gabriel Antip.
 

Curtea de Apel Constanța a respins însă cererea ANI, iar cazul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, instanță care, la data de 16 februarie 2022, a decis rejudecarea dosarului.
 
 La rejudecare, cazul s-a aflat în atenția completului C4 Fond prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Alexandru Ionuț Burtescu.

 
Astfel, în urma rejudecării, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de inspectorii de integritate.
 
Legat de acest caz, în decembrie 2016, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat presupusa existenţă a unei diferenţe aparent nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de către doi funcţionari publici cu statut special (poliţişti) în cadrul Gărzii de Coastă în perioada exercitării funcţiei publice.
 
Unul dintre ei este Gabriel Antip, în prezent fost funcţionar public cu statut special (poliţist) în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă. În cazul acestuia, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat constatarea existenţei unei „diferenţe nejustificate, în cuantum de 510.562 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice“.
 
Oricare va fi decizia Curții Supreme acum în dosar, ea va fi definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Fostul arhitect șef al Primăriei Tulcea pierde procesul cu Agenția de Integritate, a decis Curtea de Apel Constanța (MINUTA)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea unui fost polițist de frontieră din Constanța, pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă

30 May 2023 1720

Agenția Națională de Integritate, proces câștigat la Curtea de Apel Constanța

16 Jun 2022 1798

Curtea de Apel Constanța va rejudeca un dosar privind controlul averilor

01 Apr 2022 1882

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din Constanţa. Este vizat un fost poliţist de frontieră

11 Apr 2018 3007