Polițist din Mangalia, la judecată cu Agenția Națională de Integritate. S-a luat o primă decizie

  • Tribunalul a ajuns la concluzia că dosarul este de competența Curții de Apel Constanța.
  • Ionel Claudiu Doicaru este reclamant în proces, iar Agenția Națională de Integritate este pârât.
  • Cazul va fi înregistrat la Curtea de Apel, unde se va fixa primul termen.
Tribunalul Constanța a luat o primă decizie în dosarul cu indicativul 1565/118/2021, în care un polițist din Mangalia, despre care inspectorii de integritate au spus că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate timp de mai mulți ani, a chemat în judecată instituția.
 
Recent, Tribunalul a ajuns la concluzia că dosarul este de competența Curții de Apel Constanța și, în acest sens, a dispus declinarea cauzei în favoarea Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței superioare.
 
În această situație, dosarul va fi înregistrat la Curtea de Apel, unde se va fixa primul termen de judecată.
 
Cauza fusese înregistrată la Tribunal pe 26 februarie 2021 și, potrivit datelor oficiale, Ionel Claudiu Doicaru este reclamant în proces, iar Agenția Națională de Integritate este pârât.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)“.
 
Amintim, pe 18 februarie 2021, ANI a remis un comunicat de presă în care se arată că „Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a opt persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010“.
 
Printre persoanele vizate de informațiile transmise de ANI se număra și Ionel Claudiu Doicaru, „funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Poliția Municipiului Mangalia“, legat de care inspectorii de integritate spun că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.
 
Astfel, se arată în comunicatul remis de ANI că Ionel Claudiu Doicaru, „în perioada 22 decembrie 2017 – 07 mai 2020, a deținut și exercitat simultan funcția publică cu statut special (polițist rutier) și funcția de instructor auto în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“.
 
Totodată, se făcea precizarea că „Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare“.
 
În replică, polițistul din Mangalia a dat în judecată ANI, așa încât ultimul cuvânt în această cauză îl vor avea judecătorii.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Curtea de Apel Constanța respinge ca neîntemeiată o acțiunea a unui fost viceprimar împotriva Agenției Naționale de Integritate
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițist din Mangalia, proces împotriva Agenției Naționale de Integritate. Cazul, ajuns la Curtea Supremă

01 Oct 2022 706

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 689

Începe procesul pe averea comisarului șef Dancu, fostul comandant al IPJ Constanța!

21 Sep 2022 3066

Bianca Mădălina Burlacu, consilier achiziții în cadrul CJ Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Sep 2022 697

Ce avere și interese are Georgeta Bumbac, membru CA la CN Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (DOCUMENTE)

14 Sep 2022 716

Secretar al unei comune din Tulcea, la judecată cu Agenția de Integritate. Procesul, la Curtea de Apel Constanța

08 Sep 2022 602

Agenția Națională de Integritate, dată în judecată la Constanța. Cine a deschis procesul

07 Sep 2022 892

Fostul manager al SAJ Constanța a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate. Când se judecă procesul

06 Sep 2022 681

Averea și interesele directorului CN Administrația Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu (DOCUMENTE)

02 Sep 2022 874

Secretarul Primăriei Comunei Beştepe din judeţul Tulcea, cercetat pentru conflict de interese administrativ

18 Aug 2022 569

Fostul manager al Serviciului de Ambulanță Constanța, Laurențiu Bădescu, în atenția ANI. A fost sesizat și Parchetul

10 Aug 2022 1874

Averea comisarului șef Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel. „Niște oameni de bine mi-au făcut o sesizare“

05 Aug 2022 18792

Declarații de avere Ce interese are Adrian Daniel Găvruța, Președintele CA al Portului Constanța (DOCUMENTE)

04 Aug 2022 971

Un consilier județean și patru polițiști, în colimatorul ANI

01 Aug 2022 893

Polițiști luați în colimator de inspectorii de integritate! Averi nejustificate, reclamă ANI

28 Jul 2022 997