Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, acuzat de abuz în serviciu




Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost chemat la DNA, în calitate de inculpat, fiind cercetat pentru infracţiunea de abuz în serviciu într-un dosar privind eliberarea din funcţie a fostului director al DGASPC Giurgiu, informează agerpres.ro

"Vreau să vă spun că în aceste zile am fost chemat la DNA, eu şi cu alţi angajaţi din cadrul CJ Giurgiu, ca inculpaţi în dosarul privind eliberarea din funcţie a domnului Lupu (n.r Cătălin Lupu, fost director al DGASPC Giurgiu. Eu sunt foarte optimist în privinţa evoluţiei acestui dosar, acesta este motivul pentru care nici nu am citit nimic din ce scrie acolo, am încredere în instituţii, dar, mai mult decât atât, vreau să spun încă o dată că intenţia mea, cel puţin, şi a colegilor care, cumva, fără nicio vină, au ajuns în aceeaşi situaţie, a fost să oprim jaful la DGASPC Giurgiu şi să aducem un climat de stabilitate şi de utilizare eficientă a banilor publici în favoarea exact a copiilor, adulţilor şi persoanelor vârstnice de acolo", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.


El a subliniat că nu are nimic să îşi reproşeze faţă de cum a acţionat în această privinţă, la fel ca şi în cazul scandalului cu minorele de la DGASPC Giurgiu, şi dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face acelaşi lucru.

Sursa: agerpres.ro


Amintim că și Lupu Mihai, președinte al Consiliului Județean Constanța, se află în atenția DNA, acesta fiind acuzat de luare de mită.  

În recent, printr-un comunicat oficial procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită,

CONSTANTIN PETRICĂ ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

ROȘU ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Oficial de la DNA
Șeful CJC, Mihai Lupu , urmărit penal pentru luare de mită! În cauză sunt cercetați și funcționari de la primăriile Năvodari și Mangalia


Mihai Lupu, președinte CJC
„Am decis să-mi prezint demisia din funcția de vicepreședinte al PNL Constanța (...) o decizie deloc ușoară"!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 953

Mihai Lupu va candida la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL

01 Apr 2024 1029

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 924

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 857

Cine i-a luat locul fostului director CJC, Ermil Chelariu, suspendat din funcție și trimis în judecată de DNA Constanța pentru folosire de informații nedestinate publicității (DOCUMENT)

12 Jan 2024 2252

Oficial de la DNA! Clasare pentru Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța! Chelariu Ermil și Roșu Adrian, trimiși în judecată

29 Dec 2023 1091

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, clasare de la DNA pentru mită! „Voi continua pe același drum corect! Unii s-au grăbit să ia măsuri“

14 Dec 2023 934

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2346

UPDATE. Miercuri, 13 decembrie DNA face aproape 100 de perchezitii! Ar fi vizat sediul CJ Botoșani și sediul PSD (surse)

13 Dec 2023 867

Oficial! Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, achitat în dosarul DNA Constanța (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1770

Anchetat de DNA, Ermil Chelariu, director general în Consiliul Județean Constanța și-a suspendat raporturile de serviciu (DOCUMENT)

13 Nov 2023 2208

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1101

UPDATE. DNA Constanța a vizitat Consiliul Județean Constanța! Procurorii DNA ar fi vizat Direcția Economică (DOCUMENTE)

12 Oct 2023 4099

Radu Judele, expert, arestat la cererea DNA în dosarul lui Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului județean Vaslui (MINUTĂ)

24 Sep 2023 1860

ZIUA LIVE. Septimiu Bourceanu, prim-vicepreședinte PNL „Cine își dorește să candideze își anunță intenția, se fac analize și se va decide ulterior”

08 Jul 2023 2499