Primar din Tulcea, acuzat de luare de mită. Procesul, amânat pentru luna viitoare

  • Dosarul este judecat de Tribunalul Tulcea.

Ieri, la Tribunalul Tulcea a avut loc primul termen în dosarul în care Ilie Munteanu, primarul comunei tulcene Crişan, a fost trimis în judecată pentru luare de mită!
 
Noul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii viitoare.
 
Amintim că pe data de 3 aprilie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au anunțat prinderea în flagrant a unei persoane, primar al unei comune din județul Tulcea, în timp primea, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei, de la un bărbat, denunțător în cauză.
 
În fapt, denunțătorul, administrator al unei societăți comerciale, a primit spre executare un contract de lucrări de la o primărie din județul Tulcea, în schimbul căruia ar trebuit să îi remită primarului comunei suma de 20.000 lei, împărțită în două tranșe egale. Prima tranșă, în valoare de 10.000 lei a fost remisă în luna decembrie 2019 iar, ulterior, în luna martie 2020, acesta a formulat denunț la D.G.A. - Serviciul Județean Tulcea, denunț înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, fiind întocmit dosar de cercetare penală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firma primarului Rahău, din Tulcea Pronautica SRL, condamnată într-un dosar al DNA Constanța! Contracte cu SRI, STS și SIE

15 Jun 2023 1971

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2394

Silviu Rahău, primarul din Crișan (Tulcea) și firma pe care o controlează (Pronautica SRL), acorduri de recunoaștere a vinovăției la DNA Constanța! Primele termene

22 May 2023 2149

Firma unui primar din Tulcea, contract câștigat la Serviciul de Ambulanță (DOCUMENT)

21 Oct 2022 1820

Primar din Dobrogea, condamnat definitiv pentru mită! Cum motivează judecătorii Curții de Apel Constanța!

03 Sep 2022 2506

Fost primar dobrogean, condamnat definitiv la Constanța (MINUTA)

25 Aug 2022 1812

Final de judecată în cazul unui fost primar din Tulcea acuzat de luare de mită. Când se vor pronunța judecătorii din Constanța

23 Jul 2022 1557

Cazul unui fost edil din Tulcea analizat azi de judecătorii din Constanța

16 Jun 2022 1085

În ziua pronunțării Dosarul unui fost primar din Tulcea, acuzat de luare de mită, repus pe rol

28 Jan 2022 5201

Primar din Tulcea acuzat de luare de mită! Anunțul judecătorilor din Constanța

14 Jan 2022 1839

Un fost primar din Dobrogea, condamnat pentru mită. Apelul, amânat pentru la anul

12 Dec 2021 5355

Un primar din județul Tulcea, condamnat pentru mită! Apelul dosarului, amânat la Constanța

26 Oct 2021 2180

ANI „loveşte“ la Tulcea! Este vizat un inspector superior de la Finanţe (documente)

19 Oct 2021 3862

​Interceptări din dosarul primarului din Crişan (Tulcea) acuzat de luare de mită - „Mă, nu trebuia acuma, mă, omule!“

19 May 2021 2781

Un primar din Dobrogea, condamnat pentru mită!

28 Apr 2021 2531