Proces cu terenuri retrocedate, în Constanța. Curtea de Apel a pronunțat hotărârea definitivă

  • Dosarul cu numărul 8335/188/2016 s-a aflat inițial în atenția Tribunalului, dar apoi a ajuns la Curtea de Apel, care a pronunțat decizia definitivă în cauză.
  • În centrul litigiului se află două terenuri pe care reclamanții le primiseră prin Dispoziția nr. 2444/2003 a primarului Constanței.
  • În anul 2016, oamenii au descoperit că terenurile sunt traversate de conducte de utilitate publică.
Procesul în care o dispoziție a primarului Constanței, ce datează din 2003, a fost contestată în instanță de beneficiari, după ce aceștia au descoperit că terenurile ce le fuseseră alocate de către primărie sunt traversate de conducte, a ajuns la final.
Magistrații Curții de Apel au respins ca nefondat apelul declarat în cauză de familia Gardef, reclamanta din dosar, împotriva Municipiului Constanța prin Primar și a Primarului Municipiului Constanța.

Pe scurt, reclamanții susțineau că, printr-o dispoziție a primarului Constanța, ce datează din 2003, le-au fost acordate în compensare pentru notificările formulate în baza Legii 10/2001 două terenuri. 13 ani mai târziu, când familia a vrut să vândă terenurile, în anul 2016, oameni au aflat că ambele suprafețe ce le fuseseră atribuite în compensare sunt traversate de conducte de distribuție a agentului termic.
Ștefania Carmen Dragne Gardef, Eleonora Lavinia Carolina Gardef și Sorin Adrian Mugur Cănănău au solicitat în instanță, în cadrul unei acțiuni civile, desființarea parțială a Dispoziției nr. 2444/16.09.2003, emisă de Primarul Municipiului Constanța. Cazul a fost înregistrat inițial pe rolul Secției civile a Tribunalului, sub numărul 8335/118/2016.
Dispoziția de primar contestată de familia Gardef stabilea, printre altele, atribuirea în compensare a două terenuri către aceasta, fiind vorba despre un teren în suprafață de 465,88 mp și unul de 829,06 mp.
Ulterior, în anul 2016, oamenii au descoperit că cele două terenuri sunt traversate de conductele RADET și au contestat Dispoziția primarului.
Tribunalul însă a respins acțiunea, ca nefondată, iar cazul a ajuns la Curtea de Apel, după ce reclamanții au declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului.
Totuși, instanța de a apel a menținut hotărârea atacată și a respins apelul formulat de familia Dragne.

Citește și:

Terenuri retrocedate, în atenția judecătorilor. Primarul Constanței, chemat la bară
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 349

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 384

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 400

Curtea de Apel Constanța anulează sentinţa privind intrarea în insolvență a SC LTA Mondial SRL, din Constanța! (MINUTĂ)

27 Apr 2024 531

Proces între două firme de securitate și Drumuri Județene Constanța SA. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

27 Apr 2024 534

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 2635

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 453

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 609

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 444

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2723

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 713

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 820

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1282

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 848

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 618