Procesul dintre Primarul Constanței și Antoanella Marinescu, prin Grand SRL, a ajuns la Curtea de Apel

  • Mai precis, conform Antoanellei Marinescu, fostul consul general al României la Toronto, este vorba de terenul pe care îl deține societatea în Piața Ovidiu, pe care este construită o terasă (Green Pub)
 
Antoanella Marinescu, fiica Paraschivei Barbu, continua procesul cu Primăria Constanța, prin firma sa – Grand SRL, vizând niște modificări într-un certificate de urbanism pe care și le dorește.
 
Pe rolul Curții de Apel Constanța, a ajuns dosarul 2514/118/2023, pe secția de contencios administrativ și fiscal, privind anularea unui act administrativ/obligare emitere act administrativ.
 
Dosarul a ajuns pe masa magistraților pe 26 septembrie 2023, fiind în stadiul de recurs. Părți în dosar sunt SC Grand SRL (reclamant recurent) și Primarul Municipiului Constanța (intimat pârât). Nu a fost stabilit încă termen în proces.
 
Mai precis, conform Antoanellei Marinescu, fostul consul general al României la Toronto, este vorba de terenul pe care îl deține societatea în Piața Ovidiu, pe care este construită o terasă (Green Pub), pentru care societatea dorește emiterea unui nou certificate de urbanism. „În certificatul de urbanism cu informare apare precizarea conform sentinței penale, ceea ce nu este legal. Pentru că în cartea funciară am curat totul, iar în certificate apare așa”, a precizat Antoanella Marinescu, care a mai spus că nu este prima oară când se lovește de această problemă în emiterea actului administrativ.
 
Despre Grand SRL
 
Societatea are sediul social pe bulevardul Tomis nr. 57, fiind înființată în anul 1991. Asociați în firmă sunt Antoanella Marinescu, care deține 40%, Marin Marinescu cu 30% și Mugur Ștefan Marinescu, care deține 30%. Marin Marinescu este administratorul societății. În 2020, firma a raportat 3 salariați, cu o cifră de afaceri de 855.644 lei, cu un profit de 175.252 lei. Pentru anul 2021, societatea a raportat 3 salariați, la o cifră de afaceri de 539.449 lei, cu o pierdere de 77.832 lei. Pentru anul 2022, firma a raportat 3 salariați, o cifră de afaceri de 469.996 lei și o pierdere de 406.554 lei.
 
Potrivit termene.ro, Antoanella Marinescu mai este asociat la Camas-Diving SRL, Marin Marinescu este asociat și administrator la Camas-Diving SRL și Mobigrand SRL, iar Mugur Ștefan Marinescu este asociat la Camas-Diving SRL și Plastica SRL.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Antoanella Marinescu, prin Grand SRL, cheamă Primăria Constanța în instanță! Iată motivul

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din Eforie Nord, la judecată cu Consiliul Local Mangalia! Dosarul se rejudecă la Tribunalul Constanța

21 Apr 2024 412

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 665

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1194

Gala a Excelenţei şi Profesionalismului Feminin va fi organizată pentru Consiliul Județean de Act Studio Foto-Video SRL (DOCUMENT)

06 Mar 2024 925

Firme Constanța Ce schimbări s-au operat în M`Arca Grand Investment SRL

07 Feb 2024 619

Incinerator de deșeuri de origine animal, în județul Constanța! Cine dorește să realizeze investiția?

07 Apr 2023 1701

Antoanella Marinescu, prin Grand SRL, cheamă Primăria Constanța în instanță! Iată motivul

04 Apr 2023 1388

EMSI SRL a organizat pentru Consiliul Județean Constanța „Gala Excelenței și Performanței Feminine 2023", un eveniment de peste 20.000 de euro. De ce meniu au avut parte invitații? (DOCUMENT)

13 Mar 2023 1819

Un nou magazin Mega Image, în centrul Constanței! Unde funcționează

30 Jan 2023 7426

Primăria Mereni aduce o firmă de pază din Galați pentru protejarea obiectivelor (DOCUMENT)

06 Jan 2023 1516

Un nou Mega Image în centrul orașului Constanța! Cine este proprietarul clădirii (GALERIE FOTO)

28 May 2022 15918

O cunoscută familie din Constanța, la judecată cu primarul pentru un teren legat de Dosarul Retrocedărilor

08 Feb 2022 4441

O nouă firmă din Constanța cere să intre în insolvență!

25 Nov 2021 1966

A fost emisă autorizația de mediu pentru Grand Protan SRL, din Eforie. Se va ocupa de colectarea deșeurilor nepericuloase

07 Sep 2021 3054

Cumnatul Otiliei Brăiloiu și asociatul acestuia s-au retras din Grand Trust Services SRL

04 Sep 2021 2412