Proiectantul mai multor investiţii imobiliare din municipiu, SC Arhitectura Plus, la judecată cu Primăria Constanţa


Un SRL din municipiu care dezvoltă mai multe proiecte imobiliare a dat în judecată Primăria Constanţa. Dosarul 2107/118/2019* a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, obiectul acestuia fiind anulare act administrativ - adresa nr. 214942/22.01.2019. Potrivit municipalităţii, ar fi vorba despre o anulare a unei adrese emise de Direcţia Patrimoniu a Primăriei, un refuz către SC Arhitectura plus SRL. Pârâţi în dosar sunt Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Municipal şi Primarul Municipiului Constanţa.


Societatea dezvoltă mai multe proiecte imobiliare în Constanţa, dar şi în zona metropolitană. Arhitectura Plus SRL investeşte în Năvodari, zona Beach-Land şi este proiectant general pentru alte investiţii, cum este proiectul Calipso Residences SRL, care ridică un bloc de zece etaje pe strada Eliberării din Constanţa sau pentru PUZ-ul de reglementare a terenului situat la intersecţia Tomis cu Strada Suceava, iniţiat de Medgaz SRL.


Arhitectura Plus SRL, în datele Registrului Comerţului  



Înfiinţată în anul 2005, Arhitectura Plus SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 200 lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Dilancea Ştefan Dan, cu 5% din capitalul social, şi Dilancea Tudora, cu 95% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de activităţi de arhitectură, este Dilancea Ştefan Dan. Arhitectura Plus SRL are puncte de lucru în municipiul Constanţa şi municipiul Mangalia.  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 187

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 217

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 253

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 267

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 370

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 465

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 416

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 526

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 349

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 485

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 551

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 547

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 488

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 480

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 525