Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar! Ce răspuns i-au dat judecătorii constănțeni Marius Cristian Epure și Adriana Ispas

  • Radu Mazăre a fost extrădat din Magadascar, aproape de jumătatea lunii mai 2019.
  • Fostul primar al municipiului Constanţa este condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor.
  • Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
Judecătorii Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas (vicepreședintele Curții de Apel Constanța) au respins cererea privind transferul temporar al lui Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, în Republica Madagascar.
 
Decizia judecătorilor din Constanța este definitivă și a fost luată în dosarul în care Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanţă la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.
 
Tot în prezenta cauză, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
 
De menționat că mâine va avea un nou termen în prezenta cauză.
 
Aşa cum se ştie, Radu Mazăre a fost extrădat din Magadascar, aproape de jumătatea lunii mai 2019, pentru executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare primite în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În acest context (al extrădării pentru executarea celor nouă ani de închisoare), fostul primar al municipiului Constanţa - în acord cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - nu poate fi urmărit, judecat ori deţinut în vederea executării unei pedepse, nici supus oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădare.
 
Prezentul dosar a fost soluţionat în primă instanţă de Mihaela Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa. În prezent, cauza se află pe masa completului de judecată C3 Apel alcătuit din Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas (vicepreședintele Curții de Apel Constanța).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

„La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
 

La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
 
Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 mp teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei-Moscu Sorina-Gina.

 
La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei-Moscu Sorina-Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 mp, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală.
 
Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentate de aceeaşi inculpată.
 
Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri.
 
După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008 (comunicat 271/VIII/3 şi 28 octombrie 2008), împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion şi Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, deşi avea obligaţia legală, conform art. 86, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru acestea.
 
În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 20821/20.11.2008) şi până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de primar al municipiului Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum şi un avantaj patrimonial pentru persoana care foloseşte, în prezent, fără drept cele două imobile“.
 
Instanţa a dispus achitarea lui Mazăre pentru „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin.1 C.p. (fapta privind predarea a două terenuri situate pe strada I.L. Caragiale, zona bl. L53A - L94 către proprietarul lor Greavu Sorin Constantin)“, în baza art. 396 alin. 5 în ref. la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi C.p.p. şi la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.
 
În prezent, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, clasare de la Andrei Bodean, șeful DNA Constanța! Marcela Enache, fostul secretar al municipiului, trimisă în judecată

10 Mar 2023 9612

Surse DNA Constanța a retras dispoziția de trimitere în judecată a lui Radu Mazăre, în dosarul terenurilor vândute „la prețuri diminuate“

22 Sep 2022 2369

Judecătorii s-au retras pentru deliberare! Urmează pronunțarea într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre!

21 Sep 2022 1670

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2898

Hotelul lui Mazăre, din Madagascar, în top 10 Destinații de lux din zonă

04 Dec 2021 4390

28 septembrie 2021, ziua în care Radu Mazăre s-ar putea întoarce în Madagascar. Cine va lua decizia finală

17 Aug 2021 5439

Radu Mazăre insistă să fie pus în libertate și transferat în Madagascar! Cine va lua decizia finală

15 Jul 2021 2596

Trei judecători de la Curtea Supremă au făcut cereri de apărare a independenţei autorităţii. Legături cu Constanța

29 Jun 2021 2006

Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar! Ce răspuns a primit fostul edil al Constanței

28 Jun 2021 2177

„Completul negru“ Ce l-a făcut pe Mazăre să se răzgândească, la Curtea Supremă

17 Apr 2021 3359

Mazăre cere azi Curții Supreme să-l lase în Madagascar!

15 Apr 2021 2068

Pledoarie fără succes Ce le-a spus Mazăre judecătorilor pentru a-i convinge să-l trimită în Madagascar

29 Mar 2021 2640

Radu Mazăre, pastilă amară la Curtea de Apel București

06 Mar 2021 1991

Libertatea lui Radu Mazăre va fi decisă, peste câteva zile, de un fost judecător din Constanța!

23 Feb 2021 4717

Radu Mazăre cere să fie reluată procedura de extrădare! Cine va judeca solicitarea fostului primar al Constanței

16 Jan 2021 2162