Rejudecarea laturii civile a unuia dintre cele mai mari dosare din DNA Constanța, amânată pentru septembrie





Zilele trecute, la Tribunalul Constanța a avut loc primul termen în rejudecarea laturei civile a Dosarului Vectra - una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii DNA Constanța - din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane), respectiv Vectra Imobiliare

Cauza a fost amânată pentru luna septembrie 2023, faţă de lipsa de procedură cu inculpaţii.

Amintim că în decembrie 2012, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au anunțat trimiterea în judecată a inculpaților Roșu Adrian, Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin, reprezentanți ai S.C. Vectra Imobiliare S.R.L. Constanța, S.C. Vectra Construct S.R.L. Constanța și S.C. City Invest S.R.L. Constanța, în sarcina cărora s-au reținut următoarele infracțiuni: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,
 
S.C. Vectra Imobiliare S.R.L. Constanța, S.C. Vectra Construct S.R.L. Constanța și S.C. City Invest S.R.L. Constanța în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 13 februarie 2007 – 28 martie 2009, inculpații Roșu Adrian, Moise Gabriel și Moldoveanu Cosmin, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanți ai S.C. Vectra Imobiliare S.R.L., S.C. Vectra Construct S.R.L. și S.C. City Invest S.R.L., au indus în eroare 189 de persoane (părți vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanța

Părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial.

La momentul încheierii contractelor, părțile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte din terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unități bancare pentru garantarea unor credite obținute sau că nu aparțineau firmelor din Grupul VECTRA ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terți. De asemenea, banii încasați ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiți pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiți la alte proiecte imobiliare. În plus, inculpații s-au implicat și în intrarea în insolvență a firmelor din grupul VECTRA și au continuat să facă promisiuni nefondate părților vătămate, astfel că acestea au renunțat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create.


În această modalitate, părțile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 euro și 282.500 lei.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 euro și 254.000 lei.
 
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparținând inculpaților Roșu Adrian, Moise Gabriel, S.C. Vectra Imobiliare SRL și SC Vectra Construct SRL. În ceea ce îl privește pe inculpatul Moldoveanu Cosmin, nu au fost identificate bunuri în proprietatea acestuia pentru a fi indisponibilizate.
 
Condamnări 
 
La începutul anului 2021, judecătorii Curții de Apel Constanța (Virgil Marius Ungureanu și Iulia Cezara Suciu) au decis să înceteze procesul penal început faţă de inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
 
În continuare, cei trei au rămas cu pedepsele de cinci ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
 
De menționat că instanța a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian perioada executată de la 26.03.2019 la 23.07.2020.
 
Amintim că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au decis, în luna iulie 2020, punerea în libertate a inculpaților și rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa, numai cu privire la inculpaţii Gabriel Moise, Cosmin Moldoveanu şi Adrian Roşu.
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Caz șocant lângă o școală din Constanța! Mămică lovită cu un ciocan și murdărită cu materii fecale, în 2019! Procesul, amânat

Accident mortal pe strada Babadag, din Tulcea! Începe procesul

Tragedie rutieră în fața Policlinicii CFR din Constanța! Șoferiță condamnată

Tupeu! A încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Poliției Rutiere Constanța! Condamnare cu executare și banii confiscați

Scene interzise minorilor în sensul giratoriu de la Agigea!
Cum motivează judecătorii cazul bărbatului prins în timp ce săvârșea acte sexuale explicite pe DN 38


Interceptări
Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!


Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța!
Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele



  
  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 987

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 1086

Dosarul „Vectra“ nu se va rejudeca! Ce se întâmplă cu latura civilă. Un magistrat s-a abținut

07 Dec 2021 1852

Decizie importantă a judecătorilor în dosarul Vectra!

16 Nov 2020 1945

Rejudecare Dosarul „Vectra“ a ajuns la Constanța! Inculpații, eliberați din pedepsele de câte 7 ani de închisoare

30 Oct 2020 2814

Oficial Inculpații din celebrul dosar „Vectra“, puși în libertate. Decizia este definitivă

25 Jul 2020 3554

„Record“ la DNA Constanța Se cere rejudecarea dosarului „Vectra“. Judecătorii vor anunța decizia la finalul lunii

13 Jun 2020 2237

Înalta Curte analizează cererea de rejudecare a unuia dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

28 Mar 2020 1903

Primul român care a intrat în faliment cere rejudecarea unuia dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța

01 Jan 2020 2293

Cale de atac extraordinară într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

02 Sep 2019 1716

Hotărâre definitivă într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa (document)

27 Mar 2019 3147

Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

30 Jan 2019 3144

Curtea de Apel Constanţa, anunţ important. Este vizat celebrul Dosar Vectra!

22 Nov 2018 2390

Exclusiv Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

05 Nov 2018 2603

Judecătorii au luat o nouă decizie în dosarul „Păgubiţii Vectra“! Aproximativ 200 de părţi vătămate

14 Jul 2018 2220