Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat de Tribunalul Constanța să achite peste 15.000 de euro pentru mărfuri medicale primite timp de doi ani (MINUTA)

  • Acesta nu este singurul proces în urma căruia Spitalul Orășenesc Hârșova a fost obligat de instanță să achite sume restante către instituții private sau de stat.
  • În noul proces, soluționat recent de Tribunalul Constanța, este vorba despre contravaloarea mărfurilor medicale pe care compania privată Final Management Solution SRL le-a livrat spitalului timp de circa doi ani, în intervalul martie 2021 – ianuarie 2023.
Spitalul Orășenesc Hârșova trebuie să achite companiei bucureștene Final Management Solution SRL o sumă totală ce echivalează cu peste 15.000 de euro, potrivit unei decizii a Tribunalului Constanța!
 
Acesta nu este singurul proces în urma căruia Spitalul Orășenesc Hârșova a fost obligat de instanță să achite sume restante către instituții private sau de stat: în dosarul 1749/118/2023, unitatea medicală are de achitat circa 2.400 de euro către Direcția de Sănătate Publică Ialomița, iar în dosarul 155/842/2023, spitalul are de achitat 2.950 de lei către o companie cu acționariat polonez.
 
Concret, în noul proces, soluționat recent de Tribunalul Constanța, este vorba despre contravaloarea mărfurilor medicale pe care compania privată Final Management Solution SRL le-a livrat spitalului timp de circa doi ani, în intervalul martie 2021 – ianuarie 2023.
 
Suma restantă și dobânda calculată până la momentul deschiderii procesului se ridică la 76.649,29 de lei, ce echivalează cu peste 15.000 de euro, la cursul actual, acesteia adăugându-i-se, însă, și alte sume.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost luată în dosarul 4981/118/2023*, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice, iar părțile fiind Final Management Solution SRL, în calitate de reclamant, și Spitalul Orășenesc Hârșova, în calitate de pârât.
 
Hotărârea Tribunalului a fost luată în primă instanță și poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.
 
În minuta Hotărârii 128/2024 se precizează:
 
„Admite cererea formulată de către reclamanta SC Final Management Solution SRL, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc Hârşova, în consecinţă,
Dispune obligarea pârâtului să achite către reclamantă suma de 65676,96 lei, reprezentând prețul livrării de mărfuri medicale în perioada 23.03.2021-18.01.2023 de la reclamanta către pârât.

Dispune obligarea pârâtului să achite către reclamantă dobânda legală penalizatoare, în suma totală de 10972,33 lei, calculată de la momentul scadentei fiecărei facturi și până la data de 12.07.2023, data depunerii acțiunii.
Dispune obligarea pârâtului să achite către reclamantă, dobânda legală penalizatoare pentru facturile neachitate, de la data introducerii acțiunii - 12.07.2023 - și până la momentul plăţii efective a valorii fiecărei facturi, respectiv factura nr. 737/23.03.2021 - pentru suma de 3897,03 lei, factura nr.1359/12.05.2021 - în suma de 16768,29 lei, factura nr. 6651/07.01.2022 - în suma de 237,41 lei, factura nr. 10651/24.08.2022 - în suma de 17566,78 lei, factura nr.13190/07.12.2022 - în suma de 5224,10 lei, factura nr.13191/07.12.2022 - în suma de 14814,31 lei, factura nr.13197/07.12.2022 - în suma de 1047,20 lei, factura nr.14106/18.01.2023 - în suma de 6121,84 lei.
 Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4532,97 lei (onorariu redus avocat şi taxă judiciară de timbru). Cu recurs în 15 zile de la comunicare“

 
La Tribunal, dosarul s-a aflat, potrivit surselor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
 
Acum, rămâne de văzut dacă decizia Tribunalului va fi atacată în recurs.
 
Despre Final Management Solution SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 9 februarie 2024, Final Management Solution SRL a fost înființată în anul 2013, are sediul social în București, Sector 3, pe strada Moților, nr. 20 și se ocupă de comerț cu ridicata al produselor farmaceutice.
 
Unicul asociat al Final Management Solution SRL este compania bucureșteană Axxa Capital TLD SRL (deținută de Florinel Georgian Badiu) și administrată de Florinel Georgian Badiu.
 
Numele lui Florinel Georgian Badiu se leagă și de Interplus Distribution SRL și Navod Distribution SRL, deținute de Axxa Capital TLD SRL și administrate de Badiu.
 
Conform termene.ro, Final Management Solution SRL figurează cu 13.904 achiziții directe (Spitalul Orășenesc Urlați, Spitalul Municipal Urziceni, Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași printre autoritățile contractante) și zece contracte publice (Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, UM 02497 Pitești printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Final Management Solution SRL a declarat opt angajați, profit peste 1,79 de milioane de lei și cifra de afaceri peste 14,55 de milioane de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Date din proiect
Cum va arăta viitorul corp de 4 etaje de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 375

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 508

Spitalul din Hârșova, proces cu DSP Ialomița, legat de apa potabilă! La mijloc sunt mii de euro

08 Feb 2024 848

Concurs de angajare la Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța! Ce posturi sunt vacante

05 Feb 2024 1018

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța angajează secretară. Ce condoție trebuie îndeplinită

28 Sep 2023 1011

În atenția medicilor! Spitalul Orășenesc Hârșova angajează medici specialiști! Toate posturile sunt cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată (DOCUMENT)

25 Sep 2023 1184

Licitații Constanța Contract de peste șase milioane de lei atribuit de Spitalul Orășenesc Hârșova (DOCUMENT)

20 Jul 2023 1585

Spitalul Orășenesc Hârșova, dat în judecată de o firmă controlată din Polonia. „Pe toată perioada pandemiei, spitalul s-a luptat pentru supraviețuire“ (MOTIVARE)

09 Jun 2023 2111

Spitalul Orășenesc Hârșova, contracte cu două firme. Iată care este obiectul achiziției! (DOCUMENT)

04 Jul 2022 1404

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța, angajează. Nu se solicită vechime

07 Jun 2022 1413

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța scoate la concurs un post vacant. Cine poate participa

28 May 2022 1726

Județul Constanța. Spitalul Orășenesc Hârșova angajează asistent medical generalist

29 Mar 2022 1487

Declaraţie de avere Cristina Lepăr, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Hârșova, deține o cotă parte dintr-un teren agricol și dintr-un apartament (DOCUMENTE)

29 Nov 2021 1682

Spitalul Orășenesc Hârșova angajează muncitor calificat (fochist)

23 Nov 2021 1338

Spitalul Orăşenesc Hârşova, județul Constanța scoate la concurs un post vacant

17 Sep 2021 1369