Spitalul din Hârșova, proces cu DSP Ialomița, legat de apa potabilă! La mijloc sunt mii de euro

  • „Fără aceste analize ale apei potabile şi acest contract de prestări servicii cu reclamanta Direcţia de Sănătate Publică lalomiţa, Spitalul Orăşenesc Hârșova se află în imposibilitatea de a funcţiona“, au spus în proces reprezentanții spitalului.
Spitalul Orășenesc Hârșova are de achitat către Direcția de Sănătate Publică Ialomița o sumă de peste 2.000 de euro, potrivit unei decizii a Judecătoriei Hârșova atacată acum la Tribunalul Constanța!
 
Potrivit datelor oficiale, suma ar fi datorată de unitatea spitalicească DSP în legătură cu contractul privind analizele de laborator pentru apa potabilă, efectuate la sursele de apă ale spitalului.
 
În speță, este vorba despre dosarul cu indicativul 1749/118/2023, cauză în care Direcția de Sănătate Publică a Județului Ialomița este reclamant, iar Spitalul Orășenesc Hârșova este pârât.
 
În primă instanță, Judecătoria Hârșova a decis să admită în parte cererea DSP Ialomița și a obligat spitalul la plata sumei de 11.988,38 lei debit principal (peste 2.400 de euro, la cursul actual), precum și penalități de întârziere.
 
La Hârșova, dosarul s-a aflat, potrivit surselor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Alina Isabela Stănescu, președintele Judecătoriei Hârșova.
 
Acum, cazul a ajuns pe rolul Secției a II-a civile a Tribunalului Constanța, în urma apelului declarat de Spitalul Orășenesc Hârșova.
 
Dosarul urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată, pentru a se stabili data primei înfățișări în judecarea apelului.
 
Minuta deciziei de la Hârșova
 

În minuta Hotărârii 978/2023 a Judecătoriei Hârșova, atacată acum la Tribunal, se arată că instanța „admite acţiunea – în parte“.
 
„Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 11.988,38 lei debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în temeiul contractului de prestări servicii nr.36/22.02.2023.

 
Obligă pârâtul către reclamantă la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,01%/zi de întârziere, aplicată la suma datorată cu titlul de debit principal până la data plăţii efective a debitului principal.
 
Respinge cererea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată“
 
Conform hotărârii, procesul vizează „Contractul administrativ anual nr. 36/22.02.2023, prin care reclamanta (nr., DSP Ialomița) s-a obligat, în calitate de prestator de servicii faţă de pârât (nr., Spitalul Orășenesc Hârșova), care are calitatea de beneficiar şi care este şi distribuitor de apa potabilă, să efectueze la sursele de apă ale pârâtului, analize tehnice de laborator specifice apei potabile“.
 
„Fără aceste analize, spitalul este în imposiblitatea de funcționare“
 
Reprezentanții spitalului, la rândul lor, solicitaseră Judecătoriei Hârșova respingerea acțiunii ca inadmisibile.
 
„Pe toată perioada Pandemiei Covid 19, Spitalul s-a luptat pentru supravieţuire“, au arătat în proces reprezentanții unității medicale.
 
Spitalul Orăşenesc Hârșova este instituţie publică finanţată din venituri proprii prin contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, iar sumele sunt insuficiente pentru funcţionarea Spitalului şi pentru plata tuturor facturilor restante. Prioritate au pacienţii spitalului şi Spitalul Orăşenesc Hârșova nu poate să închidă porţile pacienţilor care au nevoie de asistenţă medicală, iar acesta funcţionează cu materiale sanitare, medicamente, personal calificat şi aparatură medicală“, s-a arătat în proces.
 
De asemenea, reprezentanții spitalului au mai precizat că „fără aceste analize ale apei potabile şi acest contract de prestări servicii cu reclamanta Direcţia de Sănătate Publică lalomiţa, Spitalul Orăşenesc Hârșova se află în imposibilitatea de a funcţiona“.
 
Totodată, aceștia au precizat că „față de cele prezentate anterior, Spitalul Orăşenesc Hârșova se află în imposibilitatea de a plăti toate facturile restante, totodată, este nevoit să foncţioneze în toţi parametrii legali, cu toate avizele de funcţionare în termenele stabilite de lege“.
 
„Pârâtul va face tot posibilul să achite toate datoriile către reclamantă în cel mai scurt timp“, au conchis reprezentanții spitalului.
 
După deliberări, magistrații Judecătoriei Hârșova au admis în parte acțiunea Direcției de Sănătate Publică Ialomița și au obligat spitalul la plata sumei solicitate.
 
Acum, însă, rămâne de văzut care va fi decizia Tribunalului Constanța, după judecarea apelului.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Spitalul Orășenesc Hârșova, dat în judecată de o firmă controlată din Polonia. „Pe toată perioada pandemiei, spitalul s-a luptat pentru supraviețuire“ (MOTIVARE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 396

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 497

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 742

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 922

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 474

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 916

Firme Constanța Asociați noi în Iusti Bistro Cafe SRL, din Hârșova

16 Apr 2024 456

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 554

Primăria Hârșova a bătut palma cu Electro Bulgaru BMS SRL! Ce prevede contractul și care este valoarea

11 Apr 2024 457

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 413

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 374

Știri Constanța Tânără din Hârșova agresată și răpită de acasă de fostul iubit și rudele acestuia. Suspecții au ajuns după gratii

06 Apr 2024 733

Big Brother, la Hârșova! Primăria va instala peste 150 de camere video pe străzile din localitate! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 630

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 507

Declarații de avere Constanța Doinița Cristian, secretar general al orașului Hârșova (DOCUMENT)

03 Apr 2024 579