Știri Portul Constanța Fondul Proprietatea atacă la Tribunal hotărârea AGA de repartizare a profitului companiei Administrația Porturilor Maritime!

Fondul Proprietatea SA a dat în judecată Administrația Porturilor Maritime
  • Portul Constanța intră în atenția judecătorilor, la cererea reprezentanților Fondul Proprietatea SA!
  • Instanța este chemată să analieze hotărârea prin care s-a aprobat repartizarea profitului din 2022.
Proces cu greutate la Tribunalul Constanța!
 
Fondul Proprietatea SA a dat în judecată Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și a cerut, în procedura urgentă, suspendarea executării unei hotărâri AGA.
 
Acționarul minoritar al Portului Constanța a atacat hotărârea prin care au fost aprobate situațiile financiare ale CN APM SA pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, dar și prin care s-a aprobat repartizarea profitului pe anul 2022.
 
Dosarul a fost înregistrat la Secția a II-a Civilă a Tribunalului pe 13 iulie 2023, materia Litigii cu profesioniștii, și are ca părți Fondul Proprietatea SA, în calitate de reclamant, și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de pârât.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale pentru „suspendare executare Hot. Nr. 1 și 2  AGA Nr. 4/26.05.2023“.
 
La termenul de azi, 31 iulie 2023, instanța a acordat un termen de judecată la data de 21 august 2023, ora 11.00, pentru a se lua cunoștință de conținutul întâmpinării și al anexelor depuse de CN APM SA.
 
În Monitorul Oficial al României Nr. 2840 din 28 iunie 2023, a fost publicată Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
 
Fondul Proprietatea SA nu a participat la AGA
 

AGA s-a desfășurat la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din București, iar la discuții a lipsit acționarul Fondul Proprietatea, despre care se arată în documentul oficial „acţionarul Fondul Proprietatea, acţionar deţinător al unui număr de 6.466.226 de acţiuni, reprezentând 20% din capitalul social, nu a participat şi nici nu a transmis vot prin corespondenţă“.
 
Se arată la punctul 1, vizat în proces, că „1. Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Naţionale «Administraţia Porturilor Maritime» -S.A. Constanţa, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 14 alin. (3) lit. a) din statutul APM - S.A. Constanţa, aprobă situaţiile financiare ale C.N. Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa pentru exerciţiul financiar încheiat la 31.12.2022, prezentate prin nota nr. 18269/24.04.2023“.

 
În continuare, „2. Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Naţionale «ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME» -S.A. Constanţa, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 14 alin. (3) lit. a) din statutul APM - S.A. Constanţa, aprobă propunerea privind repartizarea profitului pe anul 2022, conform notei nr. 18452/25.04.2023“.
 
Orice decizie va lua Tribunalul Constanța la finalul procesului, ea va putea fi atacată, potrivit legii, la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
 
Acesta nu este singurul proces de la Constanța în care Fondul Proprietatea SA contestă deciziile AGA CN Administrația Porturilor Maritime SA.
 
Într-un alt proces, acționarul minoritar al Portului a cerut anularea hotărârilor prin care mai multe terenuri concesionate de companie au fost transmise unor noi proprietari sau administratori.
 
În primă instanță, Tribunalul a respins acțiunea respectivă, dar Fondul Proprietatea SA a declarat recurs, iar dosarul a fost trimis la Curtea de Apel.
 
Rămâne de văzut care va fi decizia Tribunalului cu privire la noul proces deschis de Fondul Proprietatea SA.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Decizia numirii lui Mihnea Drumea ca administrator al Portului Constanța, publicată în Monitor. Acționarul Fondul Proprietatea nu a participat la AGA
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 388

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 452

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 586

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 455

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 516

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 556

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 803

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 442

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 571

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 598

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 405

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 466

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 427

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4349

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 417