Știri Portul Constanța Fondul Proprietatea pierde procesul cu Administrația Porturilor Maritime SA pentru profitul din Portul Constanța! Ce spun judecătorii

  • Fondul Proprietatea SA a dat în judecată CN Administrația Porturilor Maritime SA în legătură cu suma de 100.008.240 RON, care a fost transferată în fondul de rezerve pentru dezvoltare.
  • „Prin transferul sumei de 100.008.240 RON din Rezultatul reportat în contul #### rezerve s-a urmărit crearea unei situații care să conducă la imposibilitatea distribuirii sumelor reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare către acționarii pârâtei, eliminându-se astfel această sumă din totalul sumelor care pot constitui fondurile pentru distribuire către acționar“, au spus reprezentanții Fondului Proprietatea SA în proces.
  • Au mai spus reprezentanții companiei portuare că „surplusul realizat din reevaluarea activelor corporale nu a fost distribuit acționarilor deoarece nu a existat în fapt un profit în cuantum de 100.008.240 Lei, care ar fi putut fi repartizat, ci provine dintr-o reevaluare a patrimoniului, iar distribuirea acestei sume către acționari conduce la diminuarea substanțială a fluxului de numerar al societății și ar fi afectată însăși activitatea curentă a pârâtei, prin modificarea fluxurilor de numerar, afectarea depozitelor bancare și, implicit, plățile pentru investiții și reparații“.
  • În hotărârea prin care au respins acțiunea Fondului Proprietatea SA, judecătorii au arătat, printre altele, că „urgența reclamată sub motivul imposibilității corectării situațiilor financiare aprobate prin H.A.G.O.A. contestată nu există pentru că, în realitate, reclamanta contestă o  măsură prealabilă de schimbare a politicilor contabile ale Companiei pârâte, măsură prin care a fost respectată interdicția distribuirii de dividende din sume care nu provin din profit“.
  • Dosarul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, după ce Fondul Proprietatea SA a declarat apel.
 
Fondul Proprietatea SA, acționarul minoritar al Portului Constanța, a pierdut în primă instanță procesul pentru suspendarea hotărârii AGA de repartizare a profitului din port!
 
Dosarul 4939/118/2023 a fost deschis în contradictoriu cu CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și are ca obiect „ordonanță președințială Suspendare executare Hot nr. 1 și 2 AGA nr. 4/26.05.2023“.
 
Cazul s-a judecat la Secția a II-a Civilă a Tribunalului Constanța, fiind în atenția completului CFond8, prezidat de magistratul Constanța Ilie.
 
În minuta Hotărârii 888/2023 se arată că instanța „respinge, ca neîntemeiată, cererea de ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională «Administraţia Porturilor Maritime» S.A.“.
 
Cazul ajunge la Curtea de Apel Constanța, după ce Fondul Proprietatea SA a atacată decizia Tribunalului.
 
În Hotărârea 888/2023 atacată acum la Curte se arată că prin cererea de chemare în judecată Fondul Proprietatea SA a cerut ca instanța să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor APM Constanța nr.4/26.05.2023, punctele nr.1 și nr.2, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acestei hotărâri.
 
Ce a cerut Fondul Proprietatea SA
 
„Potrivit Propunerii privind aprobarea situațiilor financiare din data de 24.04.2022, adresate membrilor Adunării Generale a Acționarilor, situațiile financiare și Propunerea de distribuire a profitului pe anul 2022 au fost avizate de către Consiliul de Administrație cu majoritate de voturi în ședința din data de 21.04.2023 și cuprind, în cadrul Notelor Explicative la situațiile financiare anuale pentru anul încheiat la 31 decembrie 2022 (...) mențiunea la data de 31.12.2022, suma de 100.008.240 RON a fost transferată din contul 1175 – Rezultat reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare, în contul 1068 – Fond rezerve (pentru dezvoltare), în baza politicilor contabile aprobate de Consiliul de Administrație în ședința din data de 03.03.2023“, s-a arată în documentul instanței.

 
Legat de această sumă, Fondul Proprietatea SA a susținut că „astfel cum a arătat prin scrisoarea adresată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (reprezentantul acționarului majoritar – Statul Român), nr.148 din data de 26.04.2023, prin transferul sumei de 100.008.240 RON din Rezultatul reportat în contul Fond rezerve s-a urmărit crearea unei situații care să conducă la imposibilitatea distribuirii sumelor reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare către acționarii pârâtei, eliminându-se astfel această sumă din totalul sumelor care pot constitui fondurile pentru distribuire către acționar“.
 

„Nu există urgență și nici pagubă“
 
În replică, reprezentanții CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța au arătat în proces că „urmare reevaluării patrimoniului pârâtei C.N.A.P.M., a rezultat un surplus realizat din rezerve din reevaluare, pe măsura amortizării bunurilor reevaluate, de 100.008.240 Lei, ce a fost transferat într-un cont de rezerve la dispoziția sigură a societății, cu destinația de sursă proprie de finanțare, conform Legii nr.15/1994“.
 
Au mai spus reprezentanții companiei portuare că „surplusul realizat din reevaluarea activelor corporale nu a fost distribuit acționarilor deoarece nu a existat în fapt un profit în cuantum de 100.008.240 Lei, care ar fi putut fi repartizat, ci provine dintr-o reevaluare a patrimoniului, iar distribuirea acestei sume către acționari conduce la diminuarea substanțială a fluxului de numerar al societății și ar fi afectată însăși activitatea curentă a pârâtei, prin modificarea fluxurilor de numerar, afectarea depozitelor bancare și, implicit, plățile pentru investiții și reparații“.
 
„Reclamanta (nr., Fondul Proprietatea SA), nemulțumită de neîncasarea imediată a unor dividende de 20.000.000 Lei, contestă decizia acționarilor și solicită suspendarea hotărârii acționarilor, deși nu există urgență și nici pagubă (suma de 100.008.240 Lei fiind deja utilizată pentru dezvoltare, prin achiziția de mijloace fixe care au mărit patrimoniul companiei și care aduc profituri din care se pot distribui dividende către acționari)“, au spus în proces reprezentanții CN APM SA Constanța.
 
Ce a spus instanța
 
După deliberări, judecătorii au ajuns la concluzia că acțiunea promovată de Fondul Proprietatea SA este neîntemeiată.
 
În motivarea aceste decizii, judecătorii au arătat, printre altele, că „strict pe condiţia urgenţei, analizată din perspectiva categoriilor generale de situații caracterizate prin urgență, mai sus expuse, reţinem că nu este îndeplinită în cauză“.
 
Anterior, judecătorii au amintit despre faptul că „auditorul nu a exprimat nicio rezervă cu privire la înregistrarea contabilă în discuție (nr., transferul sumei în fondul rezerve). Astfel, constatăm că auditorul a expus, în continuarea imediată a mențiunilor mai sus citate și că: ###### noastra nu conține o rezervă cu privire la acest aspect“.
 
Judecătorii au mai spus că din dispozițiile legale citate în cauză „rezultă interdicția distribuirii dividendelor din alte sume decât cele provenite din profit“.
 
„Reiterăm că art.67 alin.3 din Legea nr.31/1990 a societăților prevede clar: Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii. Mai mult chiar, potrivit art.272 pct.5 din aceeași lege Se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care (...); 5. încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive sau care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situație financiară ori contrarii celor rezultate din aceasta; (...)“, au mai arătat judecătorii.
 
„Așadar, urgența reclamată sub motivul imposibilității corectării situațiilor financiare aprobate prin H.A.G.O.A. contestată nu există pentru că, în realitate, reclamanta contestă o  măsură prealabilă de schimbare a politicilor contabile ale Companiei pârâte, măsură prin care a fost respectată interdicția distribuirii de dividende din sume care nu provin din profit“, au spus judecătorii.
 
În continuare, judecătorii au arătat: „Or, conform art.5 din O.M.F.P. 1802/2014, în aplicarea Reglementărilor contabile prevăzute la art.1, entitățile trebuie să dezvolte politici contabile proprii care se aprobă de administratori. În cazul entităților care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligația gestionării entității respective., iar conform art.19 alin.1 lit.(a) și lit.(b) din Statutul pârâtei, Consiliul de Administrație stabilește direcțiile principale de activitate ale Companiei, stabilește politicile contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare“.
 
„Concluzionăm, prin urmare, că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia urgenţei“, au spus judecătorii.
 
Acum, decizia Tribunalului a fost atacată de către Fondul Proprietatea SA la Curtea de Apel Constanța și rămâne de văzut care va fi decizia instanței de control.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Fondul Proprietatea SA, acționarul minoritar al Portului Constanța, la judecată cu Administrația Porturilor pentru terenurile concesionate (MOTIVARE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 355

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 436

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 572

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 449

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 511

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 551

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 790

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 439

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 596

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 402

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 463

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 421

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4327

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 414