Justitie

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale din Constanţa, trimis în judecată. Noul termen - 3 aprilie

Tribunalul Constanţa a stabilit un nou termen în rejudecarea dosarului în care un ofiţer de poliţie cu grad de comisar din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa este acuzat că ar fi „diseminat informaţii cu caracter nepublic unor persoane condamnate pentru agresiuni şi alte acte de violenţă“.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 3 aprilie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Potrivit rechizitoriului, „în data de 22 februarie 2016, cu ocazia unei discuţii telefonice purtate cu numitul (...), persoană condamnată şi cu antecedente penale, (n.r. poliţistul) i-a divulgat acestuia informaţii care nu sunt destinate publicităţii, legat de statutul profesional a doi lucrători de poliţie şi, în mod implicit, a componenţei personalului a două structuri poliţieneşti cu activitate specială şi nepublică, informaţii de care a luat act în temeiul calităţii de poliţist pe care o deţine acesta“.
 
În primă instanţă, ofiţerul a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.400 de lei, reprezentând 180 de zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 30 de lei.
 
Ulterior, judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au decis rejudecarea dosarului.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se caută un şef în Brigada Operaţiuni Speciale Constanţa

21 Sep 2018 642

Cazul ofiţerului de la Operaţiuni Speciale Constanţa, amânat

12 Sep 2018 400

Au spart mai multe case din Constanța Patru tineri, arestați preventiv. Ce au furat

20 Aug 2018 409

Bărbat din Constanța suspectat de furt dintr-un magazin de bijuterii din Spania. Prejudiciul, aproximativ 4,7 milioane de euro

25 Jul 2018 1335

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, inculpat. Noul termen, în septembrie

21 Jul 2018 627

Poliţia Română face un anunţ important Este vizată Brigada de Operaţiuni Speciale din Constanța

24 Jun 2018 2271

Constanța. Se caută un șef nou pentru Serviciul Prinderi în Flagrant

24 Jun 2018 782

Constanţa. Tone de combustibil sustrase din rezervoarele navelor ce tranzitează fluviul Dunărea. Mai mulţi suspecţi au fost reţinuţi

18 Jun 2018 3647

Descinderi la Constanța și în alte patru județe din țară într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Cum acționau suspecții

14 Jun 2018 1110

Acţiune în forţă a mascaţilor de la Operaţiuni Speciale Constanţa. Mai multe persoane, în arest

26 May 2018 2360

Un ofițer de la Operațiuni Speciale Constanța, inculpat. Dosarul a primit un nou termen

07 May 2018 591

DIICOT Constanţa. Cetăţeni italieni, cercetaţi pentru trafic de droguri în Mamaia (galerie foto)

02 May 2018 1653

Percheziții masive la Constanța! Iată lista persoanelor duse la arestare

26 Apr 2018 3171

Descinderi de amploare la Constanța! Peste 50 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri (galerie foto)

26 Apr 2018 2652

Percheziții de amploare în mai multe județe, între care și Constanța. Grup infracțional bănuit de înșelăciune, șantaj și camătă, destructurat

15 Mar 2018 953

Constanța. Percheziții de amploare într-un dosar de proxenetism. Mai multe persoane au fost conduse la audieri

31 Jan 2018 1005

Bărbaţi reţinuţi pentru furt de ambarcaţiuni şi pescuit ilegal. Bunurile, ridicate de poliţiştii constănţeni

26 Jan 2018 782

Dosar „bombă“ la Serviciul Operaţiuni Speciale din Constanţa

09 Jan 2018 4150

UPDATEPercheziții ale polițiștilor IPJ Constanța la suspecți de furt prin metoda „Împrietenire“. Mai multe persoane au fost reținute

14 Dec 2017 1592

Percheziţii de amploare la Constanţa. Mai multe persoane conduse la audieri. Bunuri confiscate. Care este prejudiciul

29 Nov 2017 1739

O copilă de zece ani, din Constanţa, a fost violată. Ce au decis procurorii. Inculpatul este recidivist

31 Jul 2017 1008

Percheziții de amploare în Constanța și Portul Constanța. Vezi motivul și cine face descinderile. Prejudiciul este uriaș

19 Jul 2017 5595

Curtea de Apel redeschide dosarul ofiţerului condamnat de la Operaţiuni Speciale Constanţa

14 Jul 2017 1294

Constanţa. Două fete de zece ani au fost violate

07 Jul 2017 4183

Ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, condamnat

24 Jun 2017 3890

Percheziţii DIICOT Ruta drogurilor de mare risc trece prin Bulgaria-Port-Constanţa-Eforie (galerie foto)

15 Jun 2017 1916

UPDATE Caz incredibil la Constanţa. Călugăr lovit şi legat de persoane mascate

11 May 2017 1687

Percheziţii la Constanţa. Cinci persoane reţinute pentru furt de ţigări dintr-un depozit din Portul Constanţa

04 May 2017 1987

Polițiștii din Prahova, percheziţii la Constanţa. Contrabandă cu materiale pirotehnice

23 Dec 2016 1718

Începe judecata unui ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa!

28 Oct 2016 1555

Mai multe case din Prahova şi Ilfov, percheziţionate „la sânge“ de poliţiştii din Constanţa

21 Sep 2016 1070

Ofiţerul de la Operaţiuni Speciale Constanţa a scăpat de controlul judiciar

08 Aug 2016 864

Interceptări excluse din dosarul ofiţerului de la Operaţiuni Speciale Constanţa

28 Jul 2016 3442

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, trimis în judecată. Azi, primul termen

25 Jul 2016 871

Flagrant şi percheziţii în Constanţa Zeci de persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT

16 Jul 2016 2786

Un „procuror“, un „avocat“, un „medic“, dar şi un „poliţist“, încătuşaţi la Constanţa

12 Jul 2016 1324

30 de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa Instanţa a dictat peste 20 de ani de detenţie

01 Jul 2016 1710

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, trimis în judecată

16 Jun 2016 1605

Brigada de Operaţii Speciale face recrutări

25 Mar 2016 2941

Boris Parpală, trimis în judecată de DNA cu ajutorul Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa

28 May 2015 1774

UPDATE. Poliția a folosit armamentul Percheziții în mai multe localități din județul Constanța

28 Nov 2014 1426

Fost lucrător al BCCO Constanţa Angajat al Direcţiei Operaţiuni Speciale, condamnat definitiv pentru moartea unui om

23 Sep 2014 2212

Petre Larie Agent al Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa, condamnat

24 Jun 2014 1353

Cristian Spânu de la Operaţiuni Speciale, implicat într-un accident rutier

01 Mar 2014 1543

UPDATEPieton accidentat într-o staţie de autobuz. Vinovat, un angajat al Serviciului pentru Operațiuni Speciale

28 Feb 2014 1460

Prins la Constanţa, dus la arestare în Bucureşti

04 Feb 2014 855

Tribunalul a confiscat „mita” Cum a fost condamnat un agent al Serviciului de Operaţiuni Speciale

13 Dec 2013 1586

Agent condamnat la închisoareCaz fără precedent în istoria Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa

12 Dec 2013 1298

Furt dintr-un restaurant de pe bulevardul Mamaia Poliţiştii din Bucureşti au încătuşat trei persoane la Constanţa

22 Nov 2013 2445

Grupare destructurată la ConstanţaTrei focuri de armă în centrul municipiului

21 Nov 2013 1408