UPDATE – BRD Percheziții de amploare în Constanța, la administratorul unui fond de pensii privat (VIDEO)

Imagine de la o perchezitie, foto: ZIUA de Constanța
  • Polițiștii din Capitală fac percheziții în București și alte 12 județe, printre care se numără și Constanța,  într-un dosar în care este vizat un fond privat de pensii.

Prejudiciul ar fi de aproximativ 22 de milioane de lei, într-o cauză penală privind săvârşirea infracțiunii de delapidare.

Două persoane angajate în cadrul unei bănci, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.


”Astăzi, 30 iunie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pune în aplicare 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj, într-o cauză penală privind săvârşirea infracțiunii de delapidare.

În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unități bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieșit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte ce au fost reținute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajați din cadrul unei unității bancare și mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reținut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiților și ale celorlalte persoane fizice, cât și prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăți pentru achiziții bunuri ori servicii fictive.

Acțiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunității de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului, precum și din partea inspectoratelor de poliţie ale județelor Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea, Argeș și Gorj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.”, informează Poliția Capitalei.


UPDATE – BRD
 
Potrivit unor surse,  oamenii legii vorbesc în cauză despre fondul privat de pensii al BRD.
 
Amintim că potrivit unui comunicat oficial publicat la data de 13 mai 2022 – „Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat un control permanent la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în urma căruia A.S.F. a constatat că directorul general și membrii Consiliului de Administrație al societății au încălcat regulile de guvernanță corporativă și cele privind evidența situațiilor contabile ale administratorului“.
 
„În sarcina directorului general s-au reținut fapte contravenționale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raționament economic, contravin funcționalității conturilor și care nu reflectă situația reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
 
În sarcina membrilor Consiliului de Administrație al societății s-au reținut fapte contravenționale, din care rezultă că aceștia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului.
 
Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis următoarele măsuri sancționatorii:
 
Sancționarea doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;
Sancționarea domnului Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

Sancționarea doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;
Sancționarea domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 55.500 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere sancțiunile menționate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările și completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizații erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât:
 
Retragerea aprobării acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Retragerea aprobării acordate doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;
Retragerea aprobării acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
Sancțiunile aplicate nu au vizat activitatea desfășurată de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în legătură cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participanților și activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate.
 
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.“
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 448

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 431

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 592

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 631

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 603

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 842

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 550

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 527

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 516

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1294

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 987

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1094

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 707