Victorie în instanță pentru eleva din Tulcea eliminată de la Bac din cauza telefonului mobil! Cazul a ajuns la Constanța

Bac 2022. Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
  • Liceana a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației după ce, la una dintre probele din cadrul BAC 2021, la finalul probei, din buzunarul de la spate al pantalonilor i-a căzut telefonul mobil, de care tânăra uitase, mobilul fiind închis.
  • Instanța tulceană a dispus anularea procesului-verbal prin care a fost eliminată și i s-a interzis dreptul de a mai susține Bac-ul timp de doi ani și, totodată, a decis suspendarea acestuia până la finalizarea definitivă a procesului.
  • Tribunalul Tulcea a spus că „fără a mai discuta că persoanele sancționate sunt elevi aflați la primul lor mare test de maturitate, dar care trebuie, indiscutabil să suporte o sancțiune dacă se dovedește vinovăția acestora, să-și primească lecțiile în consecință, imposibilitatea de a susține examenul de bacalaureat pentru trei ani nu este proporțională cu fapta“.
  • Cazul a ajuns la Curtea de Apel Constanța după ce Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a declarat recurs.
 
Judecătorii Tribunalului Tulcea i-au dat dreptate unei eleve din județ eliminată de la examenul de Bacalaureat din cauza telefonului mobil!
 
Instanța tulceană a dispus anularea procesului-verbal prin care a fost eliminată și, totodată, a decis suspendarea acestuia până la finalizarea definitivă a procesului.
 
În motivarea deciziei, judecătorii tulceni au stabilit, printre altele, că ordinul aplicat în procedura desfășurării examenului de Bacalaureat „califică direct deținerea telefonului mobil în sala de examen ca fiind tentativă de fraudă, sancțiunile aplicate fiind cele detaliate anterior, fără nicio altă verificare și nicio modalitate de individualizare a sancțiunilor“.

Au mai spus judecătorii că „în OMEN nr.(...) nu se prevede derularea unei proceduri de verificare a situației constatate în sensul de a se stabili dacă respectivul telefon a fost utilizat sau nu de către candidat ori dacă a fost o simplă omisiune a elevului care a uitat să-l lase în sala de bagaje, o situație explicabilă prin prisma emoțiilor și a tensiunilor asociate participării la un astfel de examen, extrem de important pentru oricare dintre elevi“.
 
„Or, reglementând în această manieră aplicarea sancțiunilor învederate, ordinul în discuție încalcă în primul rând două din drepturile fundamentale garantate prin Constituția României, respectiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare“, a arătat Tribunalul Tulcea.
 
Cazul a ajuns acum pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță care va avea ultimul cuvânt în legătură cu anularea procesului-verbal prin care tânăra a fost eliminată de la Bac.
 
Ce s-a întâmplat la examen
 
Liceana a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației după ce, la una dintre probele din cadrul BAC 2021, la finalul probei, din buzunarul de la spate al pantalonilor i-a căzut telefonul mobil, de care tânăra uitase, mobilul fiind închis.
 
Potrivit prevederilor legale în vigoare, tânăra a fost eliminată din examen, probele susținute anterior nu-i vor fi recunoscute și nu mai are voie să mai dea BAC-ul în următoarele două sesiuni, între acestea nefiind luate în calcul și sesiunile speciale.
 
În Hotărârea nr. 411/2022 a Tribunalului Tulcea, citată pe Jurindex, se arată că „prin cererea adresată Tribunalului Tulcea (...), reclamanta (...) solicită anularea procesului-verbal nr. 325 din 30.06.2021 și a anexei acestuia, emise de către pârâtul (...), prin care s-a dispus eliminarea reclamantei de la examenul de bacalaureat, precum și a deciziei emisă de pârât, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă“.
 
Totodată, liceana a solicitat suspendarea executării actelor administrative, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată.
 
În cerere, tânăra a explicat că a fost instruită „de asistenții de la sala de bagaje cu privire la consecințele nepredării obiectelor interzise potrivit disp. art.11 din O.M.E.N. 5453/31.08.2020, motiv pentru care a lăsat în sala special amenajată borseta cu obiectele pe care le avea la ea, însă, din cauza emoțiilor și a faptului că i se spunea că întârzie și că trebuie să se grăbească, a uitat că în buzunarul din spate al pantalonului cu care era îmbrăcată avea telefonul mobil, iar la predarea lucrării de examen, în momentul în care s-a ridicat de pe scaun, telefonul i-a căzut din buzunarul pantalonului, iar zgomotul produs de acest obiect pe pardoseală a atras atenția supraveghetorilor din sala de examen“, potrivit hotărârii instanței.
 
„Ceea ce a urmat a constat în aprecierea ca fiind în situație de tentativă de fraudă“, a mai spus tânăra.
 
„Se mai arată că, deși a repetat faptul că nu a folosit acel telefon mobil (fiind închis), că a uitat de el, că nu a intenționat niciun moment să fraudeze examenul și că lucrarea de examen reprezintă rezultatul pregătirii sale, fără să fi existat nici o sursă de inspirație, nu a găsit înțelegere“, a explicat adolescenta.
 
De asemenea, aceasta a argumentat că „astfel cum a arătat neechivoc și transparent inclusiv supraveghetorilor și comisiei de organizare a examenului, reclamanta nu a avut niciun moment intenția să fraudeze examenul, în condițiile în care prezența telefonului în buzunarul din spatele pantalonilor s-a datorat grabei de a ajunge în sala de examen, emoțiilor, locului în care acest dispozitiv s-a aflat asupra sa, telefonul fiind închis, descoperirea lui fiind tot rodul neatenției, acesta căzând pur și simplu pe podea atunci când s-a ridicat. de pe scaun“.
 
„Dacă ar fi conștientizat prezența telefonului asupra sa și, mai mult, l-ar fi utilizat pentru a se informa ca să fraudeze examenul, atunci atitudinea sa ar fi fost mult mai «diligentă», fiind atentă cu el ca să nu fie descoperit. De altfel, în altă ordine de idei, dacă era atentă la acest dispozitiv și nu ar căzut din buzunar, nu ar fi aflat nimeni despre existența lui asupra ei, existând dubii serioase cu privire la faptul că a vrut să fraudeze examenul“, se mai arată în hotărâre.
 
Ce au spus judecătorii din Tulcea
 
În motivarea deciziei prin care au admis acțiunea elevei, judecătorii din Tulcea au arătat că „în speță, împrejurarea că reclamanta a avut telefonul mobil în timpul examenului desfășurat la proba de la disciplina Logică și argumentare a fost calificată drept tentativă de fraudă, a fost eliminată din examen, nu s-au recunoscut notele obținute la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, iar aceasta  nu mai are dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, respectiv în anul 2022 și 2023, putând susține examenul de bacalaureat abia în anul 2024“.
 
„Se observă că ordinul aplicat califică direct deținerea telefonului mobil în sala de examen ca fiind tentativă de fraudă, sancțiunile aplicate fiind cele detaliate anterior, fără nicio altă verificare și nicio modalitate de individualizare a sancțiunilor. În OMEN nr.############### nu se prevede derularea unei proceduri de verificare a situației constatate în sensul de a se stabili dacă respectivul telefon a fost utilizat sau nu de către candidat ori dacă a fost o simplă omisiune a elevului care a uitat să-l lase în sala de bagaje, o situație explicabilă prin prisma emoțiilor și a tensiunilor asociate participării la un astfel de examen, extrem de important pentru oricare dintre elevi“, au spus judecătorii.
 
„Or, reglementând în această manieră aplicarea sancțiunilor învederate, ordinul în discuție încalcă în primul rând două din drepturile fundamentale garantate prin Constituția României, respectiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare“, se arată în decizia instanței.
 
Judecătorii au mai arătat că „numai în situația în care se verifica împrejurarea că s-a utilizat telefonul mobil pentru rezolvarea subiectelor de la proba respectivă, se putea trece la aplicarea unei sancțiuni, iar sancțiunea aplicată trebuie să poată fi individualizată în sensul de se valorifica toate elementele factuale și personale în legătură cu fapta constatată“.
 
„Elevi aflați la primul lor mare test de maturitate“
 
„Fără a mai discuta că persoanele sancționate sunt elevi aflați la primul lor mare test de maturitate, dar care trebuie, indiscutabil să suporte o sancțiune dacă se dovedește vinovăția acestora, să-și primească lecțiile în consecință, imposibilitatea de a susține examenul de bacalaureat pentru trei ani nu este proporțională cu fapta“, potrivit Tribunalului Tulcea.
 
Instanța a mai spus că „se înțelege intenția de a eradica fraudele la examenul de bacalaureat, însă un atare demers trebuie să se realizeze cu respectarea tuturor garanțiilor constituționale. Prin acestă formă a textului, se mai încalcă și dreptul fundamental la educație, ocrotit, de asemenea, prin Constituția Rămâniei în condițiile în care elevul poate susține examenul de bacalaureat abia peste trei ani, după cum s-a constatat și anterior“.
 
Așa cum am arătat anterior, în prezent, cazul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță care va analiza recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea împotriva acestei decizii.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței rejust.ro Hotărârea 411/2022
 
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Viitorul unui șef de promoție din Tulcea, decis de judecătorii constănțeni. De ce a fost dat afară din examenul de Bacalaureat
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bacău Buletin de presă - 06.10.2022

06 Oct 2022 150

IPJ BacăuAcțiunea polițiștilor - 06.10.2022

06 Oct 2022 148

Evenimentele care au marcat ziua de 06 octombrie, de-a lungul anilor

06 Oct 2022 333

Un nou cutremur în România. Unde s-a simţit și ce magnitudine a avut

28 Sep 2022 637

Peste 100 de percheziţii în toată ţara în două dosare de evaziune fiscală şi tăiere fără drept de arbori. Vizată și Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Sep 2022 663

IPJ Bacău Comunicat de presă - 26.09.2022

26 Sep 2022 382

IPJ Bacău Buletin de presă - 26.09.2022

26 Sep 2022 316

Un nou cutremur în România! În ce orașe s-a resimțit seismul

24 Sep 2022 608

Exclusiv - raport expertiză Decebal Făgădău și Marcela Enache se îndreaptă spre achitare în dosarul terenurilor din Portul Tomis?!

24 Sep 2022 1612

Control corporal efectuat asupra lor Tineri prinși pe o stradă cu 20.000 euro cash şi 5 telefoane mobile! De unde le procuraseră

22 Sep 2022 32229

IPJ Bacău Comunicat de presă -20.09.2022

20 Sep 2022 350

IPJ Bacău Buletin de presă - 19.09.2022

19 Sep 2022 364

Fotbalistele de la Farul Constanța, al treilea meci, a treia victorie în campionat

18 Sep 2022 964

IGPR Infotrafic Restricții de trafic pe DN 2

12 Sep 2022 333

IPJ Bacău Buletin de presă - 12.09.2022

12 Sep 2022 310