Ianis Hagi și jumătatea sa, Elena Tănase, petrecere de logodnă la Constanța

Sursa foto: Facebook  - Stelian Terzi (La Dolce Vita)

Fotbalistul Ianis Hagi și aleasa inimii sale, Elena Tănase, alături de invitații lor, participă, astăzi, 16 octombrie 2023, la petrecerea de logodnă a celor doi.

Evenimentul festiv se desfășoară la Constanța.

De la eveniment nu au lipsit nici Kira Hagi, sora lui Ianis, sau Nicolas și Maria Popescu, copiii lui Gică Popescu, verișori cu Ianis.  

Gică Hagi a stat la petrecere până la ora 19.00, plecând mai devreme, la antrenamentul Farului.

Ianis are un motiv dublu de bucurie, momentul unic din viața sa și a Elenei venind la o zi după ce fiul lui Gheorghe Hagi a avut o evoluție foarte bună, fiind declarat de mulți omul meciului, în partida România – Andorra 4-0, în care, titular fiind, a marcat un gol, a scos un penalty și a oferit o pasă decisivă. „România, te iubesc!“, a strigat Ianis, după ce a marcat golul.    

Ianis Hagi și Elena Tănase trăiesc de câțiva ani o frumoasă poveste de dragoste, iar internaționalul român, jucător acum în Spania, la Alaves, a decis, în luna iunie a acestui an, să facă pasul cel mare și să o ceară de soție pe frumoasa domnișoară.

Totul s-a petrecut la Paris, într-un cadru romantic, în apropierea Turnului Eiffel.

Ianis a îngenuncheat, i-a oferit tinerei inelul de logodnă, iar surpriza și fericirea Elenei au fost totale.

Elena a acceptat cu mare bucurie și cu lacrimi în ochi. 


„You. Me. Oui“, a fost mesajul cu care Ianis a însoțit imaginile de la eveniment, postate pe Instagram.

Ianis și Elena au primit felicitări din partea familiei și apropiaților, iar Kira Hagi, sora internaționalului României, a postat pe Instagram un mesaj și două imagini în care se observă inelul de logodnă, unul pe care Ianis ar fi plătit 50.000 de euro.  
 

Felicitări, vă iubesc!, a fost mesajul Kirei.

 

Sunt foarte fericit, trăiesc o mare bucurie. Am fost printre primii care au aflat. Ianis știe ce are de făcut, e responsabil, ia decizii. E un copil liniștit și la fel sunt și eu, ca părinte. Le-am transmis să se înțeleagă, să se împace unul cu celălalt și să meargă împreună. Doar așa pot fi puternici, a declarat Gheorghe Hagi, la Digi Sport.    

 

Citește și:

UPDATE. „You. Me. Oui“
Ianis Hagi și-a cerut iubita de soție la Paris. Cadru romantic, cu Turnul Eiffel pe fundal (GALERIE FOTO)


Kira Hagi, mesaj pentru Ianis Hagi și Elena Tănase. Imagini cu inelul de logodnă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Echipa Under-16, în finala Cupei Elitelor. Calificare dramatică în ultimul act! (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 785

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 798

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1183

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 1121

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 929

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1366

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 971

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1063

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 1001

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12634

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1867

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3487

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3267

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1621

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 1034