A fost aprobat noul contract colectiv de muncă Iată ce beneficii au angajații din cadrul aparatului de specialitate al CJC!

contract_colectiv_de_munca_sedinta_cjc.jpgConsilierii județeni au aprobat, ieri, în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Constanța (CJC) de anul acesta, Contractul colectiv de muncă pentru anul 2013 al angajaților din cadrul aparatului de specialitate al CJC. Proiectul a fost aprobat în unanimitate, cu 32 de voturi, numărul consilierilor prezenți la ședința de ieri.

Iată ce prevede acest contract colectiv de muncă - aplicabil de la 1 ianuarie până pe 31 decembrie 2013 - și ce beneficii au angajații din cadrul aparatului de specialitate al CJC. Articolul 23 al contractului prevede că angajatorul va organiza, o dată pe an, examinarea medicală a angajaților, „în scopul de a constata dacă sunt apți pentru desfășurarea activității în posturile pe care ar uema să le ocupe sau pe care le ocupă, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale". „Examinarea medicală este gratuită, iar cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta integral de către angajator", se menționează în contractul aprobat ieri.

În Articolul 28 se specifică faptul că, „în măsura posibilităților, angajatorul și sindicatul vor aloca fondurile necesare organizării Pomului de Crăciun, 8 Martie, 1 Decembrie, Mielului de Paște și zilei de 1 Iunie".

Angajații din cadrul serviciului de specialitate al CJC au însă și beneficii legate de vacanțe. Astfel, Articolul 29 prevede că angajații și membrii familiilor lor (soți și copii) pot beneficia de bilete de tratament în stațiuni balneoclimaterice și turistice prin sindicat în limita disponibilului de la instituțiile competente". Mai mult, același articol precizează că beneficiarii biletelor de tratament și odihnă distribuite de sindicat „au dreptul la o reducere a costului biletelor de până la 50%, diferența fiind suportată din fondul pentru acțiuni sociale, conform prevederilor legale".

Contractul colectiv de muncă are, de asemenea, o prevedere conform căreia „pentru acoperirea unei părți din masa de prânz angajații vor primi 12 RON neimpozabili pentru fiecare zi lucrătoare din luna pentru care se face plata, începând cu data de 01.01.2013".

În Articolul 46 se precizează că, pe lângă ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, angajații vor beneficia și de un ajutor de două salarii medii brute/unitate din luna anterioară evenimentului, în cazul primei căsătorii a angajatului, un ajutor în cuantum de două salarii medii brute/unitate din luna anterioară evenimentului, în cazul nașterii unui copil, un ajutor, acordat familiei, în cuantum de două salarii medii brute/unitate din luna anterioară evenimentului, în cazul decesului angajatului, un ajutor în cuantum de două salarii medii brute/unitate din luna anterioară evenimentului plătit de angajator la decesul soțului sau soției ori la decesul unei rude de gradul I. De asemenea, „dacă decesul (n.r. - angajatului) a survenit din cauza unui accident de muncă, a unui accident în legătură cu munca sau a unei boli prefesionale, la cuantumul acordat familiei prevăzut la punctul c se adaugă încă un ajutor în cuantum de un salariu mediu brut/unitate din luna anterioară evenimentului, dar numai după stabilirea, în condițiile legii, a cauzei decesului".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1175

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1455

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 412

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1055

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 618

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 726

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 598

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1075

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Ședință CL Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Crinului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 476

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici​ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 460

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 539

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 425

Proiectul de hotărâre privind administrarea Creșei nr. 2, pe agenda ședinței CL Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 531