Camera Deputaților a dictat noi responsablități pentru administratorii drumurilor din toată țara

  • Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni
  • Administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la intrarea în vigoare a acestei legi în Monitorul Oficial, iar articolul cu privire la nerespectare intră în vigoare la doi ani de la publicarea legii
 

 
Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care administratorii de drumuri sunt obligaţi să asigure iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate.
 
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă 195/2002, în sensul stabilirii obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate.
 
"Administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor", se arată în proiect.
 
Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni.
 
Administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la intrarea în vigoare a acestei legi în Monitorul Oficial, iar articolul cu privire la nerespectare intră în vigoare la doi ani de la publicarea legii.
 
Acest proiect de lege a fost iniţiat de 51 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL,USR şi PMP şi a fost depus în Parlament în anul 2018. El a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 386

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 680

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 671

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 551

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 588

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 440

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 457

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 400

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 878

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 995

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 967

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 575

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 749