Câţi dintre locuitorii judeţului l-au vrut pe Nicuşor şef la CJC (document)

cap_2.jpgDintre cei 638.508 locuitori cu drept de vot din judeţul Constanţa, numai 213.493 au pus ştampila pe Constantinescu

Social-democratul Nicuşor Constantinescu, fost candidat al USL la şefia Consiliului Judeţean, câştigător în urma scrutinului din 10 iunie, a obţinut un scor de 60,37%, ceea ce înseamnă 213.493 de voturi ale locuitorilor judeţului Constanţa.

Nicusor_-_Nicusor_Constantinescu_003.jpg

Potrivit procesului verbal încheiat în urma alegerilor, pe listele electorale au fost înscrişi 638.508 cetăţeni cu drept de vot, dintre care s-au prezentat la urne 373.736, au fost 353.639 voturi valabil exprimate, iar 19.578 au fost nule. Aşa cum am spus, câştigătorul, Nicuşor Daniel Constantinescu, a obţinut 213.493 de voturi, ceea ce a însemnat că 60,37% dintre voturile valide i-au fost „dedicate". Însă, câţi dintre locuitorii judeţului l-au vrut, de fapt, pe Nicuşor Constantinescu? Dintre cei 638.508 locuitori cu drept de vot din judeţul Constanţa, numai 213.493 au pus ştampila pe Constantinescu. De aici reiese că numai 33,43% dintre aceştia l-au votat, de fapt, pe actualul şef al Consiliului Judeţean Constanţa.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 620

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 476

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1709

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 705

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 1012

Achiziții Constanța Sumă de peste 500.000 de lei pusă la bătaie de Nuclearelectrica Serv SRL. Ce vrea să cumpere (DOCUMENT)

03 Apr 2024 861

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 645

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 965

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 881

Partidul Forţa Dreptei și-a anunțat candidații la primăriile de sector și susținerea lui Nicușor Dan pentru Capitală

02 Mar 2024 774

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 881

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1272

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1505

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5160

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1701