Politic

Chiţac contra Dragomir. Când vor avea loc alegerile în organizaţia municipală a PNL?

Liberalii s-au reunit în şedinţa Biroului Politic Judeţean Constanţa, la care au participat şi preşedintele interimar, Raluca Turcan, şi secretarul general, Cristian Buşoi. Membrii Biroului Politic Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal au validat, în prezenţa liderilor de la centru, calendarul pentru toată perioada de alegeri, conform deciziei Secretariatului General al Partidului Naţional Liberal, şi convocarea comitetelor de coordonare locală pentru fiecare organizaţie în parte. Calendarul este extrem de strâns, mai ales din cauza sărbătorilor pascale care se apropie.
 
De asemenea, a fost validată şi norma de reprezentare pentru delegaţii aleşi, aceasta fiind stabilită în funcţie de rezultatele obţinute în circumscripţia electorală a fiecărei organizaţii la ultimele două scrutine electorale. Numărul membrilor aleşi trebuie să fie obligatoriu mai mare cu minimum 30% faţă de numărul membrilor de drept. Tot în şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa au fost validate şi convocatoarele cu membrii activi (cu drept de vot în conformitate cu prevederile Statutului PNL) pentru organizaţiile programate a organiza alegeri interne în săptămânile 20 - 26 martie şi 27 martie - 2 aprilie 2017.
 
Ultimele alegeri interne vor avea loc pe 11 aprilie, respectiv pe 27 aprilie - Conferinţa judeţeană. Conferinţa de alegeri pentru organizaţia municipală este programată pentru 31 martie, în sala Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. 500 de liberali sunt aşteptaţi să desemneze liderul. Până în acest moment, singurul care pare să-şi dorească această funcţie este vicepreşedintele George Muhscină. Senatorul Vergil Chiţac, preşedinte la municipiu, deşi nu va mai candida, îşi doreşte să impună un calendar propriu filialei municipale pentru alegerea viitorului preşedinte. „Eu am propus organizarea de dezbateri interne, după ce vom cunoaşte toate candidaturile, discuţii ale candidaţilor cu membrii partidului, astfel încât alegerea membrilor să se facă în cunoştinţă de cauză“. În acest sens, nu îi este pe plac data de 31 martie şi ar dori ca alegerile să aibă loc pe 22 aprilie. Dragomir spune că acest lucru nu este posibil, iar data avansată de Chiţac este nerealistă. Se prefigurează o dispută pe această temă, dacă niciunul dintre ei nu va ceda pe parcurs.
 
„PNL Constanţa şi-a asumat promovarea unor oameni noi“

Întrebată despre problemele sau situaţiile pe care i le-au semnalat liberalii constănţeni în cadrul şedinţei Biroului Politic Judeţean, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus că discuţia de la malul mării a fost benefică. „Am găsit la Constanţa oameni care vor să muncească pentru oameni, un preşedinte care a renunţat să mai candideze şi care şi-a asumat promovarea unor parlamentari noi. Bogdan Huţucă este un om de bază pentru noi în Comisia de Buget-Finanţe, Robert Boroianu, care a prins foarte bine ceea ce înseamnă Parlament, şi senatorul Chiţac, pe care l-am sprijinit să preia preşedinţia Comisiei NATO. Organizaţia Constanţa a avut rezultate bune locale, iar la parlamentare a încercat să capitalizeze pentru PNL. Însă există speranţă într-o evoluţie mai bună!“, a spus Turcan.
 
În legătură cu alegerile interne, liderul liberal „îşi doreşte ca cei mai buni să câştige, să adune echipa, iar de a doua zi să meargă la firul ierbii, să promoveze valorile PNL şi să vadă ce putem face mai mult pentru oameni. PNL nu va face rabat de la principii precum integritatea şi egalitatea în faţa legii! Urmărind ca aceste criterii să fie respectate în PNL, de la vârful deciziei politice, până la nivelul organizaţiilor locale, putem să atragem cât mai mulţi oameni buni alături de noi“, a conchis Turcan.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul George Scupra, replică edilului Făgădău „Suntem onorați că simte nevoia să compare investițiile din Constanța cu cele din Ovidiu“

16 Feb 2018 1558

Noutăți la Bacalaureat, pentru liceenii din învățământul tehnic

14 Feb 2018 609

„Județul Constanța nu are rețea școlară la această oră!“ Reacția fostului „general“ Petrică Miu - „Încercăm să motivăm acum de ce tăiem clase!“

14 Feb 2018 2060

Prin Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța Au fost acordate Premiile „Virgil Coman“ și „Gheorghe Dumitrașcu“ (galerie foto)

27 Jan 2018 1321

#citeșteDobrogea Dobrogea după 1877, văzută prin ochii contemporanilor

23 Jan 2018 650

Cine este noul președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Decizia publicată în Monitorul Oficial

18 Jan 2018 501

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI - ”Peste 80 de oameni din conducerea statului au fost ascultaţi şi urmăriţi de SRI”

22 Dec 2017 877

Proiectul „România în sărbătoare”, desfășurat astăzi la Liceul „Regele Carol I” din Ostrov

08 Nov 2017 660

UPDATE. Traian Băsescu, audiat la Comisia SRI

31 Oct 2017 447

Aproape 40 de persoane, trimise în judecată. Lista completă a inculpaţilor

24 Oct 2017 1468

S-au încheiat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Vot zdrobitor!

23 Oct 2017 1730

Traian Băsescu şi Elena Udrea, chemați la audieri la Comisia SRI

12 Oct 2017 544

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 31 august 2017

31 Aug 2017 167

LIVE TEXT Ședința de colegiu prefectural. Prezintă informări Constantin Dina şi Anca Dragomir (galerie foto)

30 Aug 2017 1093

Modificări în firma Orient Cargo Control SRL, deţinută de trei constănţeni şi un bucureştean

25 Aug 2017 631

Dragomir şi Caracostea, propuşi de PSD Constanţa în CA-ul Oil Terminal

24 Aug 2017 1766

Fostul vicepreședinte CJC, Cristinel Dragomir, propus administrator provizoriu la Oil Terminal

22 Aug 2017 1477

Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

22 Aug 2017 532

Histria Comimpex 97 şi Histria Industry, absorbite de Halmiris Trade SRL. Legături cu ex-preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir

14 Aug 2017 959

La început de mandat Averile şi interesele consilierului judeţean PSD Luminiţa Niţă (document)

31 Jul 2017 1121

Cristinel Dragomir, fostul vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJC, nu scapă de ANI

31 Jul 2017 1149

Secrete şi siguranţa statului! Cine sunt magistraţii care îl vor judeca pe Răducu Preda, fostul consilier al primarului Radu Mazăre

21 Jul 2017 1513

Ceremonie la Ministerul Educaţiei Naţionale. Noul inspector şcolar adjunct de la Constanţa a semnat contractul de management

07 Jul 2017 2091

Băisan, Banias şi Dragomir părăsesc Consiliul Judeţean. Vineri intră în pâine noii consilieri

27 Jun 2017 1852

Cristinel Dragomir a demisionat din funcţia de consilier. Cine îi ia locul

24 Jun 2017 4853

Bacalaureat 2017 Mai multe licee din Constanța, păzite de jandarmi. Forțele de ordine sunt prezente și la sediul Inspectoratului Școlar

23 Jun 2017 4102

Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu organizează concurs pentru un post vacant

22 Jun 2017 2573

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, achitaţi în cazul dezafilierii Universităţii Craiova

15 Jun 2017 762

A deţinut localul Grill Time Creditorii Grill Time One SRL, aşteptaţi să se înscrie la masa credală

12 Jun 2017 1346

Un singur candidat în cursa pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa

24 May 2017 1474

Copii din toată România joacă la Constanţa la Naţionalele de tenis de masă (galerie foto+video)

20 May 2017 2403

UPDATE Liberalii constănţeni joacă la cacialma? Fostul preşedinte Dragomir şi primarul de la Mangalia au semnat moţiunea Buşoi! (galerie foto)

16 May 2017 1941

„Mă aşteptam!“ Cristinel Dragomir, fost vice al CJC, la judecată cu ANI. Azi s-a dat verdictul. Cine a câştigat

08 May 2017 3315

Poliţiştii în alertă. O adolescentă de 14 ani a dispărut în drum spre casă

06 May 2017 1068

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, urmărit penal pentru fapte de corupţie

05 May 2017 859

Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu din Medgidia angajează. Vechimea nu este necesară

01 May 2017 3226

Revista presei locale

28 Apr 2017 3252

Nicio femeie nu se regăseşte în echipa de conducere restrânsă Schimb de ştafetă în PNL Constanţa. Dragomir a predat organizaţia lui Huţucă. Cele mai multe voturi le-a luat prim-vicepreşedintele Delicoti! (galerie foto)

28 Apr 2017 5068

Amânare în procesul fostului vicepreşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, cu ANI. Când se va pronunţa instanţa

27 Apr 2017 3173

Bogdan Huţucă este noul preşedinte al PNL Constanţa (galerie foto+video)

27 Apr 2017 5233

AEP refuză să deconteze bani cheltuiţi în campania electorală pentru PNL. Ce se întâmplă la Constanţa

19 Apr 2017 1373

UPDATE 2 Un fost primar din Constanţa, repus în funcţie de Tribunalul Constanţa

13 Apr 2017 4383

Procesul fostului vicepreşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, cu ANI aproape de final. Când se va da pronunţarea

11 Apr 2017 1244

Trei doamne şi toate trei! Niciun candidat nu a luat examenul pentru funcţia de inspector şcolar general adjunct la ISJ Constanţa

06 Apr 2017 2542

Rezultate Candidaţii la funcţia de inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa au picat examenul

05 Apr 2017 1644

Trei candidați, în competiție pentru postul de director adjunct al Inspectoratului Școlar al Județului Constanța

05 Apr 2017 1087

Cererea fostului primar al comunei Ciocârlia, Traian Dragomir, de suspendare a ordinului prefectului, respinsă de instanţă

04 Apr 2017 1690

Băisan şi Chiţac cer stoparea procesului de alegeri interne din PNL şi numirea unei conduceri interimare. Dragomir le răspunde că „statutul a fost respectat“!

03 Apr 2017 1536

Anunţuri, 28 martie 2017

28 Mar 2017 1243

Cui cere demisia Cristy Băisan. „Am cerut situaţia la zi, însă niciodată nu mi s-a prezentat”

24 Mar 2017 2263