Congresul extraordinar al PNL va avea loc pe 10 aprilie! Un constănțean face parte din echipa de organizare

  • La evenimentul care loc de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, vor participa și 35 de delegați de la PNL Constanța
  • Biroul Permanent Județean al PNL Constanța se va întruni vineri, 8 aprilie de la ora 17.00 pentru a vota moțiunea/moțiunile care vor fi depuse
  • Din Comisia de organizare a Congresului face parte și Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, constănțean la origini
  • Familia Bujduveanu este proprietara hotelului Richmond din stațiunea Mamaia
 

 
 
Congresul extraordinar al PNL, pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii, va avea loc pe 10 aprilie, a decis, Consiliul Naţional al liberalilor, care a validat o propunere în acest sens.
 
La evenimentul care loc de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, vor participa și 35 de delegați de la PNL Constanța din totalul de 1.300  - 617 delegaţi de drept şi 683 delegaţi aleşi.
 
Termenul pentru depunerea moţiunilor va fi miercuri, 6 aprilie, ora 18.00 iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22.00.
 
Biroul Permanent Județean al PNL Constanța se va întruni vineri, 8 aprilie de la ora 17.00 pentru a vota moțiunea/moțiunile care vor fi depuse.
 
Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.
 
Comisia de organizare a Congresului va fi condusă de Robert Sighiartău şi îi va avea în componenţă pe Stelian Bujduveanu, George Tuţă, Florin Roman, Gigel Ştirbu, Diana Băciună, Adrian Cosma, Bogdan Gheorghiu, George Şişcu.
 

Liberalul Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei este constănțean. S-a înscris în PNL în 2012 iar ulterior a candidat pe listele PNL București pentru Consiliul Municipal la alegerile din 2016.
Familia Bujduveanu este proprietara hotelului Richmond din stațiunea Mamaia, imobil construit în 2008, și evaluat peste cinci milioane de euro.
 

Precizări:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Gheorghe Flutur, desemnat președinte interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie

Organizațiile PNL vor capul lui Florin Cîțu! Primarul Chițac și președintele CJC, Mihai Lupu, susținătorii fostului premier la Congresul de anul trecut


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 272

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 706

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 702

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 591

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 600

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 454

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 467

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 573

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 405

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 883

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 1005

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 981

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 580