De ce au lipsit cei trei deputaţi pesedişti de la Conferinţa Judeţeană?!

deputati_abs.jpgMarţi seara, toată suflarea pesedistă din organizaţia judeţeană a PSD Constanţa s-a reunit la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a-l realege pe şeful filialei, primarul Radu Mazăre, dar şi structura de conducere de la judeţ. Nu a lipsit nici preşedintele PSD, Victor Ponta, care a venit însoţit de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, dar nici deputatul PSD Matei Brătianu, care a fost cât pe ce sa fie renegat de şeful filialei.

La prezidiu, dintre toţi parlamentarii PSD de Constanţa au fost prezenţi doar Manuela Mitrea, Alexandru Mazăre şi Matei Brătianu. Marii absenţi ai tagmei pesediste din Parlament au fost Antonella Marinescu, Cristina Dumitrache şi Eduard Martin. De obicei nedespărţiţi, mai ales la astfel de evenimente marcante pentru filiala PSD Constanţa, Martin l-a lăsat singur pe Alexandru Mazăre la prezidiu. Motivul care a stat la baza absenţei celor trei ar fi faptul că aceştia au avut treabă la Parlament, unde au avut de dezbătut mai multe proiecte, în comisiile de specialitate din care fac parte, unul dintre ele fiind cel privind desfiinţarea construcţiilor ilegale de pe plajă. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care asigură reprezentarea minorităților în CNSAS

07 May 2024 407

CSAT ar putea fi obligat să impună zonă de protecție pentru obiective militare

06 May 2024 396

Proiect Pașapoartele simple temporare nu vor mai fi eliberate la fel de ușor!

06 May 2024 315

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 753

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 605

Un deputat AUR continuă procesele pentru a-și recupera o parte din indemnizație. Procesele se desfășoară la Curtea de Apel Constanța

01 May 2024 304

Parlamentul României Şedinţa comună - suspendată din lipsa cvorumului, înainte de votul asupra membrilor Consiliului Concurenţei (VIDEO)

22 Apr 2024 470

Deputații au decis Vehiculele lente, exceptate de la inspecția tehnică periodică, mașinile de închiriat, verificate la 6 luni!

19 Apr 2024 656

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 487

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 515

Proiect PNL pentru a completarea Legea Cooperativelor Agricole nr. 566/2004!

14 Apr 2024 539

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 458

În atenția amatorilor Se închid sălile de păcănele din localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori

09 Apr 2024 2210

Proiect de lege PNL pentru ca rovinieta să poată fi achitată în termen de cel mult 24 de ore

04 Apr 2024 607

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 557