Deputatul Bogdan Huțucă Este timpul să terminăm cu jupânii din administrație

  • Este timpul să oprim aceste abuzuri care, preț de două decenii, au întors județul nostru în Evul Mediu. 

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă a postat un mesaj prin intermediul căruia transmite că „este timpul să terminăm cu jupânii din administrație“.
 
Iată mesajul integral al deputatului Bogdan Huțucă:
 
„Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a oprit, într-un mod abuziv și ilegal, ședința de astăzi.  Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, va fi obligat să explice și oamenilor legii despre acest abuz. Să nu uităm că fostul său șef este astăzi în spatele gratiilor pentru o faptă similară, adică abuz în serviciu.
Este bine ca domnul de la Consiliul Județean să înțeleagă că fondurile institutiei sunt un sprijin esențial pentru multe din primăriile din județul Constanța, care au făcut față cu greu în perioada pandemiei. La Constanța, unii s-au obișnuit să joace rolul unor jupâni, iar banii publici să fie un fel de portofel al lor pentru cumpărare de funcții.
Este timpul să tăiem acest comportament discreționar al acestor oameni care, în loc să facă administrație, sunt interesați mai mult de scaunul lor și, în loc să vină în sprijinul primăriilor din județ, fac, mai degrabă, calcule politice. Aceste calcule politice mărunte înseamnă blocaj, pierdere de finanțări și, mai ales, condamnarea unor oameni nevinovați din județul Constanța, de către președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu.
Este timpul ca acestor oameni lacomi din PSD să le arătăm că viitorul acestui județ este mai important decât scaunul lor. Respectul față de cetățeni și de banii publici ar trebui să fie o îndatorire pentru oricine ar fi președinte al CJ. Jocul mârșav practicat de domnii de la PSD ar trebui să ia sfârșit, pentru că asta arată că, electoral, șansele lor tind spre un procentaj cu cifra 1 în față.
Este timpul să oprim aceste abuzuri care, preț de două decenii, au întors județul nostru în Evul Mediu.  Primăriile din Județul Constanța riscă să rămână fără finanțare, din cauza Consiliului Județean și a președintelui Consiliului Județean, în persoana domnului Țuțuianu. Pe această cale, aș vrea să reamintesc tuturor celor din Consiliul Județean că acordarea finanțărilor către primării nu este facultativă și nici discreționară.
Este timpul ca ilegalitățile inițiate de continuatorul lui Nicușor Constantinescu să ia sfârșit“
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

,,Caravana Europa în fiecare localitate" a ajuns și pe faleza Cazinonului din Constanța (FOTO)

07 May 2024 649

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 586

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 469

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 1226

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 880

Deputatul Bogdan Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 831

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 7008

Deputatul Bogdan Huțucă - „România, în aceste două zile, este inima politică a Europei“

06 Mar 2024 836

Congres PPE Bogdan Huțucă (PNL) - „Organizarea acestui eveniment în țara noastră reflectă importanța PNL în cadrul familiei politice europene"

03 Mar 2024 764

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 1017

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 702

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 1108

LIVE VIDEO+TEXT Este oficial! Pro Romania Constanța a intrat în Partidul Național Liberal (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1793

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 1097

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 1110