Dragomir, simplu membru de partid, cu un picior în Parlament?! Donţu şi Dae, în echipa de conducere a PSD


 
Biroul Judeţean al PSD Constanţa l-a desemnat pe Gheorghe Donţu secretar executiv al organizaţiei judeţene, funcţie deţinută până săptămâna trecută de Cristinel Dragomir.  Donţu este consilier judeţean şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte, care, începând cu 14 iulie, i-a fost încredinţată lui Gelu Dae. Acesta era membru în Consiliul Judeţean Executiv la judeţ şi membru în Biroul Municipal. Dae spune că social-democraţii strâng rândurile şi se pregătesc pentru parlamentarele din toamnă. Aceasta ar fi explicaţia pentru noile responsabilităţi cu care au fost învestiţi cei doi membri PSD.
 
Dae va face naveta la Constanţa, deoarece ocupă în continuare funcţia de inspector-şef al Autorităţii Feroviare Române. Gelu Dae are şi un doctorat în istoria căilor ferate şi a lansat anul acesta, la Constanţa, volumul „Evoluţia căilor ferate dobrogene 1860 - 1938“, o lucrare de referinţă pentru istoria căilor ferate române şi a Dobrogei.


 
Şi Gheorghe Donţu, care preia astfel activitatea de coordonare a filialelor PSD din judeţ, spune că organizaţia Constanţa are încă multe de reparat, iar acest an electoral presupune multă implicare şi activitate în teritoriu. „Vorbim despre oameni de partid care au fost responsabilizaţi, ei au fost aici dintotdeauna, partidul are nevoie de slujitori în sensul bun al cuvântului, nu doar de oameni care fac stagii foarte scurte şi cer la schimb foarte mult“, a declarat noul secretar executiv al PSD Constanţa.

Dragomir, simplu membru de partid, cu un picior în Parlament?!

Fostul vicepreşedinte al CJC Cristinel Dragomir rămâne şi fără funcţie de conducere la nivelul PSD Constanţa. Dragomir a fost secretarul general al filialei încă din mandatul de preşedinte, respectiv preşedinte executiv al cuplului Radu Mazăre - Nicuşor Constantinescu. Contactat, Dragomir a refuzat să comenteze „excluderea“ sa din echipa de conducere a PSD Constanţa. „Întrebaţi-i pe ei!“, a spus Dragomir.
 
Surse politice din PSD afirmă că acesta a recunoscut că nu s-a implicat suficient în activitatea politică. Nu este exclus însă ca Dragomir să fie „premiat“, la toamnă, cu un loc eligibil pe listele pentru parlamentare!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 288

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 322

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 541

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 396

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 620

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 561

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 420

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 539

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 643

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 937

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 702

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 520

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1114

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 493

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 598