Grădiniţele şi piaţa agroalimentară, priorităţile primarului Cîrjaliu

Agigea_Cristian_Carjaliu_010.jpgAdministraţia locală a comunei Agigea, condusă de primarul Cristian Cîrjaliu, are în derulare o serie de investiţii importante pentru comunitate.

În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice tocmai au fost publicate atribuirile pentru trei obiective de investiţii principale, ce au demarat recent sau vor lua startul în perioada imediat următoare. Unul dintre acestea este construirea grădiniţei din localitatea Lazu. Valoarea lucrărilor de construire a unităţii de învăţământ preşcolar, ce va avea trei săli de clasă, este de aproximativ nouă miliarde de lei vechi. Investiţia va fi finanţată din fonduri bugetare. O grădiniţă nouă se va construi şi în Agigea, investiţia fiind finanţată prin Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului. Primarul Cristian Cîrjaliu a subliniat că se vor identifica sursele de finanţare şi pentru construirea unei grădiniţe în cartierul din zona Sanatoriului.

Un alt obiectiv de investiţii este şi piaţa agroalimentară din Agigea pentru care s-a turnat deja fundaţia. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 13 miliarde de lei vechi.

Potrivit primarului Cîrjaliu, imobilul, ce va fi construit în regim P+2E, va fi amplasat în centrul localităţii Agigea şi va fi un spaţiu de desfacere civilizat. Agenţii economici vor putea închiria spaţii comerciale de la primărie.

Investiţii prin Casa Verde

O altă investiţie importantă este şi eficientizarea consumului de energie termică pentru patru imobile aflate în administrarea Primăriei Agigea. Potrivit primarului Cristian Cîrjaliu, este vorba despre lucrări de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire cu cele care utilizează energia regenerabilă, finanţate din fonduri europene prin Programul Casa Verde, derulat de Ministerul Mediului. Investiţiile. Investiţia va include sala de sport şi şcoala cu clasele I-IV, ambele din Lazu, cât şi Centrul de zi şi Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Borcea" din Agigea. Valoarea lucrărilor este de aproximativ şase miliarde de lei vechi fără TVA.

O altă lucrare prioritară a autorităţii locale din Agigea este şi iluminatul public în cartierul Steaua de Mare, care se află în derulare în momentul de faţă.

Casa de Cultură a comunei este o altă realizare importantă pentru comună. Potrivit primarului Cîrjaliu, lucrările sunt foarte avansate, săptămâna viitoare urmând să înceapă execuţia acoperişului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1486

Justiție Constanța Decizie definitivă în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea, Cristian Cîrjaliu!

11 Mar 2024 1633

Nemulțumiri după achitarea lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea!

06 Mar 2024 838

UPDATE Prefectul județului Constanța renunță la un proces intentat primarului de la Agigea. Despre ce este vorba și care sunt motivele renunțării!

05 Mar 2024 898

Iată de ce a fost achitat Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea! (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1221

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! Reacția lui Felix Stroe

01 Mar 2024 1059

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! (MINUTA)

01 Mar 2024 1102

DNA Tribunalul Constanța amână, pentru a cincea oară, pronunțarea în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea!

15 Feb 2024 1031

Tribunalul Constanța amână, din nou, pronunțarea în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, județul Constanța

30 Jan 2024 1458

Pronunțarea în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, amânată pentru la anul!

14 Dec 2023 839

Justiție Constanța! Final de proces în dosarul lui Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea!

24 Nov 2023 3250

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 noiembrie 2023

07 Nov 2023 1055

Prefectura Constanța vrea să desființeze în instanță mai multe dispoziții ale primarului comunei Agigea. Despre ce este vorba?

13 Oct 2023 1807

Cristian Maricel Cîrjaliu, primar al comunei Agigea, averea și interesele (DOCUMENTE)

24 Jul 2023 2770

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1680