MAE Secretarul de stat Traian Hristea a participat la Conferința Ministerială a Francofoniei







În perioada 4-5 noiembrie 2023, secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a participat la cea de a 44-a sesiune a Conferinței Ministeriale a Francofoniei (CMF), organizată la Yaoundé, în Camerun, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). 

CMF s-a derulat sub egida "Buna guvernare – garanție de stabilitate politică, economică și culturală pentru cetățenii spațiului francofon". Prin adoptarea Rezoluției de la Yaoundé a fost lansat un proces de reflecție, la nivelul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), cu scopul de a identifica motivele deteriorării democrației din Africa francofonă sub-sahariană și de a îmbunătăți modalitățile prin care OIF poate sprijini aceste state, în efortul de a consolida cultura democrației și buna guvernare.

Secretarul de stat Traian Hristea a prezentat sprijinul acordat de România statelor în curs de dezvoltare, în special celor din Africa francofonă sub-sahariană, pentru menținerea păcii, consolidarea democrației și a statului de drept, pentru reconstrucția post-conflict și pentru consolidarea practicilor democrației participative, se transmite în comunicat. 

A reiterat sprijinul substanțial pe care statul român îl oferă cooperării economice și comerciale în spațiul francofon, inclusiv prin găzduirea, în martie 2024, la București, a unei misiuni economice și comerciale francofone. A amintit, de asemenea, recenta inaugurare, la București, a Casei Francofoniei, o nouă contribuție importantă a României în domeniul Francofoniei academice și științifice, și punerea în valoare a tinerilor studenți și cercetători francofoni.

Următoarea Conferință la nivel înalt a șefilor de stat sau de guvern ai celor 88 de state și guverne membre, asociate și observatoare OIF - Sommet-ul Francofoniei - va avea loc la Paris, în octombrie 2024.  

România este membru cu drepturi depline al OIF  din  anul 1993. În 2007 a fost desemnată de către Secretarul General al Francofoniei “stat-far al francofoniei” în regiunea Europei Centrale și de Est, subliniază MAE. 
 
 

Citește și
Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Ce trebuie să știe românii care merg în Italia 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 265

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 237

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 306

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 241

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 265

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 247

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 396

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 312

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Președintelui României în Republica Coreea

24 Apr 2024 225

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 198

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 Apr 2024 259

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 274

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 282

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 260

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 435