Organizația de seniori a PNL Constanța este condusă de Ioan Solomon


În urma votului dat în acest weekend, organizația de seniori a PNL Constanța este condusă de Ioan Solomon, fost consilier local municipal în mandatul 2016-2020 și membru în Consiliul de Administrație de la Confort Urban.

Solomon a mai fost consilier juridic la RAJDP și este  lector universitar la Universitatea Spiru Haret.

„La Constanța, colegii noștri, astăzi seniori, au avut misiunea de a reclădi liberalismul în Dobrogea. De asemenea, am întărit ideea că aceștia au o importanță deosebită în societatea noastră, iar vocea lor merită să fie auzită, pentru că doar împreună, putem da tinerelor generații șansa la o Românie mai bună.
Sunt convins că prin respectul pe care l-au câștigat de-a lungul anilor, prin implicarea lor profesională, politică dar și în viața societății, precum și prin implicarea publică, seniorii întăresc echipa liberală de la Constanța și am toată încrederea că vom avea și alte realizări în plan public, de care să fim mândri cu toții!", a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța după scrutinul care a avut loc, sâmbătă, 29 octombrie.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Stelian Ion, deputat USR – „Liderul PNL Constanța de la municipiu este acum primarul care a anunțat că nu mai vrea alianță cu USR. E mai confortabil cu PSD!”

31 Mar 2023 669

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre proiectul de vânzare a 854 mp de plajă în stațiunea Mamaia, aprobat în ședința de CLM (VIDEO)

30 Mar 2023 713

Chițac cere USR să iasă de la guvernarea locală

30 Mar 2023 752

LIVE. Conferința USR "Chițac, PNL și PSD distrug Constanța" (FOTO)

30 Mar 2023 879

Senatorul PNL de Constanța, Septimiu Bourceanu, realizator de podcast Ce spune invitatul Constantin Chiriac despre obținerea de drepturi de autor la Constanța (VIDEO)

28 Mar 2023 574

info-sud-est.ro Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile

28 Mar 2023 738

Președintele PNL, deputatul Bogdan Huțucă - „Companiile românești nu pot fi ajutate cu politici intervenționiste"!

27 Mar 2023 719

USR Constanţa a lansat petiţia „STOP vânzării plajelor din Mamaia! Acestea sunt ale constănţenilor, nu ale lui Chiţac, PNL şi PSD“

27 Mar 2023 812

Sondaj de opinie Pe cine ați vota primar la alegerile locale din 2024?

27 Mar 2023 3908

ZIUA LIVE Senatorul Septimiu Bourceanu, răspuns tranșant - „Candidatul PNL la alegerile locale de anul viitor va fi actualul primar" (VIDEO)

25 Mar 2023 974

ZIUA LIVE Senatorul Septimiu Bourceanu, despre stadiul investițiilor derulate în Constanța (VIDEO)

24 Mar 2023 646

ZIUA LIVE Senatorul PNL Septimiu Bourceanu, despre decizia Feliciei Ovanesian de a părăsi Primăria Constanța (VIDEO)

24 Mar 2023 925

ZIUA LIVE A intrat PNL Constanța în logica de campanie electorală?

23 Mar 2023 1041

Bogdan Huțucă (PNL Constanța) Compensăm just agenții economici care au de recuperat creanțe de la bugetul local și deblocăm activitatea primăriilor

21 Mar 2023 879

Magistrații i-au redat pensia specială fostului senator PNL, Puiu Hașotti!

21 Mar 2023 688