„Chițac a amânat prezentarea cererii DNA din motive doar de el știute"..PSD Constanța cere convocarea Consiliului Local Municipal


Foto: facebook/PSD Constanța
PSD Constanța cere convocarea de urgență a Consiliului Local Municipal, transmite organizația municipală a formațiunii politice printr-un comunicat de presă.

Motivul convocării este dosarul aflat în atenția DNA Constanța care îl vizează atât pe primarul Vergil Chițac dar și alți doi funcționari publici, angajați ai municipalității sau a entităților unde UAT municipiul Constanța este unic asociat.

„Atitudinea primarului Vergil Chițac față de problema constituirii ca parte civilă a Primăriei Constanța în dosarul referitor la competiția de ambarcațiuni de viteză pe Lacul Siutghiol este cel puțin îndoielnică. Cu atât mai mult cu cât are calitatea de inculpat în acest dosar, actualul edil nu este abilitat să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței prejudiciului, când a şi transmis consilierilor locali solicitarea DNA abia după 25 de zile de la momentul în care aceasta a ajuns în Primăria Constanța.

Reamintim că PSD a cerut, încă de la momentul votării proiectului, respectarea legii. 

Am precizat atunci că avem o scurtă obiecțiune, în sensul că Legea nr. 69/2000 spune foarte clar că finanțările directe se pot face către entități care activează pe raza UAT municipiul Constanța, respectiv federații sportive naționale. Tocmai de aceea, am susținut acest protocol, dar respectând Legea nr. 69/2000 și anume primărie, Clubul Sportiv Municipal și, bineînțeles, Federația Română de Yachting. 

PSD dorește organizarea unor evenimente de anvergură care să aducă beneficii cuantificabile orașului, însă DOAR cu respectarea legii! Dacă legislația în vigoare a fost respectată sau nu, vor stabili procurorii DNA și în niciun caz primarul municipiului sau oricine altcineva.

Consilierii municipali din Constanța au, însă, obligația să acționeze astfel încât Primăria Constanța să se constituie parte civilă în acest dosar, astfel încât, în cazul existenței acestuia, prejudiciul să poată fi recuperat. Dat fiind faptul că Vergil Chițac a amânat prezentarea cererii DNA din motive doar de dumnealui știute, acest lucru poate fi făcut cât mai rapid prin convocarea unei ședințe extraordinare a CLM Constanța.

Conform legii, convocarea acesteia este doar la îndemâna primarului în funcție sau a unei treimi din numărul consilierilor municipali. Cum abordarea de până acum a primarului nu conduce către această posibilitate, iar PSD Constanța nu are, în acest mandat, numărul necesar de consilieri, așteptăm ca toți consilierii USR să se alăture demersului nostru.


Au astfel posibilitatea să demonstreze că abținerea la vot la momentul prezentării proiectului, 27 aprilie 2023, nu a fost doar un joc pentru menținerea la putere. În condițiile în care, la acel moment, USR avea viceprimar cu atribuțiuni retrase, dar neplecat din biroul din Primăria Constanța (cu retribuția aferentă, mașină și alte avantaje) făcea parte din administrația Chițac.

Așa cum, de altfel, a fost la putere în Constanța încă din 2020, iar municipiul a ajuns în stadiul în care se află acum" - se arată în comunicatul PSD.

„PSD a susținut și va susține proiectele care aduc beneficii cuantificabile municipiului, însă DOAR cu respectarea legii!”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Prejudiciul reținut după auditul Curții de Conturi se ridică la aproximativ 88.000 euro: Fostul primar din Murfatlar, Valentin Saghiu, chemat în judecată de actuala conducere a orașului!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 473

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 745

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 455

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 774

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 630

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 721

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 962

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 725

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1132

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 504

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 604

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 724

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 650

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 690

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 464