Reprezentanții USR le solicită autorităților locale și județene să comunice transparent absolut toate deciziile luate, detaliat, astfel încât să reducă panica instalată în rândul constănțenilor


De la începutul pandemiei COVID-19, USR Constanța a propus mai multe măsuri pentru gestionarea crizei medicale și economice pe plan local. Reprezentanții USR Constanța au cerut demararea procedurilor de identificare a tuturor spațiilor locative libere, aflate în proprietatea sau în administrarea Municipiului Constanța, indiferent de destinația acestora, cu scopul de a fi puse gratuit la dispoziția cadrelor medicale și a personalului auxiliar, care intră în contact cu pacienți suspecți sau infectați de virusul SARS-CoV-2, testarea periodică a personalului medical și auxiliar și testarea pacienților care urmează a fi internați în toate spitalele. 

Printr-o solicitare adresată municipalității, USR a solicitat reducerea cu 20% a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele fizice și juridice din municipiul Constanța, cu mențiunea ca reducerea să se aplică în afară bonificației acordată pentru plata anticipată a acestora.
Totodată, USR a mai cerut și suspendarea plății taxei de salubrizare de către persoanele juridice pentru perioada stării de urgență și următoarele 30 de zile din momentul în care starea de urgență a luat sfârșit, anularea taxei pentru afișaj în scop de publicitate și reclamă pentru anul 2020, anularea taxei de dezvoltare și promovare a turismului pentru anul 2020 și anularea taxei de tramă stradală pentru posesorii de autovehicule (persoane fizice sau juridice) care și-au suspendat activitatea din cauza crizei generată de coronavirus.

În cazul în care, din diverse motive, cadrele medicale vizate de prezenta hotărâre au nevoie de servicii de îngrijire și supraveghere pentru copiii acestora, USR a solicitat identificarea de soluții în acest sens, în condiții adecvate de protecție și siguranță.
Alte solicitări vizează activitatea autorităților locale cărora reprezentanții USR le solicită să comunice foarte transparent absolut toate deciziile luate, detaliat, astfel încât să reducă panica instalată în rândul constănțenilor iar ședințele Consiliul Local și ale comisiilor de specialitate să se desfășoare prin l electronice, platforma on-line sau videoconferință. Nu în ultimul rând USR Constanța cere realocarea fondurilor de la bugetul local astfel încât acestea să fie direcționate cât mai eficient pentru prevenirea răspândirii coronavirus.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților ADU la Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 687

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 553

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 625

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 802

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 550

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 789

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 585

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 582

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 531

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 599

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 757

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 628

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 678

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 595

A fost emis certificatul de urbanism Spații dotate cu echipamente pentru exerciții fizice, amenajate în Poarta 6 din municipiul Constanța

12 Apr 2024 488