Toate actele de stare civilă emise în ultima sută de ani vor fi disponibile online





Digitizarea nu este doar un concept care sună bine, un cuvânt pe care l-am auzit folosit de atâtea ori încât nu mai trezește aproape nicio emoție. Nu, digitizarea înseamnă să vii în mod real în ajutorul oamenilor, astfel încât aceștia să rezolve într-un timp cât mai scurt, cu efort minim, ceea ce înainte necesita un drum la instituțiile statului, spune președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.
 
„O astfel de măsură a fost luată acum de Ministerul de Interne condus de Cătălin Predoiu, care a digitizat 68,5 milioane de acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, divorț și deces), emise începând cu 1921.

Astfel, toate actele de stare civilă emise în ultima sută de ani vor fi disponibile online.
 
O astfel de măsură este benefică tuturor românilor, dar mai ales celor din diaspora care își petreceau o mare parte din concediul din România rezolvând astfel de chestiuni administrative.
 
Proiectul a costat 185 milioane lei, dintre care 156 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile. Bani cheltuiți cu cap.
 
Acesta este doar unul dintre proiectele ministerului pentru digitalizarea serviciilor publice, care pot fi accesate prin hub-ul MAI la adresa https://hub.mai.gov.ro/", a notat liberalul pe pagina sa de Facebook.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 684

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 532

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 876

LIVE VIDEO+TEXT Este oficial! Pro Romania Constanța a intrat în Partidul Național Liberal (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1369

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 877

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 829

Deputatul Bogdan Huțucă Un proiect marca PNL, de 140 de milioane de lei, va aduce turiștii mai aproape de Sudul Litoralului

25 Jan 2024 1049

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 486

Deputatul Bogdan Huțucă „În 2024, PNL Constanța rămâne echilibrat. Continuăm accesarea de noi fonduri și implementarea proiectelor asumate"!

09 Jan 2024 697

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Primarii PNL acordă un interes aparte investițiilor în infrastructura publică, prin accesarea de fonduri guvernamentale și europene, dar și prin atragerea de investiții private”!

31 Dec 2023 909

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă despre aderarea maritimă şi aeriană a României la Schengen

28 Dec 2023 719

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă „Spitalul de Pediatrie Dr. Alexandru Pesamosca și Alternativa Techirghiol, avizate la nivel instituțional"

22 Dec 2023 869

Președintele Comisiei de Buget- Finanțe din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă (PNL) „Avem un buget care alocă 7% din PIB pentru investiții!"

20 Dec 2023 684

Bogdan Huțucă, președintele Comisiei Buget-Finanțe din cadrul Camerei Deputaților Legea Bugetului pentru 2024, intră în dezbatere săptămâna aceasta în Parlamentul României

18 Dec 2023 795

Deputatul PNL Bogdan Huțucă „Strategia pentru Marea Neagră de către Congresul SUA, consolidează susținerea pe scară largă a regiunii noastre"

17 Dec 2023 786